Se pregătește Source Code 2

de Cristina Grigore în 4 Dec 2014
Filmul cu Jake Gyllenhaal va fi regizat de Anna Foerster

După ce şi-a făcut un nume la Hollywood cu SF-ul Moon, Duncan Jones (cel desemnat acum la cârma lui Warcraft) a cucerit din nou publicul cu un alt SF, pelicula Source Code, ce i-a avut în distribuție pe Jake Gyllenhaal, Michelle Monaghan, Vera Farmiga și Jeffrey Wright.

Cu încasări de 147 de milioane la un buget de 30 de milioane – dar și o mulțime de cronici pozitive – filmul se califica pentru o continuare. Sequel-ul a fost anunțat recent de Variety.com, iar scenaristul Ben Ripley (ce a lucrat și la primul film) a fost deja cooptat în proiect.

La cârma producției va sta regizoarea Anna Foerster, cunoscută pentru lucrul la serialul rețelei TV Starz Outlander și o veche colaboratoare a lui Roland Emmerich, pentru care a lucrat ca director de imagine la White House Down, Anonymous, The Day After Tomorrow și Independence Day.

Acțiunea lui Source Code a fost plasată într-un tren de navetiști în care personajul interpretat de Gyllenhaal trăia în mod repetat ultimele minute din viața unei alte persoane, în încercarea de a salva pasagerii trenului de un atac terorist distrugător. Momentan, nu se cunosc detalii despre scenariul continuării sau actorii doriți în distribuție.

Exploreaza subiecte similare:

Jake Gyllenhaal, Anna Foerster, Source Code, Source Code 2, Ben Ripley

Alte știri din cinema

123Credit – Lecțiile din The Big Short pentru creditele ipotecare

Filmul The Big Short (2015) oferă o perspectivă fascinantă asupra crizei financiare din 2008, cauzată în principal de practicile nesănătoase din piața creditelor ipotecare.

Joffrey din Game of Thrones, nou rol negativ în Safe Harbor

Creatorul lui Ozark schimbă continentele cu o nouă poveste despre pericolele traficului de droguri

Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round

Anunţate în această săptămână, noile proiecte sunt o dovadă a falimentului creativ hollywoodian

Trailer subtitrat 28 Years Later: Jim este un zombi acum?

Aşteptatul horror post-apocalptic se lansează global pe 20 iunie

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 4 decembrie 2014 10:56
Eu sunt foarte surprins ca o sa continue filmul asta. Nu a avut incasari mari, nu a fost iubit, nu a lasat loc de continuari, foarte ciudat.... totusi considerand ce super roluri a avut Jake Gyllenhaal in ultimii ani devine interesant.
Han_Solo pe 4 decembrie 2014 11:23
Nu a fost iubit? A fost unul dintre cele mai bune SF-uri in anul in care a aparut. Iar Jake Gyllenhaal a jucat doar in filme bune in ultimii ani: Source Code, End of Watch, Prisoners si Nightcrawler unde are sanse si la Oscar. Asta ca sa nu mai vb de schimbarea fizica impresionanta pt Southpaw dupa ce a slabit pt Nightcrawler.
fraa pe 4 decembrie 2014 11:46
Intradevar Source Code a fost un SF foarte bun si Prisoners si Enemy sunt filme bune, End of Watch si Nightcrawler nu le-am vazut inca. un lucru e cert e un actor f bun (desi ca persoana e execrabil, am un prieten care l-a intalnit la Berlin si e total antisociabil)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells