Star Trek: Discovery, reinventarea celebrei francize

de Ştefan Dobroiu în 26 Sep 2017
Ajunge franciza "plină de curaj acolo unde nimeni nu a mai ajuns până acum"?

Au trecut 12 ani de când Star Trek: Enterprise şi-a difuzat ultimul episod, iar o reîntoarcere la universul creat de Gene Roddenberry era inevitabilă. O face postul CBS cu o echipă şi abordare noi, iar rezultatul, Star Trek: Discovery, este captivant, deşi nu pe gustul tuturor. Dar continuarea unei francize cu o istorie de peste 50 de ani şi schimbări frecvente de ton chiar nu avea cum să mulţumească pe toată lumea. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la Star Trek: Discovery.

Evident, scenariştii nu aveau cum să reziste tentaţiei de a ficţionaliza evenimente sau măcar tensiuni ale istoriei reale. Discovery este o explorare a fricţiunilor dintre Federaţie şi Flota stelară, pe de o parte, şi imperiul klingonian, pe de altă parte. Acţiunea are loc în 2256, când nava USS Shenzhou (referire directă la programul spaţial chinez care în 2003 îşi trimitea primul astronaut în spaţiu) ajunge la marginea imperiului Federaţiei pentru a investiga stricarea unui releu de informaţii. Observarea în apropiere a unui obiect misterios va dezvălui curând că pacea în univers este în pericol.

Scenariul are momente foarte bune, dar şi momente rizibile, dar fluctuaţiile de calitate pot fi uşor trecute cu vederea datorită unor momente dramatice foarte bune şi a unui efort de producţie impresionant. Primele două episoade difuzate pe 24 septembrie au anvergura şi ambiţia unui film pentru marele ecran, chiar dacă bugetul lor nu s-a ridicat la valoarea celor folosite pentru cele trei lungmetraje Star Trek dezvoltate în ultimul deceniu de J.J. Abrams.

O schimbare de direcţie fericită pentru franciză este faptul că Star Trek are în sfârşit în centrul atenţiei o femeie. Chiar două, în primele episoade. Căpitanul USS Shenzhou este Philippa Georgiou (mereu eficienta Michelle Yeoh), în timp ce prim ofiţer este Michael Burnham, interpretată de convingătoarea Sonequa Martin-Green (cunoscută mai ales fanilor serialului The Walking Dead). Le întâlnim pe amândouă încă din prima scenă, când au misiunea de a salva populaţia încă netehnologizată a unei planete deşertice. Această primă scenă filmată în Iordania este uluitor de proastă, dar lucrurile se îmbunătăţesc treptat. În orice caz, protagonistele compensează în parte faima sexistă a francizei în care femeile au fost descrise la un moment dat drept "un morman de impulsuri contradictorii".

Este uşor să te bucuri de noul Star Trek ca de o combinaţie escapistă de efecte speciale, confruntări în spaţiu şi iniţiative pline de abnegaţie, gata să perpetueze buna înţelegere în univers. Dar de îndată ce apuci să-i zgârîi puţin pojghiţa spectaculoasă serialul nu face decât să susţină imperialismul american. Evident, echipajul multirasial al USS Shenzhou şi, prin extensie, întreaga Federaţie au numai intenţii pozitive. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cele 24 de clanuri klingoniene care se aliază pentru a lupta împotriva Federaţiei expansioniste. Paralelele cu interesele politice americane în Orientul Mijlociu sar în ochi, iar americanul supraponderal care se uită la serial rămâne convins că naţia sa are dreptul să spună "we come in peace" oriunde pe glob.

Un mare plus al reinventării Star Trek este faptul că scenariul nu mai este episodic. Conflictul şi miza sunt suficient de puternice pentru a fi explorate de-a lungul a celor 15 episoade ale sezonului, o continuitate care permite o complexitate greu de atins în seriile anterioare. Este unul dintre motivele pentru care am urmări şi restul sezonului, dacă toamna nu ar fi atât de bogată în noi lansări.

Exploreaza subiecte similare:

Star Trek: Discovery, Gene Roddenberry, The Walking Dead, Michelle Yeoh, Sonequa Martin-Green

Alte știri din cinema

Coşmarul lui Alec Baldwin s-a sfârşit (parţial): verdict final pentru cazul Rust

Procesul penal în care actorul era acuzat de ucidere din culpă a luat sfârşit, continuă procesele civile

10 liceeni bucureșteni au fost premiați la ROG Challenge 2024 pentru dezvoltarea unor jocuri video originale

Competiția ROG Challenge 2024 a premiat creativitatea și talentul liceenilor din București pasionați de dezvoltarea jocurilor video. Zece elevi au fost recompensați pentru cele mai bune jocuri create pe tema „Republic of Gamers”.

Iată trailerul noului Superman!

Câtă încredere să avem în reactivarea universului DC?

123Credit – Lecțiile din The Big Short pentru creditele ipotecare

Filmul The Big Short (2015) oferă o perspectivă fascinantă asupra crizei financiare din 2008, cauzată în principal de practicile nesănătoase din piața creditelor ipotecare.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 27 septembrie 2017 13:19
Stati sa inteleg: deci ”Star Trek: Discovery” va avea in centrul actiunii ca subiect principal aventurile prin care trece nava ”USS Shenzhou”?!?... Deci au ”chinezărit” si serialul ăsta, si-au bătut joc și de acest serial cu renume. Un alt nume mai normal nu au putut găsi decât unul chinezesc?!?... Păcat, mare pacat. Părerea mea, desigur.
ddman pe 27 septembrie 2017 18:50
Eu cred ca nu! Nava ”USS Shenzhou” a fost distrusa in lupta cu klingonienii si parasita de echipaj. Banuiesc ca noua nava se va numi "Discovery".
CPU pe 27 septembrie 2017 18:45
atat de reinventata ca m-a luat somnul. de 2 ori am incercat sa vad primele 2 episoade si de 2 ori am atipit.
fone pe 29 septembrie 2017 12:58
Scenariu slab si neverosibil.
spoiler: 2 fufe se teleporteaza pe nava klingoniana ca sa ce........, macar era o echipa mai completa si se putea termina la fel.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells