Totul despre The Last Exorcism 2

de Gloria Sauciuc în 6 Feb 2013
Nell (Ashley Bell) se simte urmărită de către demonul care a posedat-o în primul film: acesta o caută într-un mod cu totul diferit...

Pregătit pentru o premieră europeană pe 1 martie 2013, The Last Exorcism Partea a II-a este un horror supranatural în regia lui Ed Gass-Donnelly, cu Ashley Bell, Andrew Sensenig şi Spencer Treat Clark. Continuând scena finală a primului film, The Last Exorcism 2 o surprinde pe Nell Sweetzer (Ashley Bell), singură şi speriată în pădure. Înapoi în relativa siguranţă a civilizaţiei, Nell îşi dă seama că nu-şi poate aminti cele petrecute în lunile trecute. Un lucru, totuşi, şi-l aduce aminte: e ultima persoană în viaţă din familia ei. Pe măsură ce Nell începe un drum dureros pentru a-şi croi o nouă viaţă, răul care odată a posedat-o s-a întors cu alte planuri malefice, arătând că primul exorcism a fost doar începutul.

Eli Roth şi Strike Entertainment plănuiesc să aducă un sequel şi mai amplu şi mai terifiant decât The Last Exorcism, un film care a încasat 70 de milioane global. Primul film, The Last Exorcism, a fost filmat ca un material găsit, iar sugestia filmării de către un amator a unor întâmplări reale a făcut filmul cu atât mai înspăimântător. Mai ales că se presupune că materialul filmat a fost găsit după moartea celui care a tras imaginile pe cameră. "Found footage"-ul, un gen în sine, a fost iniţiat de subversivul Cannibal Holocaust, de Ruggero Deodato, şi a fost făcut popular de Blair Witch Project. Dar, lucru surprinzător, The Last Exorcism 2, al cărui trailer poate fi urmărit mai jos, nu a mai fost conceput ca un material pierdut şi găsit, ci ca un horror clasic.

Protagonista, Nell, e confuză şi speriată, iar în urma examinărilor medicale nu îşi poate aduce aminte de cele petrecute, şi încearcă să o ia de la capăt în New Orleans, cu ajutorul unui terapeut, Frank Merle. Îşi ia chiar o slujbă şi se vede cu un iubit, Chris. Un lucru e însă sigur: familia ei a murit, şi se pare că exorcismul prin care a trecut nu a reuşit cu bine. Ceva nu e în regulă cu Nell. Se simte urmărită de către demonul care a posedat-o în primul film: acesta o caută într-un mod cu totul diferit...

Un truc cinematografic interesant apare atunci când prietenii lui Nell află ce i s-a întâmplat din nişte postări indiscrete pe YouTube.

Nouă ne-a plăcut primul film, iar trailerul de mai jos ni se pare foarte promiţător. Câte stele i-aţi da?

Exploreaza subiecte similare:

The Last Exorcism 2, Ashley Bell

Alte știri din cinema

Iată trailerul noului Superman!

Câtă încredere să avem în reactivarea universului DC?

123Credit – Lecțiile din The Big Short pentru creditele ipotecare

Filmul The Big Short (2015) oferă o perspectivă fascinantă asupra crizei financiare din 2008, cauzată în principal de practicile nesănătoase din piața creditelor ipotecare.

Joffrey din Game of Thrones, nou rol negativ în Safe Harbor

Creatorul lui Ozark schimbă continentele cu o nouă poveste despre pericolele traficului de droguri

Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round

Anunţate în această săptămână, noile proiecte sunt o dovadă a falimentului creativ hollywoodian

Părerea ta

Spune-ţi părerea
monicarusu25 pe 6 februarie 2013 10:50
groaznic!
snooper pe 6 februarie 2013 11:46
Deja ideea asta cu exorcizari e una dintre cele mai fumate din ultimii ani .
MikkaelWolfganger pe 6 februarie 2013 12:31
Trailer-ului i-as da un 5, dar am impresia ca filmul o sa fie sub....sper totusi sa ma surprinda
Robert1985 pe 6 februarie 2013 13:42
cred k o sa fie plictisitor cu cateva momente mai horror..
AndreBlack pe 6 februarie 2013 16:26
Chiar as vrea sa fie mai interesant si mai horror decat in primul film .
Crynick pe 6 februarie 2013 16:37
aha...deci spuneti ca v-a placut filmul ala?..............................................................
cosmin742000 pe 6 februarie 2013 17:09
E tot ceea ce lipsea , poate devine si asta vreo francisa ceva . Cum naiba sa se cheme The last (ultimul) Exorcism 2 ?Inseamna ca primul The Last Exorcism nu a fost ultimul ( din pacate ) ,Mai bine ar exorciza era sa zic eu ce :))
catasmile17 pe 6 februarie 2013 19:09
:))
Miiku pe 6 februarie 2013 17:12
Mda nhu prea stiu ce idee ar avea, dar suna promitator. :)
catasmile17 pe 6 februarie 2013 19:09
Mai bine nu.
zeno.marin pe 7 februarie 2013 23:15
Poza este fascinanta... Imi aminteste de o pictura de Picasso, dar al naibii sa fiu daca stiu exact care, pentru ca toate arata cam la fel. La fel de distorsionate si schizofrenice... Totusi cine crede despre Picasso ca picturile sale scalambe, diforme, intr-un cuvant grotesti sunt rezultatul incapacitatii sale de a picta alftel, se inseala. Priviti picturile sale de inceput si va veti convinge! Pana la urma legatura dintre Picasso si The Exorcist XVIICCVII este minima si e nevoie de mult mult spirit expresionisto-cubisto-fauvist ca sa poti sa fortezi o asemenea asociere. Bat campii nu?... Aparent.

Sincer, mi se pare ca suntem cu totii victime nevinovate ale epuizarii ideilor originale, o atrofiere a imaginatiei pentru care sunt raspunzatori mai ales cei care accepta sa se infrupte din celuloid... regurgitat. Si o fac cu aceeasi placere cu care ar vedea filmele ce au creat curentul. De ce? Pentru ca nu fac diferenta dintre o reproducere si original (de unde din nou legatura cu pictura).

Ah, era sa uit - urasc "francizele".

alex_il_fenomeno pe 3 martie 2013 12:14
Este a nu stiu cata varianta... poate aceasta va fi mai reusita ca ultimele.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells