Este unul dintre cei mai apreciaţi actori de la Hollywood şi unul din sex-simbolurile acestuia, cu nenumărate apariţii în revistele gossy şi în topurile celor mai admirate staruri. Însă Ryan Gosling, canadianul de 31 de ani ce-şi umple timpul liber cu muzica şi administrarea restaurantului său în stil marocan, Tagine, vrea să cucerească încă o treaptă profesională, aceea de regizor.
Comunicatul de presă preluat de CinemaBlend.com descrie proiectul său, intitulat How To Catch a Monster, „un basm modern”, cu elemente „fantasy-noir”. În centrul poveştii, descrisă pe fundalul unui oraș parcă din altă lume, se află mama singură a doi copii, Billy (interpretată de Christina Hendricks, actriţa din Drive şi Mad Man), care este atrasă într-o lume a întunericului şi macabrului atunci când unul din băieţii săi descoperă o cărare secretă ce duce spre un oraş aflat sub ape. Atât Billy, cât şi Bones, sunt forţaţi să dezlege misterul, pentru a asigura supravieţuirea familiei.
Scenariul îi aparţine tot lui Gosling, care va servi şi ca producător al peliculei, alături de Marc Platt şi Adam Siegel (Drive, Scott Pilgrim vs. The World). Actorul a terminat recent filmările la noul producţie a lui Nicolas Winding Refn, Only God Forgives, dar şi la proiectul muzical, încă neintitulat, al lui Terrence Malick. Filmările la How to Catch a Monster sunt programate să înceapă în primăvara lui 2013, ceea ce va pune o vreme pe tuşă implicarea sa în remake-ul lui Logan's Run.
Părerea ta
Spune-ţi părerea