Serialul Rămâi cu mine: ultima zi de filmare, pe Lipscani. Interviu cu actriţa Cosmina Stratan

de Gloria Sauciuc în 9 Iul 2013
Cosmina Stratan, despre personajul ei cu orientări lesbiene: „I-am exploatat mai întâi sexualitatea și, pornind de la asta, am încercat să aflu și alte lucruri despre ea. Nimic din ce-am făcut însă nu a fost spre a șoca, ci spre a descoperi".

Astăzi este ultima zi de filmare pentru serialul Rămâi cu mine, cea de-a doua producţie HBO Europe în ţara noastră, după În derivă. Cei care vor traversa astăzi Centrul istoric al Bucureştiului se vor intersecta, probabil, cu echipa de filmare şi cu actorii. Serialul este, conform sinopsisului oficial, o comedie dramatică intensă şi emoţionantă, regizată de Constantin Popescu Jr. şi Mihai Bauman, ce urmăreşte relaţiile complexe dintre oameni şi încercările lor de a se cunoaşte pe sine şi pe cei din jur. Într-un Bucureşti dinamic şi plin de culoare, opt tineri singuri caută dragostea, prietenia şi, mai mult, se caută pe sine. Premiera pe micile ecrane de la noi este programată pentru sfârşitul anului.

Cosmina Stratan, deţinătoarea premiului de interpretare de la Cannes pentru rolul măicuţei din După dealuri (2012), la egalitate cu Cristina Flutur, este la al doilea rol al său cu personajul Dorina din serialul Rămâi cu mine. Rolul său este al unei tinere cu orientări homosexuale. Iată, în continuare, un interviu cu actriţa, aflată - practic - la primul rol cu aşa o întindere - 13 episoade.

Prezintă-ne, pe scurt, personajul tău: punctul tău de vedere, ca actriță, apoi ce crede despre sine personajul tău, ce zic alții (celelalte personaje despre el), și care sunt background-ul, nevoile și motivațiile lui.

Cosmina Stratan: Dorina e în primul rând un personaj curios, asta m-a și atras de la bun început. N-a fost nevoie de foarte multe probe ca să-mi dau seama că nu va fi ușor să ajung la un nivel de adevăr necesar în ceea ce o privește. Niciun personaj nu trebuie să fie simplu, și la urma urmei asta depinde de opțiunea fiecărui actor dacă își simplifica sau își complică drumul spre personaj. Dorina m-a făcut curioasă. Tică Popescu m-a făcut curioasă atunci când m-a chemat pentru Dorina. Și eu am fost curioasă dacă pot să ajung la Dorina. E destul de anost să încerc să explic parcursul personajul sau al meu ca actriță și mi se pare că rareori are legătură cu rezultatul din fața camerei.

La urma urmei, eu am văzut-o ca pe o femeie curajoasă, fricoasă, neatractivă, complexată pe alocuri, foarte decisă, dacă e să aleg câteva gânduri pe care le-a trezit în mine. Apoi am încercat să-i construiesc o biografie, lucrul pe care îl fac la fiecare rol și care mă ajută să mă separ de cotidian. Am văzut în Dorina o femeie determinată și hotărâtă să-și asume un statut și o sexualitate deloc comodă chiar și în zilele noastre. O lesbiană care se ferește totuși să se declare astfel, dar care se aruncă fără multe ezitări într-o relație cu o femeie hetero căsătorită, e cu siguranță ceva interesant de jucat.

Al doilea rol al tău după filmul După dealuri te prezintă într-o ipostaza cumva la pol opus față de măicuța din filmul lui Cristian  Mungiu.  Vor fi "șocați" spectatorii de personajul tău?

Cosmina Stratan: Unii vor fi șocați, alții nu vor fi șocați. Așa cum unii poate o vor vedea pe Dorina ca pe o femeie total diferită de Voichița, altora li se va părea asemănătoare. Eu am încercat să o duc în cu totul altă direcție și am plecat de la alte date. I-am exploatat mai întâi sexualitatea și, pornind de la asta, am încercat să aflu și alte lucruri despre ea. Nimic din ce-am făcut însă nu a fost spre a șoca, ci spre a descoperi.

Cu ce vine nou acest serial față de altele românești care au rulat pe micile ecrane. Cosmina Stratan: Nu prea mă uit la televizor.  Spune-ne trei motive pentru care ne recomanzi serialul

Cosmina Stratan: Dacă e să mă gândesc la primul motiv, sigur mulți telespectatori se vor regăsi în personajele serialului. Cred că e și cel mai important.

În rolurile principale telespectatorii îi vor putea vedea pe tinerii actori Iulia Lumânare (Caravana cinematografică, Proiecte de trecut, serialul La urgenţă), Aureliu Surulescu (Return of the Living Dead, Method), Monica Ciută (Summer Tango, Cealaltă Irina), Andi Vasluianu (Despre oameni şi melci, Furia, Hârtia va fi albastră, etc) Cosmina Stratan (După dealuri), Antonia Micu (Eminem vs. Eminem, Aurora) Lucian Ifrim (Evadarea, Naşa), Andreea Gheorghe. Din distribuţia serialului vor mai fac parte şi: Nataşa Raab, Nicole Duţu, Nicodim Ungureanu şi Stela Popescu. Scenariul este adaptat de Lia Bugnar.

(copyright foto: Adi Marineci)

Exploreaza subiecte similare:

În derivă, Cosmina Stratan, După dealuri, Iulia Lumânare, Nataşa Raab, Nicole Dutu, Nicodim Ungureanu, Stela Popescu, Tica Popescu, Mihai Bauman, Rămâi cu mine

Alte știri din cinema

Coşmarul lui Alec Baldwin s-a sfârşit (parţial): verdict final pentru cazul Rust

Procesul penal în care actorul era acuzat de ucidere din culpă a luat sfârşit, continuă procesele civile

10 liceeni bucureșteni au fost premiați la ROG Challenge 2024 pentru dezvoltarea unor jocuri video originale

Competiția ROG Challenge 2024 a premiat creativitatea și talentul liceenilor din București pasionați de dezvoltarea jocurilor video. Zece elevi au fost recompensați pentru cele mai bune jocuri create pe tema „Republic of Gamers”.

Iată trailerul noului Superman!

Câtă încredere să avem în reactivarea universului DC?

123Credit – Lecțiile din The Big Short pentru creditele ipotecare

Filmul The Big Short (2015) oferă o perspectivă fascinantă asupra crizei financiare din 2008, cauzată în principal de practicile nesănătoase din piața creditelor ipotecare.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 9 iulie 2013 13:40
O comedie dramatica intensa?Hmm...
cosmin742000 pe 10 iulie 2013 01:12
Cei care vor traversa centrul istoric vor trebui mai intai sa se asigure ca nu le cad cladirile in cap.
alex_il_fenomeno pe 29 iulie 2013 12:40
Daca este produs de HBO, deja cred ca merita asteptat.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells