Regizorul lui The Fast and the Furious promite că viitorul film Category 5 va fi și mai palpitant

de Gloria Sauciuc în 11 Sep 2016
Acţiunea filmului se derulează în jurul unui „vânător” de furtuni, printre ploi la orizontală, vânt de peste 200 km pe oră, inundaţii şi clădiri care se prăbuşesc

Regizorul Rob Cohen (The Fast and the Furious, XXX, Mummy 3) a început filmările la „Category 5”, un film de acțiune palpitant, pe platoul din Sofia, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Directorul de imagine Shelly Johnson (Captain America: The First Avenger şi Jurassic Park III) semnează imaginea iar Niven Howie (Lock, Stock and Two Smoking Barrels) semnează montajul. Elia Popov de la GEM Effects (Mission:Impossible Rogue Nation) va simula furtuna din film, în timp ce Double Negativ, casa de efecte speciale câştigătoare de Oscar, va face partea de grafică generată pe calculator.

„Dacă aş putea, aş pune centuri de siguranţă în cinematografe”, susţine Cohen. Cu efecte speciale captivante şi cu secvenţe de acţiune credibile, regizorul promite cel mai captivant film al său de la începutul seriei Fast încoace. Scenariul a fost semnat de către Rob Cohen, Scott Windhauser, Jeff Dixon, fiind inspirat de un scenariu semnat de către Carlos Davis şi Anthony Fingleton.

Acţiunea filmului se derulează în jurul unui „vânător” de furtuni (cei care urmăresc tornadele pentru a face în America reportaje de senzație - n.red.), jucat de către nominalizatul la BAFTA Toby Kebbell (Dawn of the Planet of the Apes, Warcraft şi Ben Hur) şi de o convingătoare femeie-agent fiscal cu un trecut dificil, jucat de către câştigătoarea de premiu Screen Award Guild Maggie Grace (Twilight, The Taken Trilogy, Lost), cea care trebuie să supravieţuiască unei furtuni, să salveze nişte ostatici şi să oprească nişte spărgători să îşi ducă la îndeplinire planul, toate astea printre ploi la orizontală, vânt de peste 200 km pe oră, inundaţii şi clădiri care se prăbuşesc. Kebbel şi Grace se alătură echipei în care apar şi Ryan Kwanten (True Blood), Ralph Ineson (seria Harry Potter și Gardienii Galaxiei).

Cohen face echipă, la producție, cu Karen Baldwin (Ray), Mark Damon (Monster), Michael Tadross Jr. și Christopher Millburn (The Hunters Prayer), care semnează producția pentru Windfall Productions Ltd. pe platoul din Bulgaria. Producători executivi sunt Howard Baldwin, Bill Immerman și Tamara Birkemoe. Distribuția internațională este semnată de Foresight Unlimited a lui Mark Damon.

Exploreaza subiecte similare:

Rob Cohen, The Fast and The Furious, XXX, Shelly Johnson, Niven Howie, Mission: Impossible - Rogue Nation, Lock Stock and Two Smoking Barrels, Captain America: The First Avenger, Toby Kebbell, Maggie Grace, Ryan Kwanten, Ralph Ineson

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 12 septembrie 2016 15:04
Toby Kebbell joaca incredibil de bine in rolurile sale, mai ales in cele negative - il consider unul dintre actorii cei mai reprezentativi ai generatiei sale. Parerea mea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells