Proiecţie gratuită a documentarului „Şcoala noastră”

25 Nov 2014
Evenimentul este programat miercuri seara la cinema Elvira Popescu

Cu ocazia aniversării a 25 de ani a Convenţiei internaţionale pentru drepturile copilului, Asociaţia One World România, în parteneriat cu Institutul Francez din Bucureşti şi cu Fundatia Konrad Adenauer - Programul „Statul de drept Europa de Sud-Est”, organizează miercuri, 26 noiembrie, la ora 20.00, la cinema Elvira Popescu, o proiecţie gratuită a documentarului „Şcoala noastră”.

Realizat în 2011 de Mona Nicoară şi Miruna Coca-Cozma, filmul a fost prezentat în cadrul unor festivaluri de gen importante precum DokLeipzig (Germania), CPH:DOX (Danemarca), Tribeca Film Festival (SUA) şi a primit premiul pentru cel mai bun film documentar la Silverdocs (Franţa) şi Human Rights and Film Festival (Australia).

Documentarul urmăreşte povestea a trei copii din minoritatea romă, Alin (8 ani), Beniamin (12 ani) şi Dana (14 ani), care participă în cadrul unei iniţiative europene, la un proiect de integrare şcolară, într-un oraş din Transilvania.

Proiecţia va fi urmată de o dezbatere publică în prezenţa lui Ovidiu Mărginean, director de imagine al filmulului "Şcoala noastră", Ionuţ Şerban Jugureanu, director executiv al Fundaţiei Parada şi Adina Ihora, director executiv al Asociaţiei Valentina România.

Exploreaza subiecte similare:

Mona Nicoară, Miruna Coca-Cozma, Our School

Alte știri din cinema

Lidl îți asigură cele mai bune cadouri de Dragobete, în armonie cu filmele recomandate de noi

Nu știi încă ce să oferi partenerei sau pertenerului tău de Dragobete?

Un thriller cu extratereştri face platformele de streaming să saliveze

Amazon şi Apple, dar şi distribuitorii Paramount şi Warner Bros., se bat pe drepturile noului film al lui Joseph Kosinski

Loredana Groza, despre Sandra Senzorial, personajul ei din Mentorii: „Are o latură mistică, un joc al energiilor care este foarte actual”

Loredana Groza este cântăreață de muzică ușoară și pop, cu peste 20 de albume lansate, dar și compozitoare, actriță, dansatoare, autoare și personalitate TV. În comedia Mentorii o joacă pe Sandra Senzorial, o afaceristă spirituală fără scrupule.

Noutăţi din Westeros: un nou serial şi superbătălii în Casa dragonului 3

Şefa de creaţie de la HBO dezvăluie şi de ce Casa dragonului 2 s-a fâsâit la final...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells