Secretul unei rochii de Oscar memorabile, după Elizabeth Stewart, stilista celebrităților

de Gloria Sauciuc în 27 Feb 2016
„La început, e o notă de bucurie, ca o culoare, sau ca o vibrație, asupra căreia cădem de acord”

Cu premiile Oscar care bat la ușă, stiliștii celebrităților intră în linie dreaptă, punând la punct fiecare detaliu înaintea nopții celei mai celebre a anului. Așadar, cum trebuie să fie rochia pentru a intra în istoria Oscarurilor?

Elizabeth Stewart, designer vestimentar care a făcut, printre altele, ținutele lui Cate Blanchett de la Oscar, a declarat pentru revista InStyle: „La început, este o notă de bucurie, ca o culoare, sau ca o vibrație, asupra căreia trebuie să cădem amândouă de acord. Și apoi, trebuie să speri că va veni și magia”, declară ea. „Prefer să încep devreme și să îmi îmbrac clientele în ținute personalizate, așa că fiecare rochie în parte este unică”.

Despre relația cu Cate Blanchett, celebră și pentru toaletele sale, Stewart descrie procesul drept unul visceral: „Reacționăm la lucrurile pe care le iubim”, spune ea.

„Rochiile sunt speciale și au o croială incredibil de detaliată. Trebuie să fie originală, și trebuie să vină de la casele de modă cu care avem o relație îndelungată” (a se vedea creația Givenchy pe care a purtat-o la Globurile de Aur și rochia marca Alexander McQueen pe care a purtat-o la premiile BAFTA).

„Practic, orice merge atunci când e vorba de o nominalizare, pentru că atunci este momentul de glorie”, declară ea. „Cate se uita prin arhive și s-a îndrăgostit pe loc de aceasta”, declara ea despre rochia în care Blanchett a primit premiul pentru Blue Jasmine.

Stewart a semnat ținutele de gală nu doar pentru Blanchett, ci și pentru Jessica Chastain și pentru Viola Davis, ajutându-le să devină atracțiile serii.

În imaginile din galerie, iată-le pe:

Jessica Chastain în ținută Givenchy - 2015

Cate Blanchett în rochie serafică Armani privé- 2014.

Amanda Seyfried în rochie Alexander McQueen - 2013. „Amanda și cu mine am ales această rochie cu o lună înainte de ceremonie, bazându-ne pe broderia excepțională”.

Viola Davis în Vera Wang, 2012 „Viola știa că vrea să poarte culoarea verde, așa că am încercat mai multe palete înainte să ne hotărâm la aceasta”.

Jennifer Lawrence în colecția Calvin Klein, 2011. „Am observat la o ședință de filmare cât de bine arăta Jennifer în costum de baie și am pornit de la această idee”.

Exploreaza subiecte similare:

Cate Blanchett, Jessica Chastain, Amanda Seyfried, Viola Davis, Jennifer Lawrence, oscar 2016

Alte știri din cinema

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Tom Hardy e protagonist în MobLand, acum pe SkyShowtime

Un nou serial cu mafioți londonezi garantează să țină spectatorii în suspans. Tom Hardy, Pierce Brosnan și Helen Mirren sunt în distribuție.

Regizorul Emmanuel Courcol despre Fanfara: "Nu am vrut să fac un basm"

Regizorul vorbeşte cu Cinemagia despre muzică, destin şi depăşirea propriei condiţii

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells