Violet & Daisy marchează debutul regizoral al lui Geoffrey Fletcher, câştigător, anul acesta, al unui Oscar pentru scenariul lui Precious. Pe lângă regie, Fletcher semnează şi scenariul noului său film, pe care l-a vrut plin de răsturnări de situaţie, după cum a declarat pentru Variety. Saoirse Ronan (nominalizată la Oscar pentru Atonement) ar putea fi Daisy, iar Alexis Bledel (cunoscută din Gilmore Girls), Violet, o pereche de adolescente antrenate să ucidă. Ca ţintă a celor două adolescente-asasin, dar şi cel care le complică acestora misiunea ar putea fi plasat starul din Sopranos, James Gandolfini. Danny Trejo (Machete) a fost şi el contactat pentru a juca în film.
Nu va fi singurul rol de acest gen în care o vom vedea pe Saoirse Ronan. În Hanna, al regizorului Joe Wright, programat să apară în 2011, ea este o fată de 14 ani care încearcă să se adapteze la o viaţă normală după ce fusese antrenată de tatăl ei să ucidă cu sânge rece.
Noul film al lui Fletcher, despre care se spune că ar fi o combinaţie între Thelma & Louise, Superbad şi Pulp Fiction, este programat să înceapă filmările pe 27 septembrie, la New York.
Părerea ta
Spune-ţi părerea