Adaptarea pentru marele ecran a serialului animat Ştrumfii/The Smurfs se apropie de momentul înregistrării vocilor, prin urmare chiar era nevoie să aflăm câteva nume din distribuţie.
După ce ieri s-a aflat că actorul Neil Patrick Harris va apărea "în carne şi oase" (adică va interpreta un personaj uman), iată că astăzi aflăm câţiva actori care vor interpreta vocile personajelor animate. Vestea cea mare este că Ştrumfiţa ar putea primi vocea cântăreţei Katy Perry.
Alan Cumming şi George Lopez vor fi ştrumful cel mâncăcios şi cel morocănos, în timp ce veteranul Jonathan Winters, care le-a dat glas unora din personajele serialului original, va deschide gura în acelaşi ritm cu Marele Ştrumf.
Deocamdată se cunosc foarte puţine detalii despre subiectul lungmetrajului regizat de Raja Gosnell (Scooby-Doo, Beverly Hills Chihuahua), în care Marele Ştrumf, Ştrumfiţa, Bebe Ştrumf şi ceilalţi consăteni ai lor vor avea cu siguranţă de-a face cu răutăciosul Gargamel, vrăjitorul malefic ce a încercat în fiecare episod difuzat de NBC din 1981 să le facă vreun pocinog paşnicei populaţii albastre.
Alături de motanul său, Azrael, Gargamel le pregăteşte o surpriză urâtă vecinilor săi, probabil ajutat de urâta Hogatha, vrăjitoarea cu un vultur pe post de mijloc de locomoţie, sau de naşul său, Balthazar. Se zvoneşte că vocea lui Gargamel ar putea fi aceea a lui John Lithgow.
Premiera pentru The Smurfs/Ştrumfii-filmul este programată pentru 2 septembrie 2011.

Părerea ta
Spune-ţi părerea