The Selfish Giant/Uriaşul cel egoist ia trofeul Bucureşti IFF

de Cinemagia în 3 Apr 2014
Filmul "continuă tradiţia britanică impusă de Ken Loach şi Mike Leigh", a apreciat juriul internaţional

The Selfish Giant/Uriaşul cel egoist, în regia britanicei Clio Barnard, a câştigat trofeul Bucharest IFF 2014 pentru Cel mai bun film. Juriul şi-a motivat decizia spunând că "Este un extraordinar film de debut ce continuă tradiţia britanică impusă de Ken Loach şi Mike Leigh şi care analizează din pespectivă socială clasa muncitoare, totul pe fundalul unei poveşti credibile despre doi puşti prăpădiţi care încearcă să supravieţuiască indiferent prin ce metode".

Marele Premiu al Juriului a fost acordat producţiei americane Short Term 12, în regia lui Destin Cretton, premiu oferit de Abis Studio, pentru "portretul convingător făcut căminului pentru copiii cu probleme şi inspirat de tinereţea scenaristului-regizor; o poveste plină de emoţie şi care explorează multiplele faţete ale acestor suflete cicatrizate".

Premiul pentru regie i-a revenit canadiencei Sarah Polley pentru Stories We Tell/Poveştile noastre, "o excelent pusă în scenă călătorie între trecut şi prezent, adevăr şi minciuni, amintiri şi previziuni legate de viitor, o călătorie ce combină mijloace narative perfect adaptate poveştii spuse de film şi care transmite o avalanşă de emoţii".

In Bloom (regia Nana EkvtimishviliSimon Groß), un debut georgian filmat de Oleg Mutu, a câştigat premiul pentru Cea mai bună imagine, premiu oferit de Cinelabs, pentru "o estetică specială potrivită la perfecţie unei poveşti extrem de autentice ce se desfăşoară într-o societate sexistă şi opresivă şi care, prin fiecare cadru, transmite o sensibilitate puternică şi onestă".

Pentru rolul din Murdărie/Filth (regia Jon S. Baird), britanicului James McAvoy i s-a desemnat o menţiune specială "pentru curajul de a deconstrui un personaj complex şi auto-distructiv utilizând toate uneltele actoriceşti pretinse de acest tip de film", iar o altă menţiune specială a mers la Johnny Marshall pentru Sound Design-ul filmului Upstream Color, în regia americanului Shane Carruth, "pentru rolul special şi subtil jucat în construcţia unui film care nu se adresează numai minţii ci şi tuturor simţurilor umane, într-un mod atât conştient cât şi, uneori, subconştient".

Juriul festivalului a fost format din Elena Christodoulidou, Stephen Locke, Antonis Papadopoulos, Miroslav Momcilovic, Iulia Rugină şi Constantin Popescu.

Premiul publicului a revenit filmului O zi din viaţa lui Nick Cave/20.000 Days on Earth (regia Iain Forsyth & Jane Pollard).

Premiul criticii a fost acordat filmului Upstream Color (regia Shane Carruth) "pentru opţiunile narative curajoase şi pentru alegerile estetice inventive. Într-o manieră aproape non-narativă, acest construct aparent abstract despre alienare şi identitate chestionează natura şi natura umană într-un puzzle cu piese poetice şi matematice, deopotrivă". Juriul a fost format din criticii de film Ileana Bîrsan, Cristi Luca şi Cristi Mărculescu.

Premiul Juriului Tânăr a mers la câştigătorul trofeului Bucharest IFF The Selfish Giant/Uriaşul cel egoist. Juriul a fost format din liceenii Teona Galgoţiu, Matei Gaginsky şi Marc Solomon.

Tot în cadrul Galei, actorul Dan Nuţu a primit Premiul de Excelenţă al ediţiei aniversare a festivalului. Actorul a împlinit, în 2014, 50 de ani de carieră.

La Gala de închidere a Bucharest IFF au mai fost prezenţi şi Alteţa Sa regală, Principele Radu, Daniel Kearvell - Managing Director DHL Express Romania, Gabriel Fătu, consilier în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Vice-Primarul Municipiului Bucureşti, Marcel Nicolaescu.

Cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj, a avut loc în perioada 26 martie - 2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR - Studioul Horia Bernea, Cinema Elvira Popescu, Club Control şi Institutul Cervantes.

Exploreaza subiecte similare:

The Selfish Giant, Clio Barnard, Ken Loach, Mike Leigh, Short Term 12, Destin Cretton, Sarah Polley, Stories We Tell, Grdzeli nateli dgeebi, Nana Ekvtimishvili, Simon Groß, Oleg Mutu, Filth, Jon S. Baird, James McAvoy, Upstream Color, Shane Carruth, Antonis Papadopoulos, Miroslav Momcilovic, Iulia Rugină, 20000 Days on Earth, Iain Forsyth, Jane Pollard, Dan Nuţu

Alte știri din cinema

Coşmarul lui Alec Baldwin s-a sfârşit (parţial): verdict final pentru cazul Rust

Procesul penal în care actorul era acuzat de ucidere din culpă a luat sfârşit, continuă procesele civile

10 liceeni bucureșteni au fost premiați la ROG Challenge 2024 pentru dezvoltarea unor jocuri video originale

Competiția ROG Challenge 2024 a premiat creativitatea și talentul liceenilor din București pasionați de dezvoltarea jocurilor video. Zece elevi au fost recompensați pentru cele mai bune jocuri create pe tema „Republic of Gamers”.

Iată trailerul noului Superman!

Câtă încredere să avem în reactivarea universului DC?

123Credit – Lecțiile din The Big Short pentru creditele ipotecare

Filmul The Big Short (2015) oferă o perspectivă fascinantă asupra crizei financiare din 2008, cauzată în principal de practicile nesănătoase din piața creditelor ipotecare.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 4 aprilie 2014 11:23
Si mie mi-a placut filmul, asa ca isi merita aprecierile.
alex_il_fenomeno pe 18 august 2014 16:17
Chiar a fost un film interesant, foarte dramatic, ce ar fi meritat mai multa atentie.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells