Zilele trecute serialul americano-britanic The Crown a câştigat Globul de Aur pentru Cel mai bun serial dramatic, prin urmare iată că nu e moment mai potrivit să-l aducem în atenţie. Realizat de Peter Morgan (The Queen, Frost/Nixon, Rush), maestrul adaptării pentru marele ecran al unor evenimente petrecute în realitate, The Crown ne poartă la sfârşitul anilor '40, când Elizabeth (Claire Foy) îşi dă seama, în entuziasmul pregătirilor de nunta cu prinţul Philip (Matt Smith), că tatăl ei, regele George al VI-lea, este pe moarte şi că în curând va trebui să-l înlocuiască pe tronul Marii Britanii.
Realizat de Netflix, creat de Peter Morgan şi produs de Stephen Daldry (Billy Elliot, The Hours, The Reader), The Crown reuneşte câţiva dintre marii experţi în filmul biografic încă în activitate. La lansarea sa la începutul lunii noiembrie, The Crown a fost lăudat nu doar pentru interpretări şi acurateţea detaliilor istorice, ci şi pentru poziţia sa onestă faţă de traiectoria politică şi personală a reginei Elisabeta a II-a.
Primele detalii care atrag atenţia la The Crown sunt titlul şi genericul. Acesta din urmă, cu imagini macro ale asamblării unei coroane, subliniază un aspect important al abordării serialului: coroana este un obiect ce semnifică putere, responsabilitate, dar şi un proces, un lung şir de iniţiative şi demersuri punctat de suişuri şi coborâşuri. Aşa cum realizarea obiectului a necesitat o mulţime de acţiuni, unele mai brutale, altele mai fine, şi puterea este suma succeselor şi a eşecurilor unor acţiuni similare. Sunt destule similitudinile dintre mâna fermă a meseriaşului ce dă forma unui obiect şi a celui care, folosind o putere de o natură diferită, modelează viitorul unei naţiuni.
Claire Foy este excelentă în rolul viitoarei regine, care va trebui să-şi asume treptat poziţia de viitor lider al unei puteri globale. La câţiva ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial o vedem pe Elizabeth mai preocupată de prinţul Philip al Greciei şi Danemarcei decât de starea naţiunii conduse de tatăl său. În iureşul pregătirilor de nuntă şi al întrebărilor legate de viitorul relaţiei mai mult sau mai puţin aranjate de capetele încoronate ale Europei, Elizabeth are tot dreptul să ignore starea de sănătate tot mai precară a tatălui ei (Jared Harris), care pare tot mai preocupat să-i descrie resorturile marii maşinării a puterii aflată la dispoziţia sa. În timp ce casa regală este disperată să ţină secretă starea monarhului, fostul premier Winston Churchill (un excelent John Lithgow) este gata să folosească fragilitatea monarhiei pentru a reveni în fruntea guvernului.
Încă dinainte de lansarea unui prim sezon de zece episoade, Netflix a planificat deja nu mai puţin de şase sezoane (o abordare similară cu cea a Versailles, despre îndelungata domnie a lui Ludovic al XIV-lea) ce vor explora diverse perioade din viaţa reginei. The Crown merită văzut chiar şi de cei deja la curent cu evenimentele importante istoria monarhiei britanice, pentru că oferă, ca şi The Queen, o cale de acces verosimilă (dar cel mai probabil fictivă) în intimitatea reginei.
Cu ajutorul unor flashback-uri, perioada explorată de serial este chiar mai mare. În episodul trei vedem cum regele Edward (Alex Jennings) a renunţat la tron pentru a se putea căsători cu Wallis Simpson (Lia Williams), într-una din cele mai şocante şi grele lovituri date monarhiei britanice. Alte personaje istorice cunoscute ce îşi fac apariţia în serial sunt prinţesa Margaret (Vanessa Kirby), sora mai mică a lui Elizabeth, şi Louis Mountbattern (Greg Wise), ultimul vicerege al Indiei. Serialul nu se va feri de cele mai negre perioade din viaţa reginei, inclusiv divorţul prinţului Charles şi moartea prinţesei Diana, în anii '90.
