Atât Samuel L. Jackson, cât şi Luke Wilson, actorul din Old School şi The Royal Tenenbaums au acceptat oferta de a juca în Meeting Evil, o adaptare a romanului omonim a lui Thomas Berger din 1992, anunţă The Wrap.
Wilson va juca rolul lui John Felton, un agent imobiliar rămas fără slujbă din cauza declinului economic. După ce este concediat, viaţa sa este transformată total de întâlnirea cu un ciudat şi străin personaj pe nume Richie (Jackson), care îi cere ajutorul şi care, mai târziu, îl implică într-o crimă violentă ce îl transformă pe John, soţ şi tată a doi copii, într-un bărbat disperat să îşi apere cu orice mijloace familia de forţele întunecate care o ameninţă.
Intâmplarea nefastă a cărui element declanşator a fost Richie o prinde în vâltoarea ei şi pe soţia lui John, interpretată de actriţa Leslie Bibb (Popular, Law Abiding Citizen).
Pelicula, un thriller noir presărat cu elemente comice, va fi regizată de Chris Fisher (S. Darko) şi va începe filmările pe 8 ianuarie, în New Orleans.
Părerea ta
Spune-ţi părerea