Scenarist de Oscar pentru Cleopatra

de Cristina Grigore în 16 Nov 2011
Scenarist de Oscar pentru Cleopatra

Proiectul ce urmează a o avea drept protagonistă pe Angelina Jolie, Cleopatra, prinde contur odată cu angajarea lui Eric Roth, premiat cu Oscar pentru scenariul lui Forrest Gump şi nominalizat la premiile Academiei Americane şi pentru cele ale lui The Insider, Munich şi The Curious Case of Benjamin Button, scrie Variety.

Povestea despre legendara conducătoare egipteană a fost dezvoltată iniţial de Brian Helgeland - autorul scenariului lui L.A. Confidential – şi a avut la bază cartea lui Stacy Schiff, intitulată Cleopatra: A Life.

Deşi nu se menţionează dacă noua variantă a scenariului va păstra aceeaşi sursă, cert este că producătorii păstrează unghiul de abordare anunţat anterior, potrivit căruia filmul va descrie viaţa Cleopatrei dintr-un punct de vedere specific feminin şi se va axa pe unele dintre abilităţile mai puţin cunoscute ale acesteia, ce includ şi talentul său de strateg.

Scaunul regizoral ar urma să îi revină lui David Fincher, care a fost ataşat proiectului încă din primăvară, dar nu şi-a confirmat încă participarea. Dacă cunoscutul cineast va accepta să dirijeze filmările la Cleopatra după scenariul lui Roth, filmul lui Jolie ar beneficia de o echipă de excepţie. Ultima dată când cei doi cineaşti au lucrat împreună a fost în 2008 la producţia lui The Curious Case of Benjamin Button, film cu 13 nominalizări la Oscar (din care trei s-au transformat în premii) şi încasări de peste 300 de milioane de dolari la box-office.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
Crist11 pe 16 noiembrie 2011 11:27
Duduia e Cleopatra?
Beatryce pe 16 noiembrie 2011 11:55
suna bine :x
natty96 pe 16 noiembrie 2011 13:47
interesant:))).angelina in rolul cleopatriei,alta actrita parca nici nu stiu cine i sa potrivi rolul...regizorul imi place mult,are lucrari bune
Bayard pe 16 noiembrie 2011 14:35
Ta;lent de strateg?? hahahaha :). Oricum, este imposibil ca Angelina Jolie sa poata juca rolul unei femei de 18-20 de ani, cat avea Cleopatra cand l-a intalnit pe Caesar. A fost ridicol cand au incercat cu Elizabeth Taylor, o sa fie si mai si acum. Bineinteles.. astea sunt detalii, cui ii pasa de asa ceva cand face un film biografic? :P :)).
alex_il_fenomeno pe 16 noiembrie 2011 15:36
ma bucur ca Angelina a acceptat acest rol . acum sigur va iesi ceva maret !
Costirik pe 16 noiembrie 2011 16:25
ce zici ma?
Crist11 pe 16 noiembrie 2011 16:45
:)))):))))
Ghemot pe 16 noiembrie 2011 19:23
nu cred ca ii sta bine in filme de genul acesta. Ea are filmele cu care a devenit celebra....
mihaigeniu pe 17 noiembrie 2011 00:44
o sa fie un film mare;va spun eu cu asa o distributie:angelina,fincher si eric roth wow

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells