Russell Crowe investighează convingător în Jocuri la nivel înalt, iar frumoasa Rachel Weisz se transformă într-o super-hoţomancă ajutată de Adrien Brody. Comedie cu jafuri, thriller jurnalistico-politic, comedie romanţioasă cu fantome şi horror cu măşti, iată o ofertă extrem de bogată în cinematografele din toată ţara.
State of Play/Jocuri la nivel înalt este despre jurnalistul Cal (Crowe) şi congressman-ul Steven (Affleck), aflaţi acum (cel puţin teoretic) de partea unor puteri diferite în stat. Foşti colegi de colegiu, cei doi sunt prieteni la cataramă, dar relaţia lor se va trezi bombardată cu fel de fel de ispite în momentul în care tânăra moartă într-un aparent accident se va dovedi a fi amanta politicianului. Ca să se complice şi mai mult lucrurile, soţia acestuia e atrasă de jurnalist, dar regizorul Kevin McDonald se ţine tare departe de telenovelă şi-şi conduce excelent thriller-ul plin de implicaţii morale, politice şi jurnalistice. De văzut pentru actori, dar şi pentru subiectul pus pe hârtie de scenarişti precum Peter Morgan şi Tony Gilroy.
Cât despre Fraţii Bloom/Brothers Bloom, Rachel Weisz, Adrien Brody (hm, deja două Oscaruri) şi Mark Ruffalo sunt protagoniştii acestui amuzant heist movie, care funcţionează perfect la nivel de secvenţă, dar nu ajunge să se închege până la final. Poveste a doi fraţi (Brody, Ruffalo) specialişti în jafuri şi escrocherii de toate felurile, care cooptează în "grupul" lor o plictisită moştenitoare (Weisz) cu reşedinţa la... Peleş, New Jersey, Brothers Bloom te pocneşte cu o avalanşă de gaguri, aşa că merită să-l vezi măcar pentru improvizaţii, energie şi chimia dintre actori. Furtişagurile nu sunt cine ştie ce, dar glumiţele merită.
Dacă îţi place Matthew McConaughey şi numeri minutele până când acesta îşi smulge cămaşa pentru a rămâne la bustul gol (se întâmplă în fiecare film, de obicei în prima jumătate), Fantomele fostelor iubite s-ar putea să-ţi atragă (plăcut) atenţia. Fără a fi ceva nemaivăzut (de fapt această adaptare imens de liberă după Colindul de Crăciun al lui Dickens merge după o reţetă ferfeniţită de atâta utilizare), Fantomele are câteva poante bune, iar şarmului "infailibil" al lui McConaughey i se adaugă prezenţa plăcută (dar oarecum trecută cu vederea) a lui Jennifer Garner, plus Michael Douglas în rol de unchi decedat (sic!), care-l ajută pe protagonist să meargă în, ei bine, exact direcţia cea mai previzibilă.
Ultimul film al săptămânii este Necunoscuţii/The Strangers, despre un cuplu care se retrage într-o casă de vacanţă pentru a sărbători o cerere în căsătorie (acceptată, desigur). Aici, însă, cei doi cad pradă unei familii cu intenţii nu tocmai curate, într-o avalanşă de întâmplări bizare şi aparent fără nicio motivaţie.
Săptămâna 29 mai - 4 iunie
de Ştefan Dobroiu în 28 Mai 2009Citeşte şi:
Taguri:
Adrien Brody, Ghosts of Girlfriends Past, Jennifer Garner, Kevin McDonald, Mark Ruffalo, Matthew McConaughey, Michael Douglas, rachel weisz, Russell Crowe, The Brothers Bloom, State of Play, The Strangers
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Mustăcioara lui, geana corbului? Timothée Chalamet, ironizat la Globurile de Aur
Prezentatoarea galei, comediana Nikki Glaser, a atras atenţia asupra mustăţii firave a actorului - Guy Pearce şi Christopher Nolan nu au mai colaborat de 25 de ani. Iată motivul!
- Wolfs 2, anulat după ce regizorul şi-a pierdut încrederea în Apple
- Ce înseamnă să fii star: Timothée Chalamet provoacă isterie în New York
- Detalii sordide în cazul morţii lui Matthew Perry: cinci persoane arestate, inclusiv un medic
Ştiri cinema
-
A murit David Lynch
Laureat cu Palme d'Or şi autor al unuia dintre cele mai memorabile seriale din istorie, cineastul avea 78 de ani - Mickey Mouse-ul ucigaş: iată cum arată personajul din horror-ul Screamboat
- Iadul din Los Angeles: casele starurilor ard, anunţul nominalizărilor la Oscar, amânat
- Starul următorului deceniu? Irlandezul Peter Claffey are un an de pomină
- Doar 16% din filmele cu cele mai mari încasări au fost regizate de femei
Producţie
-
Greta Gerwig şi Netflix deschid din nou uşa dulapului spre Narnia
După succesul lui Barbie, regizoarea are libertate totală pentru a ecraniza cărţile din seria Narnia - James Cameron promite surprize consistente şi "alegeri curajoase" în Avatar 3
- "Efectul Logan" în Star Wars? De ce ar trebui să aşteptăm filmul lui James Mangold
- Armie Hammer, noi roluri după scandalul care l-a transformat într-un paria
- A fost anunţat următorul film al lui Christopher Nolan şi e cel mai ambiţios din cariera sa
Cronică
-
The Pitt, un alt fel de serial cu medici
Producţia Max rezolvă câteva probleme frustrante ale unui gen ultrapopular - Den of Thieves 2: Pantera, un film de acțiune cu mult spectacol, dar prea puțină chimie
- Ursulețul vostru preferat se întoarce acasă – Paddington în Peru
- O gașcă de supereroi atipici – Super Elfii salvează orașul
- Cum să (nu) ascunzi o crimă: o comedie atât de neagră, că uneori e roşie
Dosarele X
-
La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
Incendiile devastatoare din regiunea Los Angeles arată cu degetul prăpastia inechităţii sociale din Cetatea Filmului - Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
- A murit Mircea Diaconu
- Din reţetarul ferfeniţit al Hollywood-ului: filmul de Crăciun
- A fost Alexandru un dezastru? Reevaluare la 20 de ani de la premieră
CineCloud
L'avventura
I Fucked My Daughter's Best Friend!
Sonam Kapoor
Vatanim Sensin
Soldiers of Fortune
Zoom In
Billy Elliot
Kim Cattrall
Diary of a Wimpy Kid: Rodrick Rules
Hypercube: Cube 2
Burak Hakki
Welcome Home, Roscoe Jenkins
Marele jaf comunist
Sigourney Weaver
Rares Dragomir
The Rookie
The Witness for the Prosecution
Unsane
Ghost Rider: Spirit of Vengeance 3D
Mommy Fucks Best 5
Ethan Hawke
Ultraviolet
Arthur et les Minimoys
Mrs. Henderson Presents
Spencer Locke
The Dresser
The Intruder
Ilinca Manolache
Stefania Sandrelli
Billie Piper
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Paradise
- The Monkey
- The Ballad of Wallis Island
- Renner
- Dark Nuns
- Until Dawn
- Surviving Black Hawk Down
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Limonov: The Ballad
- Wolf Man
- Marcello Mio
- All We Imagine as Light
- Gracie and Pedro: Pets to the Rescue
- Futni mentem
- Țăndări
- The Seed of the Sacred Fig
- Dog Man
- Companion
- Parthenope
- A Complete Unknown
- A New Kind of Wilderness
- Smok Diplodok
- Presence
- Marked Men: Rule + Shaw
- Out of the Nest
- Bridget Jones: Mad About the Boy
- L'amour ouf
- Captain America: Brave New World
- William Tell
- September 5
- Woodwalkers
- Young Hearts
- Les fantômes
- A Real Pain
- Feng liu yi dai
- Big Trip 3: Race Around the World
- Mentorii
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2025 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Săptămâna 29 mai - 4 iunie
Părerea ta
Spune-ţi părerea