Nu degeaba se zice că „România sălbatică” este cel mai spectaculos documentar dedicat naturii din țara noastră. De la munca de peste zece ani pe care cineaștii Dan Dinu și Cosmin Dumitrache au investit-o în realizarea acestui film și până la coloana sonoră monumentală a echipei de muzicieni, în frunte cu Alexei Țurcan, Corina Ciuplea, Mădălina Pavăl și ansamblul orchestral Bucharest Film Orchestra, rezultatul se anunță a fi un adevărat succes. Încă din trailer, filmul arată ca o reclamă la România. Însă nu una turistică, ci o campanie de conștientizare.
Când am fost la vizionarea premierei de gală de la amfiteatrul Mihai Eminescu, am fost uimit să văd sute de oameni așezați la coadă ca la un concert. E drept că orchestra dirijată de către Tiberiu Soare avea să cânte înaintea proiecției, însă numărul impresionant de persoane prezente m-a făcut să mă îndoiesc că am ajuns unde trebuia, așa că am întrebat ce eveniment are loc în amfiteatru și mi s-a răspuns: „un film documentar”. Apoi mă gândeam, zâmbind, că am nimerit cu adevărat la „o premieră”.
În timpul proiecției, au apărut și confirmările că e un film de văzut în cinematograf. Pe lângă aspectul impunător al imaginilor însoțite de orchestră, experiența a fost impresionantă și prin reacțiile din public. Ritualurile de împerechere din sălbăticia altminteri inaccesibilă a României ne învață lucruri inedite despre țara noastră, fiindcă ne regăsim ușor în drama animalelor autohtone. Mai ales când vedem cum se dau masculii în spectacol în fața femelelor, fie ei cocoșii de munte care își încordează penajul sau cerbii care se parfumează cu propria urină ca să devină mai atrăgători.
Iar când aceste povești sunt narate cu umor de către Adrian Titieni, care devine un fel de corespondent românesc al naratorului David Attenborough, avem și ocazia să retrasăm originile înțelepciunii populare și să înțelegem mai bine un proverb precum „când doi se ceartă, al treilea câștigă”.
Și în natură, sarcina de părinte cade prea des pe umerii mamei. Drept urmare, apar și tragedii desprinse din Vechiul Testament, precum în cazul acvilei care cuibărește în creasta muntelui, unde competiția pentru supraviețuire e atât de mare, încât puii ei pot recurge la cainism. Așadar, mama îl privește pe fratele cel puternic (Cain) cum îl omoară treptat pe cel mai slab (Abel) și decide să îl susțină, oferindu-i doar lui de mâncare. Abia atunci începe adevăratul antrenament de zbor. „În sălbăticia României, doar cei puternici supraviețuiesc” ne spune mai mult sau mai puțin metaforic Adrian Titieni, care nu pare să vorbească doar despre neîmblânzirea ascunsă din munți.
E fascinant să privești spectacolul animalelor și să te regăsești în el. Pe lângă „învățăturile biblice” ale naturii, e un adevărat act religios, fiindcă îți inspiră dragoste și respect față de toată viața din jurul tău.
Un astfel de film e adevărata noastră grădină zoologică, fiindcă într-un documentar observațional, niciun animal nu e închis și abuzat, ci doar privit de la distanță în mediul lui natural.
România sălbatică (2021), din 17 septembrie în cinematografe!
