Se fac aproape opt decenii de la perioada de glorie a lui Shirley Temple, una dintre cele mai luminoase şi populare figuri ale cinematografului din toate timpurile. Energia nestăvilită, vocea inconfundabilă, cârlionţii care o făceau uşor de recunoscut până şi în stilizatele desene de pe multitudinea de produse ce-i foloseau imaginea, iată câteva dintre principalele lucruri care îţi vin în minte când te gândeşti la Shirley Temple. Fosta actriţă împlineşte mâine venerabila vârstă de 84 de ani, iar noi o sărbătorim dedicându-i un material aniversar.
După ce a apărut în filmuleţe cu copii cântând şi dansând, micuţa Shirley a început să aibă roluri mici în filmele Warner Bros şi Paramount. În aprilie 1934 se lansează Stand Up and Cheer!, filmul considerat primul pas al micii actriţe către celebritate. Realizat de studiourile Fox, filmul a fost intens promovat cu imaginea lui Shirley, iar succesul de casă a transformat-o peste noapte în simbolul entertainment-ului pentru întreaga familie, într-o perioadă în care Statele Unite se luptau cu o criză financiară acută, iar cetăţenii sărăciţi peste noapte căutau cu ardoare escapismul ieftin al sălii de cinema. Preşedintele Franklin D. Roosevelt a descris cât se poate de grăitor situaţia: "Este un lucru splendid că pentru doar 15 cenţi americanul de rând se poate duce la cinema şi poate uita de probleme privind la faţa zâmbitoare a unui copil".
În decembrie 1934 apare Bright Eyes, un film creat special pentru talentele lui Shirley Temple. Este şi prima producţie în care numele ei era deasupra titlului pe generic: se născuse un adevărat star. Avea doar cinci ani şi jumătate. Bright Eyes dovedeşte că Shirley Temple este mai mult decât un copil care "face frumos" pe marele ecran, fiind în stare să interpreteze credibil personaje care trec printr-o mulţime de situaţii şi probleme înainte de rezolvarea finală. Este perioada când se perfecţionează "reţeta Shirley Temple": personaje de copii drăgălaşi şi energici, care sunt orfani, rămân orfani sau se pierd de părinţi, pentru a-şi rezolva adesea problemele cu ajutorul unor vârstnici taciturni, dar readuşi la viaţă şi bunadispoziţie de giumbuşlucurile micii lor prietene.
La începutul anului 1935 Shirley Temple era categoric cel mai bine cunoscut copil actor al Americii, iar recent înfiinţatele studiouri Twentieth Century Fox nu au precupeţit niciun efort pentru a profita cât mai mult de celebritatea micului star: se înfiinţează o "celulă de criză", cu 19 scenarişti care au creat, de-a lungul mai multor luni, nu mai puţin de 11 scenarii originale sau adaptate pentru Shirley Temple.
Este şi perioada în care mica Shirley devine sclava unei imagini: aceleaşi bucle, aceleaşi cântece, aceleaşi dansuri. În anul 1935 îi apar nu mai puţin de trei filme având cuvântul "little" în titlu: The Little Colonel, Our Little Girl, The Littlest Rebel. Încă unul va apărea în 1936, alături de alte trei filme, toate succese de box office. Anul 1937 vine cu Heidi, unul dintre cele mai cunoscute titluri din cariera lui Shirley şi cel care o face regina box office-ului pentru al treilea an la rând. În 1938 îi apare The Little Princess şi actriţa urcă din nou pe primul loc în topul încasărilor anului.
Lucrurile se schimbă începând cu 1939, iar încercările lui Shirley de a scăpa de imaginea de copil nu prea au succes. Apare în câteva roluri de tânără adolescentă, dar, chiar dacă presa le primeşte bine şi au şi un relativ succes de casă, echipa din spatele ei nu reuşeşte să o reinventeze pentru a face cu uşurinţă trecerea la roluri mature. În a doua jumătate a anilor '40, Shirley începe să apară în filme ieftine, iar subiectele nu mai reuşesc să-i capteze atenţia, primind critici că interpretările ei sunt "indiferente". Este sfătuită să dispară o vreme de pe marele ecran şi să călătorească. În 1950, la 22 de ani, actriţa decide că nu mai vrea să-şi continue cariera de actriţă şi se retrage.
La maturitate şi-a mai încercat puterile în televiziune, dar principalele succese le-a avut în cariera politică. Membră în Partitul Republican, a fost aleasă să reprezinte Statele Unite ca ambasador în Ghana, în 1974, iar în 1989 a primit funcţia de ambasador în Cehoslovacia. În 1972 a revenit în atenţie din cauza cancerului mamar, din cauza căruia a suferit o mastectomie radicală. După operaţie, şi-a descris experienţa în emisiuni de televiziune şi de radio şi într-un interviu în profunzime din revista McCall's. A fost una dintre primele celebrităţi care au atras atenţia asupra cancerului la sân.
În prezent Shirley Temple locuieşte în reşedinţa ei din Woodside, California, unul dintre cele mai înstărite şi cochete orăşele americane. În 1988 şi-a scris autobiografia, Child Star, iar site-ul ei personal, shirleytemple.com, face precizarea că actriţa lucrează acum la volumul al doilea al biografiei.
Care este filmul tău preferat din cariera lui Shirley Temple?
Shirley Temple, la 84 de ani
de Ştefan Dobroiu în 22 Apr 2012Citeşte şi:
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Christopher Walken dezvăluie secretul bătrâneţii liniştite şi active
La 81 de ani, actorul trece cu nonşalanţă de la blockbustere la seriale multipremiate - Mustăcioara lui, geana corbului? Timothée Chalamet, ironizat la Globurile de Aur
- Guy Pearce şi Christopher Nolan nu au mai colaborat de 25 de ani. Iată motivul!
- Wolfs 2, anulat după ce regizorul şi-a pierdut încrederea în Apple
- Ce înseamnă să fii star: Timothée Chalamet provoacă isterie în New York
Ştiri cinema
-
A Complete Unknown – O privire în culisele artistice și sociale care l-au transformat pe Bob Dylan în vocea unei generații
Produs de Studiourile Searchlight Pictures, A Complete Unknown este mai mult decât un film biografic, surprinzând în mod discret viața intimă a artistului - Un nou cinematograf multiplex premium se deschide în București
- Radu Jude se întoarce în competiția oficială a Berlinalei
- A murit David Lynch
- Mickey Mouse-ul ucigaş: iată cum arată personajul din horror-ul Screamboat
Producţie
-
Au început filmările la Supergirl: Woman of Tomorrow
După ce House of the Dragon a făcut-o celebră, australianca Milly Alcock interpretează rolul titular - Greta Gerwig şi Netflix deschid din nou uşa dulapului spre Narnia
- James Cameron promite surprize consistente şi "alegeri curajoase" în Avatar 3
- "Efectul Logan" în Star Wars? De ce ar trebui să aşteptăm filmul lui James Mangold
- Armie Hammer, noi roluri după scandalul care l-a transformat într-un paria
Cronică
-
Dexter: Original Sin, déjà vu-ul unui déjà vu
Serialul prequel ni-l arată pe irlandezul Patrick Gibson în rolul unui Dexter la 20 de ani - Un coming-of-age cu anti-eroi – Cei trei fantastici
- Patru femei învață să trăiască pentru ele în geniala comedie Femei pe fugă
- Wolf Man: lupul din familie e mai aproape decât crezi
- Boschetar, poet sau disident rus? – Limonov: Balada
Dosarele X
-
La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
Incendiile devastatoare din regiunea Los Angeles arată cu degetul prăpastia inechităţii sociale din Cetatea Filmului - Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
- A murit Mircea Diaconu
- Din reţetarul ferfeniţit al Hollywood-ului: filmul de Crăciun
- A fost Alexandru un dezastru? Reevaluare la 20 de ani de la premieră
CineCloud
T.I.M.
Greystoke: The Legend of Tarzan
Street Fighter: The Legend of Chun-Li
Cezar Boghina
Bill
Never Talk to Strangers
Spider-Man: Homecoming
Marcia Gay Harden
Melania Medeleanu
Bolo Yeung
Postman Pat
Fly Me to the Moon
Donal Logue
The Eagle
Field of Dreams
Glitter
Max Thieriot
Aisha Tyler
Mihnea Columbeanu
Hayden Panettiere
Internal Affairs
I Could Never Be Your Woman
Jeremy Sumpter
The Stanford Prison Experiment
Simply Irresistible
Yours, Mine & Ours
The Remains of the Day
I Origins
Horrible Histories: The Movie - Rotten Romans
The International
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Offline Love
- Troll 2
- Court of Gold
- The Residence
- I Am Married...But!
- The Greatest Rivalry: India vs...
- The Åre Murders
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Presence
- The Brutalist
- Smok Diplodok
- A Complete Unknown
- Parthenope
- Captain America: Brave New World
- Beating Hearts
- Bridget Jones: Mad About the Boy
- Out of the Nest
- Marked Men: Rule + Shaw
- September 5
- Woodwalkers
- Young Hearts
- Les fantômes
- A Real Pain
- The Day the Earth Blew Up: A Looney Tunes Movie
- A New Kind of Wilderness
- Big Trip 3: Race Around the World
- Mentorii
- Reinas
- Armand
- Le larbin
- Cleaner
- Die Schule der magischen Tiere 2
- The Monkey
- Flow
- Mickey 17
- William Tell
- Zăpadă, Ceai și Dragoste 3
Filme noi în SUA
- Game of Power
- Autumn and the Black Jaguar
- Love Hurts
- Men of Divorce
- In the Lost Lands
- Sinners
- Snow White
- A Working Man
- A Minecraft Movie
- The Amateur
- The Passion of the Christ: Resurrection
- Michael
- The Accountant 2
- The Legend of Ochi
- Thunderbolts*
- Mission: Impossible - Dead Reckoning Part Two
- Lilo & Stitch
- Karate Kid: Legends
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2025 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Shirley Temple, la 84 de ani
Părerea ta
Spune-ţi părerea