Premiat la Cannes cu trofeul Cel mai bun scenariu şi, mai recent, cu un Glob de Aur pentru interpretarea lui Demi Moore, The Substance este în egală măsură o satiră eficientă şi un body horror captivant, chiar dacă filmul franţuzoaicei Coralie Fargeat este sabotat de câteva opţiuni nefericite. Povestea unei vedete care ia o decizie extremă atunci când află că postul de televiziune vrea s-o înlocuiască, The Substance este, în esenţă, un film despre compromisurile pe care le facem pentru a obţine sau păstra aprecierea celorlalţi.
Demi Moore se aruncă total într-o discuţie lipsită de menajamente despre operaţii estetice şi obsesia pentru tinereţe şi frumuseţe cu rolul lui Elisabeth, o vedetă apreciată pentru programele ei televizate de aerobic. Doar că eroina aude o discuţie a lui Harvey (Dennis Quaid), şeful ei, care ţipă că vrea "una mai tânără", o "prospătură" pentru emisiunea lui Elisabeth. Este de ajuns pentru ca protagonista să apeleze la un produs controversat, Substanţa, care îi promite o "nouă versiune a ei, mai tânără, mai frumoasă, pur şi simplu perfectă". În urma unei proceduri dureroase, iată că apare superba Sue (Margaret Qualley). Doar că Substanţa vine şi cu câteva cerinţe pe care atât Sue, cât şi Elisabeth trebuie să le respecte cu sfinţenie...
Cu mulţi ani în urmă, am văzut un episod din Zona crepusculară care tratează fix aceeaşi problemă: o prezentatoare de ştiri apelează la o "fântână a tinereţii" pentru a da timpul înapoi, doar că produsul este costisitor şi eroina trebuie să facă tot mai multe compromisuri pentru a-l păstra, ceea ce sfârşeşte prin a o arunca într-o situaţie fără ieşire. Fix aşa se întâmplă şi în Substanţa, care actualizează ritmat şi vizual tematica, vorbind în acelaşi timp despre standardele imposibil de respectat ale frumuseţii şi, până la urmă, despre falsitatea toxică a acesteia.
Într-o perioadă când îţi ajung la urechi ştiri că tot mai mulţi adolescenţi folosesc produse de înfrumuţesare pentru a-şi păstra pielea tânără şi elastică, un film ca The Substance este mai mult decât necesar. Suntem înconjuraţi de imagini cu creaturi superbe, iar la aceste imagini cei mai sensibili sunt copiii, care trebuie să facă faţă cumva unei competiţii riscante şi acerbe pentru atenţia celorlaţi, competiţie alimentată fără discernământ de giganţii reţelelor de socializare. Poate că aceşti copii ar trebui să vadă în primul rând filmul...
Din păcate Substanţa este sabotat lamentabil de o opţiune a scenariului, opţiune complet nejustificată sau justificată doar de efortul ca filmul să nu semene prea mult cu acel episod din Zona crepusculară: deşi ni se repetă la nesfârşit că Elisabeth şi Sue sunt aceeaşi persoană, ele de fapt NU sunt aceeaşi persoană, ci două entităţi complet independente, ba chiar în directă opoziţie una cu cealaltă. Elisabeth ar putea renunţa oricând la Substanţă, dar ea nu face asta, deşi prezenţa lui Sue nu îi aduce niciun beneficiu. Este motivul pentru care apreciezi intenţiile filmului, dar în final nu îl poţi lăuda decât cu jumătate de gură.
Într-o discuţie interioară uşor meta m-am întrebat ce imagine să folosesc pentru ilustrarea acestei cronici. La scară mult mai mică, este fix dilema producătorului de televiziune care are de ales între celebritatea deja "trecută" şi o necunoscută plină de nuri. Evident, mai mulţi membri ai publicului ar da click pe o cronică ilustrată cu o poză a lui Margaret Qualley (un exemplu de-a dreptul cuminte mai jos), dar o astfel de poză ar trăda plenar intenţiile cât se poate de lăudabile - dar neduse convingător până la sfârşit - ale lui The Substance.
Dincolo de aspectele fizice ale filmului - atât cele atractive, căci Fargeat bate multă apă-n piuă cu posteriul ireproşabil şi costumaşele mulate ale lui Sue, cât şi cele respingătoare - The Substance ridică întrebări mai accesibile despre modul cum a fi în ton cu ceea ce alţii aşteaptă de la noi ajunge să ne influenţeze într-un fel sau altul. Nu am lua toţi Substanţa, dar câţi nu ne-am reproşat kilogramele în plus sau acoperit defectele fizice cu machiaj? Câţi bărbaţi merg la sală din convingere şi câţi pentru a se delecta cu admiraţia celorlalţi? Câte femei ţin dietă doar pentru a intra în nu ştiu ce rochie cu care vor să epateze la vreo nuntă (sau, şi mai "rău", la întâlnirea cu foştii colegi de liceu)? Elisabeth (şi Demi Moore) e în fiecare dintre noi, doar că preţul anonimităţii este mult mai mic...
