In "A saptea pecete", al lui Bergman, Antonius Block mai castiga un ragaz, provocand Moartea la o partida de sah - una dintre cele mai celebre metafore cinematografice ale tuturor timpurilor. Tache, groparul de saizeci si unu de ani al cimitirului "Odihna tuturor", care prin natura meseriei lui a vazut moartea cu ochii toata... viata, afla brusc si dintr-o data, de la un medic cinic-prietenos care nu crede in luatul cu binisorul, ca are cancer si i-au mai ramas doar cateva luni de trait. Si cum, daca uneori cu Moartea mai poti juca sah, cu cancerul nu prea (te) joci, lui Tache nu-i mai ramane decat sa se pregateasca pentru Marea Trecere...
Recunoastem in aceasta premisa dramaturgica abilitatea scaparatoare a Marei Nicolescu de a-i combina pe de-arta-facatorii "daca" si "dar daca", spre a pune bazele unui scenariu care, asa cum am vazut si in "Un acoperis deasupra capului", merge mai departe surprinzator de bine - fiind doar unul dintre reperele faptului ca in sfarsit, dupa-atata frig si ceata, incepem si noi sa avem scenaristi profesionisti (si buni!). Autoarea confirma inca o data ca stie atat sa construiasca solid, precis si riguros, ca la carte, cat si sa imbrace povestea in credibilitate, umor si, mai ales, originalitate.
Comedia macabra "Tache" se urmareste cu sufletul la gura si zambetul pe buze, explodand regulat in hohote de ras - si, intr-un final, te cam pune pe ganduri... Daca sub "...acoperisul de deasupra capului" scenarista a fost in mare parte invinsa de combinatia nefericita intre un motorist, un sharffeur si o tovarasa administrator (pentru detalii, vezi cronica) care tocmai erau pe cale de a demonstra ca nu prea au nici o treaba cu cinematografia, aici slava Domnului accidentul nu s-a repetat - ba chiar, avem de-a face cu evenimentul fast al debutului lui Igor Cobileanski in lungmetraj. Sclipitorul umorist basarabean si-a dovedit cu prisosinta talentul, in savuroasele sale scurtmetraje distribuite, in ton cu vremurile, pe Internet, spre deliciul atator surferi cinefili.
Totusi, pe buna dreptate, aceasta etapa premergatoare era insotita de un scepticism legitim: ce va deveni Cobileanski cand, inevitabil, va fi nevoit sa depaseasca etapa glumitelor filmate? Ei bine, cea mai semnificativa parte a raspunsului se refera la o problema centrala a atator regisori de film: coerenta. Decenii de-a randul (in relatie si cu lipsa unor scenarii bine gandite), filmul romanesc a suferit de o dezlanare cronica: multi autori erau incapabili sa nareze cu sir povestile, organizandu-si fluent secventele adeseori extrem de reusite, fiecare in parte. Principala teama apropo de Igor Cobileanski, tinand seama si de specificul pastilutelor lui comice de pe net, viza riscul ca, la nivel de lung-metraj, sa nu se arate mai capabil decat de a insira poante irezistibile pe o ata ba roasa, ba cu noduri. Ei bine, pariul i-a reusit. "Tache" curge impecabil, pastrand nesubrezit firul director al scenariului, iar unitatea sa stilistica si umoristica e remarcabila.
Principalele reprosuri care i se pot aduce tin mai degraba de bucataria interna - intrucat Cobileanski, constient de propriile lui aptitudini, intervine asupra scenariului cam cum vrea... neuronii lui (totusi, nu e genul cerebro-muscular!), iar un cunoscator al scenariului va observa imediat ca multe gaguri de dialog si chiar componente de continut ale secventelor sunt modificate, nu intotdeauna spre mai bine. Noroc ca spectatorii n-a de unde sa stie - si ca, luat de sine statator, filmul se tine pe picioare cu drepturi depline; altfel spus, ce pierde la nivel de detaliu, castiga in parametrii ansamblului. Ajungi chiar sa injuri faptul ca, fiind o productie de televiziune, calitatea produsului finit se va vedea in conditiile unei distribuiri limitate, cand totul ar fi justificat cu prisosinta si deschiderea spre reteaua marilor ecrane.
In zona inca alarmant de descoperita a comediilor, "Tache" e un film de care aveam mare nevoie.
