Pe 17 mai va ajunge și în România filmul lui Baz Luhrmann, The Great Gatsby, adaptarea capodoperei literare a lui F. Scott Fitzgerald. Chiar dacă ne-am putut face o imagine destul de completă asupra atmosferei de ansamblu din film, cu ajutorul trailerelor și imaginilor lansate până acum de studiourile Warner Bros., cei de la Collider.com ne oferă de această dată, spre delectare, câteva dintre cele mai frumoase imagini din film, un festin de cadre pline de culoare, luxuriante, aproape fotografice.
Pentru regizorul lui Romeo + Juliet și Moulin Rouge, The Great Gatsby este unul din proiectele de suflet. Ideea adaptării s+a ivit în mintea cineastului acum aproximativ șapte ani, însă, de atunci, numeroase obstacole au stat în calea realizării ei, scriu cei de la The Hollywood Reporter.
În primul rând, Luhrmann a trebuit să treacă de perioada depresivă avută după lansarea lui Australia (accentuată de probleme în viața personală), o producție ce nu a fost văzută cu ochi buni de către criticii de film, după care au urmat aproape cinci ani de scurtmetraje pentru cineast. Când în sfârșit a obținut banii de producție, cei 80 de milioane de dolari, maximul oferit de studiourile Sony, suma s-a dovedit insuficientă.
Regizorul a trebuit să îi convingă pe cei de la Warner să mărească bugetul producției pe care le-a servit-o în format 3D și ca un melanj senzațional între vechi și nou, o abordare cu totul diferită a anilor ’20, “era jazz-ului” în Statele Unite.
După ce în sfârșit a obținut cele peste 100 de milioane de dolari de la Warner, a început calvarul producției. Pentru că era prea scumpă mâna de lucru în State, filmările au fost mutate în Australia, unde vremea nefavorabilă a dus de mai multe ori la oprirea filmărilor. S-au petrecut și accidente, în cel mai grav fiind implicat chiar Luhrmann: o cameră suspendată s-a desprins pe neașteptate și i-a căzut în cap, ceea ce a însemnat fuga la spital și amânarea din nou, pentru câteva zile, a filmărilor. O ultimă amânare a venit în decembrie anul trecut, de data aceasta chiar a lansării, căci starul lui Gatsby, Leonardo DiCaprio, urma să apară în acea lună în Django Unchained.
În ciuda pasiunii cu care a muncit la acest proiect și a imaginilor superbe ce au ajuns până acum la public și criticii de film, efortul de aproape 150 de milioane de dolari (dacă punem la socoteală și cheltuielile cu promovarea) al lui Baz Lurhmann este unul riscant. Chiar și regizorul are o urmă de îndoială, pentru că, spune el: „Mereu sunt îngrijorat când cineva spune ‘asta este perfect’. Am dubii; nimic nu este îndeajuns de bun".
Până la apariția peliculei în România, The Great Gatsby va putea fi vizionat din 10 mai în Statele Unite și din 15 mai în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, box-office-ul și critica urmând să dea verdictul asupra acestei versiuni îndrăznețe și spectaculoase creată de Luhrmann.
Părerea ta
Spune-ţi părereaLa toate vilele prezidentiale il vizionau. Acum are o misiune DIFICILA
Tinand cont ca nu e prima oara cand se inspira un regizor din acest roman,si cu acelasi titlu.Au fost mai multe versiuni anterioare,cea mai cunoscuta cu Robert Redford si Mia Farrow.