Spider-Man primește un spin-off: Madame Web. Vor lucra la film scenariștii lui Morbius

de Cristina Grigore în 27 Sep 2019
Pelicula rămâne în universul Spider-Man; Madame Web ar putea fi cheia unui multivers în care Sony ar putea integra noile filme Spider-Man

Nu știm când va apărea următorul film Spider-Man - ruptura Sony de Marvel îl va ține și pe supererou la distanță de Răzbunători, însă studioul îl vrea încă în rol pe Tom Holland – însă a fost anunțat un spin-off plasat în universul acestuia. Potrivit collider.com, acesta se va numi Madame Web și i-a primit recent în echipa de realizatori pe Matt Sazama și Burk Sharpless, scenariștii lui Morbius (cu Jared Leto – lansarea pe 20 iulie 2020).

Madame Web, personaj creat de Jon Romita Jr. (design) și Denny O'Neil (creatorul personajului și al aventurilor acestuia), a debutat în numărul 210 al revistei de benzi desenate The Amazing Spider-Man, în noiembrie 1980.

Personajul a fost introdus drept Cassandra Web. Este înfățișat drept o femeie în vârstă, oarbă, incapabilă să se miște din cauza unei boli cronice neuromusculare, ce a făcut-o dependentă de un mecanism complex, ce se aseamănă cu plasa unui păianjen. Mașinăria care o ține în viață a transformat-o într-un soi de mutant. Superputerile ei sunt clarviziunea, telepatia, precogniția și o inteligență ieșită din comun (în benzile desenate, personajul i-a fost de multe ori de ajutor lui Spider-Man).

Madame Web a apărut deja în mai multe seriale de animație și jocuri video. Este asemănată Oracolului din Matrix și ar putea fi cheia unui multivers care să le dea celor de la Sony posibilitatea de a integra viitoarele filme Spider-Man, este de părere un expert Marvel citat de Collider.

Exploreaza subiecte similare:

Morbius, Matt Sazama, Burk Sharpless, Jared Leto

Alte știri din cinema

3 titluri de neratat de pe platforma FOCUS+, anterior numită Focus Sat app

Platforma Focus Sat app și-a schimbat numele în FOCUS+! Pentru a sărbători această transformare, am pregătit trei titluri de seriale și filme esențiale pentru orice cinefil, pe care le poți vedea cu un abonament la reducere.

Noile filme Avengers, amânate şapte luni

Doomsday şi Secret Wars se lansează în decembrie 2026 şi 2027

În sfârşit ecranizarea pe care Contele de Monte-Cristo o merită?

Britanicul Sam Claflin interpretează rolul titular într-o miniserie de opt episoade

Debutul regizoral al actriței Kristen Stewart, primit cu aplauze la Cannes

The Chronology of Water, primul film regizat de Kristen Stewart pare să devină rapid atât un favorit al fanilor, cât și al criticilor, având premiera în cadrul secțiunii Un certain regard

Părerea ta

Spune-ţi părerea
user-5d8debc635ffb pe 27 septembrie 2019 14:01
Mereu m-am gandit la asemanarea dintre webb si oracolul din Matrix, este un personaj fascinant, sper sa faca ceva frumos cu acest personaj

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells