Roboţii s-au întors, şi-au spus hotărât replicile traduse măiestrit în efecte speciale, iar publicul a savurat acţiunea în sălile de cinema, fără să regrete suma plătită pentru vizionare. Aşa cum rar se întâmplă în cazul celei de-a treia părţi a unei francize, Transformers: Dark of the Moon s-a ridicat deasupra predecesoarelor sale, iar criticii şi publicul le-au dat dreptate lui Michael Bay şi Shia LaBeof, ale căror declaraţii anterioare promiteau cel mai bun film al seriei.
Ce recorduri a doborât Dark of the Moon? Potrivit BoxOfficeMojo, încasările din primele zile pe marile ecrane de pe teritoriul american au fost de 97 de milioane de dolari, faţă de ultima parte a Piraţilor din Caraibe, Pe Ape şi mai tulburi, până acum, cel mai profitabil debut al anului (90,2 milioane). În ceea ce priveşte week-end-ul din apropierea Zilei Independenţei a Americii, producţia lui Bay a devansat şi recordul obţinut de Spider-Man 2 în 2004, de 88 de milioane de dolari la lansare.
La nivelul încasărilor la lansarea în toată lumea, cea de-a treia parte a seriei Transformers se situează acum pe locul trei, obţinând 372 de milioane de dolari faţă de Spider-Man 3, cu 382 de milioane şi ocupantul locului întâi, Harry Potter and the Half-Blood Prince, cu 394 de milioane.
Cars 2, „regele” clasamentului de box-office al săptămânii trecute, este înfrânt de Dark of the Moon şi îşi pierde 62% din audienţă, cea mai drastică scădere a interesului publicului pentru un film Pixar aflat în cea de-a doua săptămână de la lansare. Animaţia a încasat de această dată 25,1 milioane. Locul trei al clasamentului îi revine comediei cu Cameron Diaz, Bad Teacher, ce adună de la publicul american 14,1 milioane de dolari.
Pe patru intră Tom Hanks şi Julia Roberts cu al lor Larry Crowne (13,7 milioane), urmat pe cinci de comedia romantică în care Selena Gomez şi două foste vedete ale serialului Gossip Girl, Leighton Meester şi Katie Cassidy, trăiesc aventura vieţii lor în Monte Carlo (7,6 milioane de dolari).
Super 8 coboară două locuri, pe 6 şi mai strânge 7,5 milioane, urmat de Green Lantern, cu 6,2 milioane şi Mr. Popper’s Penguins, cu 5,1 milioane. Pe 9 coboară Bridesmaids (3,5 milioane) iar ultimul loc în clasament revine lui Midnight in Paris (3,4 milioane de dolari).
Părerea ta
Spune-ţi părereaSecventele de comparatie se gasesc pe Youtube.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/transformers-3-contine-scene-reciclate-dintr-un-film-mai-vechi-al-lui-michael-bay-936587.html