Recomandările TV5 Monde: bijuterii ascunse ale Cannes-ului

de Cinemagia în 4 Mai 2022
O retrospectivă a filmelor aflate în selecțiile trecute de la Cannes

Cu ocazia festivalului de pe Bulevard Croisette, care urmează să se desfășoare pe 17-28 mai, TV5 Monde vă propune ca pe parcursul lunii mai să vizionați o scurtă, dar diversificată selecție de filme cu adevărat speciale.

Faptul că aceste filme au ajuns în topul festivalier înseamnă că sunt tratate drept descoperiri în lumea filmului. Simpla lor participare le atestă drept valori, fie în cadrul secțiunii Quinzaine des réalisateurs, fie în cadrul Semaine de la Critique sau în selecția oficială a festivalului. Iar dacă cea principală este dedicată marilor descoperiri, celelalte două devin mai deschise experimentelor, propunerilor brute, sau mai puțin poleite, sau mai exotice și insulare.

Însă selecția lunii mai reunește titluri din toate aceste secțiuni de-a lungul ultimilor ani. Sunt filme care, luate împreună, aproape că îți dau senzația unui multivers. O mare întindere de lumi mai mult sau mai puțin fictive care la prima vedere nu au nimic în comun, dar care se completează de minune.

În „Deerskin / Le Daim” (2019), criza de vârstă mijlocie a lui Georges devine obsesia sa. Acesta renunță la viața pe care o avea în schimbul uneia dictată de un articol vestimentar la care tot visa: o piele de căprioară. De îndată ce îmbracă această straie și se simte ca un rege nihilist, proaspăt divorțat și schimbat, Georges devine și un nelegiuit. Acest sex simbol caricatural este perfect întrupat de actorul și comedianul Jean Dujardin – distins cu un Oscar pentru rolul din „The Artist” (2011).

„Deerskin / Le Daim” (2019) va fi difuzat duminică, 15 mai, de la ora 22:00

În „Bamako” (2006) ne mutăm în Mali, Africa, unde un cuplu de tineri săraci aflați în pragul unei despărțiri devin martorii unui tribunal public. Ca în piesa aceea, „It`s time for Africa / A venit vremea Africii!”, procesul public în care oamenii își strigă nemulțumirile și invocă statutul măreț al Africii e precum strigătul adânc al multor generații care își revendică identitatea și moștenirea culturală. Un strigăt colorat și hipnotic. Și comic.

Bamako” (2006) va fi difuzat joi, 5 mai, de la ora 22:00

Ceva mai în trecut, prin secolul al XVI-lea, are loc aceeași veșnică luptă pentru dreptul de a fi om. Însă aici avem parte de aventuri medievale, cu multă acțiune întreținută de un superstar. „Michael Kohlhaas” (2013) e un thriller de răzbunare cu Mads Mikkelsen în rolul acestui erou eponim, un negustor modest care nu acceptă să devină victima nedreptății unui lord, așa că strânge o armată, o răscoală, o revoluție. Ca un Robin Hood de Cévennes.

„Michael Kohlhaas” (2013) va fi difuzat duminică, 22 mai, de la ora 22:00

Revenind însă în prezent, ce înseamnă să te naști într-un loc superb, dar disputat politic și teritorial, precum regiunea Nagorno-Karabakh, împărțită între Azerbaijan și o nouă republică autoproclamată? Cu alte cuvinte, ce înseamnă să îți ardă casa și tu să trebuiască să fugi până nu explodează? În „Si le vent tombe” (2020), regizoarea Nora Martirosyan explorează acest conflict al apartenenței prin care trece Alain (Grégoire Colin din „Beau travail”), un fost localnic emigrat în Franța, prins între o viață pariziană și un război în țara natală. Iar aeroportul din Nagorno-Karabak ajunge să fie văzut ca o ambasadă a lumii. Oare ce ar presupune cu adevărat deschiderea lui? I-ar salva pe localnici sau i-ar distruge?

Si le vent tombe” (2020) va fi difuzat joi, 19 mai, de la ora 22:00

Așadar, acestea sunt câteva dintre titlurile și lumile propuse în retrospectiva filmelor selectate în anii trecuți la Cannes. Însă selecția noastră nu se oprește aici, fiindcă am pregătit și o serie de documentare ce ne poartă în culisele filmelor unor creatori precum Charlie Chaplin, sau contemporanul Jacques Audiard, sau prea puțin cunoscuta actriță Catherine Frot.

Mai mult, zilnic de la ora 19:30, vor fi transmise live interviuri de pe covorul roșu oferite în exclusivitate pentru canalul TV5 Monde. Și, ținând cont de selecția impresionantă de anul acesta, pregătiți-vă să revedeți un număr impresionant de cineaști consacrați: David Cronenberg, Jean Pierre & Luc Dardenne, Claire Denis, Hirokazu Koreeda, Ruben Östlund, Chan-wook Park, Albert Serra sau Cristian Mungiu, printre alții. Și, desigur, descoperirile-surpriză ale selecționerilor. În luna mai sărbătorim cu adevărat cinemaul!

Nu uitați să consultați programul tv complet pentru TV5 Monde, disponibil aici: https://www.cinemagia.ro/program-tv/tv5-monde-europe/

Exploreaza subiecte similare:

Le daim , The Artist, Jean Dujardin, Bamako, Michael Kohlhaas, Si le vent tombe, Mads Mikkelsen, Nora Martirosyan, Grégoire Colin, Beau travail, Jacques Audiard, David Cronenberg, Luc Dardenne, Jean-Pierre Dardenne, Claire Denis, Hirokazu Koreeda, Ruben Östlund, Albert Serra, cristian mungiu, Catherine Frot

Alte știri din cinema

Coşmarul lui Alec Baldwin s-a sfârşit (parţial): verdict final pentru cazul Rust

Procesul penal în care actorul era acuzat de ucidere din culpă a luat sfârşit, continuă procesele civile

10 liceeni bucureșteni au fost premiați la ROG Challenge 2024 pentru dezvoltarea unor jocuri video originale

Competiția ROG Challenge 2024 a premiat creativitatea și talentul liceenilor din București pasionați de dezvoltarea jocurilor video. Zece elevi au fost recompensați pentru cele mai bune jocuri create pe tema „Republic of Gamers”.

Iată trailerul noului Superman!

Câtă încredere să avem în reactivarea universului DC?

123Credit – Lecțiile din The Big Short pentru creditele ipotecare

Filmul The Big Short (2015) oferă o perspectivă fascinantă asupra crizei financiare din 2008, cauzată în principal de practicile nesănătoase din piața creditelor ipotecare.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells