Studiourile Disney, date în judecată pentru discriminare şi hărţuire

de Cristina Grigore în 6 Iun 2013
Cecilia Hyoun, prim-asistent de montaj al producţiei The Muppets, susţine că a fost nedreptăţită de comportamentul angajatorului ei

Miss Piggy şi amuzanţii săi colegi din ultimul film The Muppets râd, cântă şi dansează spre deliciul spectatorilor, însă în spatele „cortinei”, se pare că lucrurile nu sunt chiar atât de roz. Nemulţumită de comportamentul editorului James Thomas, prima asistentă a acestuia la montaj – descrisă drept o femeie de origine asiatică în vârstă de 40 de ani pe nume Cecilia Hyoun – l-a dat în judecată pe acesta alături de studiourile Disney, scriu cei de la Variety.com.

Acuzaţiile aduse de femeie sunt legate de discriminarea de gen, hărţuirea verbală, nerespectarea paşilor legali de încetare a contractului de muncă, acţiuni de răzbunare ca urmare a plângerilor sale, neglijenţa în supervizarea muncii sale şi acţiuni intenţionate de inducere a stresului emoţional.

Hyoun, care a mai lucrat, printre altele, şi la montajul unor filme precum Almost Famous, Vanilla Sky şi 8 Mile, susţine că a fost „înţepată” în mod repetat de Thomas în legătură cu responsabilităţile ei familiale şi de lucru şi pusă să aleagă între „a fi mamă şi a fi angajată”. Ea descrie limbajul superiorului său drept unul degradant la adresa sa şi a altor femei aflate în subordinea acestuia. În plus, chiar şi după ce a dovedit că este dedicată muncii sale şi având promisiunea că nu va fi concediată înainte de încheierea lucrului la film, Hyoun a fost pusă pe liber mult mai devreme şi înlocuită, spune ea în dosarul înaintat curţii, „cu un angajat bărbat cu mult mai puţină experienţă de lucru” decât ea.

Reprezentanţii studiourilor Disney nu au făcut deocamdată nicio remarcă în legătură cu procesul şi acuzaţiile lui Hyoun. Acesta nu este însă singurul proces intentat „casei” lui Mickey Mouse. La începutul anului, probleme legate de copyright-ul poveştii seriei Piraţii din Caraibe, l-au făcut pe unul din colaboratorii la scenariul acesteia să se declare „deposedat” de drepturile de autor. Atât în cursul anului trecut, cât şi anul acesta, Disney s-a ales din partea angajaţilor săi cu alte două procese, de această dată acuzaţiile fiind legate de hărţuirea sexuală.

Exploreaza subiecte similare:

the muppets, Almost Famous, Vanilla Sky, 8 Mile

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 6 iulie 2013 11:30
Se stie ca americanii sunt oameni temperamentali si violenti, insa parca aici se exagereaza...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells