Actorul în vârstă de 46 de ani Philip Seymour Hoffman a fost găsit fără suflare duminică seara (18.15 ora României), în baia apartamentului său din Manhattan, de către scenaristul David Katz, conform presei americane. Din datele oferite de poliție, în apartamentul lui Hoffman a fost găsit acul unei seringi (din unele surse, chiar în brațul acestuia) și două pliculețe cu heroină, motiv pentru care autoritățile au înaintat ipoteza morții prin supradoză. Deşi circumstanţele în care Philip Seymour Hoffman a murit nu sunt deocamdată foarte clare, dispariţia acestuia este o certitudine, cinematografia mondială pierzând unul dintre cei mai talentaţi actori ai tuturor timpurilor.
Philip Seymour Hoffman a fost recompensat cu premiul Oscar pentru rolul scriitorului Truman Capote din filmul Capote, în 2006, şi a mai fost nominalizat de alte trei ori la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru prestaţiile sale din filmele Charlie Wilson's War (2007), Doubt (2008) şi The Master (2012). Interpretarea lui Truman Capote în Capote (2005) a fost clasată pe locul 35 în top 100 cele mai bune interpretări ale tuturor timpurilor, de către publicaţia Premiere Magazine.
Remarcându-se atât în producţii independente, cât şi în blockbustere, Philip Seymour Hoffman a fost unul dintre cei mai apreciaţi actori ai generaţiei sale şi a câştigat, alături de Oscar, un Glob de Aur (alături de alte trei nominalizări) şi un premiu BAFTA (alături de alte patru nominalizări).
(Copyright foto: MediafaxFoto)
Recorduri
Este unul din cei şapte actori din toate timpurile care au câştigat Oscarul, BAFTA, Critics' Choice Award, Globul de Aur şi premiul S.A.G. (The Screen Actors Guild Award) pentru acelaşi rol. Ceilalţi, în ordine cronologică sunt, conform imdb.com, Geoffrey Rush pentru Shine (1996), Jamie Foxx pentru Ray (2004), Forest Whitaker pentru The Last King of Scotland (2006), Javier Bardem pentru No Country For Old Men (2007), Daniel Day-Lewis pentru There Will Be Blood (2007) şi Lincoln (2012), Heath Ledger pentru The Dark Knight (2008), şi Christoph Waltz pentru Inglourious Basterds (2009).
Este unul dintre cei opt actori care au primit o nominalizare la Oscar pentru un rol de preot. Ceilalţi, în ordine cronologică, sunt: Spencer Tracy pentru San Francisco (1936) şi Boys Town (1938), Charles Bickford pentru The Song of Bernadette (1943), Bing Crosby pentru Going My Way (1944) şi The Bells of St.Mary's (1945), Barry Fitzgerald pentru Going My Way (1944), Gregory Peck pentru The Keys of the Kingdom (1944), Karl Malden pentru On The Waterfront (1954) şi Jason Miller pentru The Exorcist (1973). Tracy, Crosby şi Fitzgerald sunt cei trei care au şi primit Oscarul pentru rolul lor.
Postul de televiziune Showtime a anunţat săptămâna trecută că va produce 10 episoade pentru un prim sezon dintr-un nou serial, Happyish, în care rolul principal urma să fie jucat de Philip Seymour Hoffman. Totodată, actorul american urma să îşi reia rolul Plutarch Heavensbee în următoarele două filme din seria „Jocurile foamei”.
Alături de cariera în cinematografie, Philip Seymour Hoffman a fost şi un apreciat actor de teatru, remarcându-se în numeroase producţii puse în scenă pe Broadway şi a fost recompensat cu două premii Tony. Actorul s-a confruntat de-a lungul anilor cu mai multe probleme cauzate de dependenţa de droguri. Actorul nu mai consumase droguri timp de 23 de ani, dar a recidivat în 2012. În mai 2013, starul s-a internat într-o clinică de dezintoxicare pentru a se trata contra dependenţei de heroină. Familia sa a dat publicităţii următoarea declaraţie de presă: „Suntem devastaţi de moartea iubitului nostru Phil şi apreciem această avalanşă de dragoste şi de sprijin pe care am primit-o din partea voastră. Moartea lui reprezintă o pierdere tragică şi neaşteptată şi vă rugăm să ne respectaţi intimitatea în această perioadă de doliu. Vă rugăm să îl ţineţi pe Phil în gândurile şi în rugăciunile voastre”.
Steve Martin s-a declarat şocat de decesul lui Philip Seymour Hoffman: „Dacă nu l-aţi văzut jucându-l pe Willy Loman, atunci aţi ratat întreaga esenţă a lui Willy Loman din toate timpurile”, a mai scris acesta pe o reţea de socializare. Actriţa Andie MacDowell a afirmat, într-un mesaj publicat pe Twitter, că Phillip Seymour Hoffman nu a fost doar un actor genial, ci şi un om bun şi generos.
Alături de roluri, unele declaraţii ale actorului sunt memorabile, dezvăluind laturi ale personalităţii sale, gândurile şi preocupările sale
„Actoria este atât de dificilă pentru mine în sensul că, dacă nu reuşesc să joc într-un film de o anumită talie şi dacă nu îmi ating nivelul aşteptărilor referitoare la mine însumi, sunt nefericit. Este o experienţă groaznică, deoarece pun o parte din mine însumi aici. Dacă nu reuşeşte, îmi este ruşine. Mă tem că aş putea fi genul de actor care îşi doreşte să schimbe lucrurile dar nu poate...”.
„Poate că mulţi nu sunt de acord, însă Scent of a Woman (1992)/Parfum de femeie chiar a fost debutul meu ca actor. Lucram într-un magazin alimentar atunci când m-au distribuit în film, şi de atunci nu am făcut altceva decât actorie. E minunat...”, îşi amintea actorul într-un alt interviu.
Una dintre cele mai hazlii declaraţii ale lui ar putea, de fapt, ascunde sentimentul său că nu este acceptat.
„Multă lume mă descrie drept grăsuţ, ceea ce e pare atât de facil, de evident. Sau drept îndesat. Sau cu pielea deschisă la culoare.... Sunt atâtea alte opţiuni. Ar fi putut să fi zis - dens. Mă gândesc, sunt un om dens, gros şi, totuşi, niciodată nu sunt descris drept atrăgător, în vreun fel. Aştept să spună cineva că sunt măcar drăguţ. Nimeni n-a făcut-o încă...”, declara într-un interviu Philip Seymour Hoffman.
Biografie:
Philip Seymour Hoffman se năştea la 23 iulie 1967 în New York, într-o familie înstărită. Hazardul îl aduce față în față cu actoria. Adolescent fiind, urmărește o fată și ajunge la o audiție unde primește și un rol în Aventurile lui Tom Sawyer. E distribuit apoi în piese puse în scenă la școală unde, chiar având roluri mici, se străduiește să creeze personaje cât mai credibile. În 1984, la 17 ani, Philip e acceptat la un curs de actorie și primește un mic rol la teatrul local.
În 1985 se înscrie la Școala de Arte din cadrul Universității din New York dar aici e preocupat mai mult de băutură și viață boemă, ignorând planurile de viață. În 1989, la terminarea facultății începe tratament de dezintoxicare, renunțând definitiv la alcool și este apoi angajat de regizorul Austin Pendleton care îl distribuie în piese de teatru clasic. În paralel, își găsește mici slujbe (chelner, baby-sitter, casier sau salvamar) pe care le abandonează rapid.
În 1991 își adaugă Seymour (numele bunicului) la titulatură și primește un prim rol de film în serialul TV Lege și Ordine și apoi un rol într-o producție independentă Triple Bogey on a Par Five Hole. În același an e distribuit în Parfum de femeie. În 1992 se mută în Los Angeles și aici primește câteva roluri mici (în My New Gun și Leap of Faith) dar în paralel își continuă pasiunea sa pentru teatru, devenind interesat și de regia pieselor.
Aparițiile sale mici în filme nominalizate la Oscar și premiate îi asigură noi roluri. Anul 1997 înseamnă o singură dar remarcabilă interpretare - Boogie Nights, urmat în 1998 de o serie de 6 filme de succes. Tot în '98 Hoffman se întoarce în New York și se dedică teatrului făcându-și debutul regizoral cu piesa În Arabia am fi toți regi. Designerul de costume al acestei piese este Mimi O'Connell cu care Hoffman începe o relație (ce va dăinui până la moartea actorului) și care îi va dărui în total trei copii. Activitatea sa teatrală îi aduce primele nominalizări la premiul Tony în 2000 și 2003.
Părerea ta
Spune-ţi părereaMurim de foame sau de... foamea altora. Uneori de batranete, dar mult mai des prematur, de boala si mizerie. Omul asta a murit dintr-o supradoza, de plictiseala, de prea mult bine. Accidental, dar fericit si foarte "high". Sa-i multumim lui Philip pentru talent, sa ne bucuram cu ce a lasat si... sa-i fie tarana usoara.
Foarte foarte trista veste ! Un actor excelent ....
Se pare ca "actoria" , HOLYWOOD-ul poate , creaza " o presiune" carora putini le rezista in mod "normal" !
Poate chiar societatea de acolo !
Who knows? Doar cineva "din interior" poate spune ....
Mai raman si 3 copii fara tata .... daca nici acest fapt nu l-a facut sa lupte , ..chiar ca drogurile "te dezradacineaza de tot" de lumea asta
Ce m-a uimit foare mult, a propos de consumul de droguri , cat de rezistent fizic a putut fi personajul principal din The Wolf of Wall Street : Jordan Belfort
Din film reiese un consum de droguri si medicamente incredibil de mare ,uimitor, si uite ca persoana reala Jordan Belfort traieste .....
Ca cei din jur nu au rezistat sa stea alaturi de el , sa-l sustina moral in "lupta"!
Poate pentru faptul ca era un OM ..si nimeni nu este perfect, dar fiecare este "perfectibil" , daca intilneste persoanele potrivite la timpul si locul potrivit....
Sa ne amintim de Robert Downey Jr, care a reusit sa treaca de o astfel de perioada cu sprijinul moral al sotiei , cum el insusi a afirmat la o ceremonie .....
Iar "s-a risipit " un mare talent .....si noi suntem cei care pierdem !
El "sus" sau unde o fi , s-a linistit! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Multumim articol Cinemagia, multumim film !
R.I.P. !