Ultimul film Misiune imposibilă are trailer!

de Ştefan Dobroiu în 12 Nov 2024
"Am nevoie să ai încredere în mine... pentru ultima oară"

Mission: Impossible – The Final Reckoning, ultimul film cu Tom Cruise în rolul agentului Ethan Hunt, şi-a anunţat ieri titlul final şi a lansat un teaser trailer cu 14 milioane de vizualizări doar pe contul de Youtube al companiei Paramount Pictures. Cu un ton filozofic foarte potrivit pentru această confruntare dintre Hunt şi Entitatea, o neîndurătoare formă de inteligenţă artificială, trailerul arată că filmul care se va lansa peste şase luni, pe 23 mai 2025, are toate şansele să fie unul exploziv.

Citeşte şi despre Interviu cu un vampir, filmul care a dovedit că Tom Cruise poate interpreta şi personaje negative şi de la a cărui lansare s-au împlinit recent trei decenii.

"Pentru fiecare viaţă pe care o salvezi, milioane de alte vieţi sunt în joc", spune Gabriel, antagonistul uman interpretat de Esai Morales, sugerând că la un moment dat Ethan Hunt va trebui să facă o alegere imposibilă, anume sacrificarea unui apropiat pentru salvarea a nenumărate potenţiale victime.

În stilul familiar al francizei, Misiune imposibilă 8 a investit un buget impresionant în imaginarea şi realizarea unor secvenţe de acţiune spectaculoase. Simon Pegg, Ving Rhames, Hayley Atwell, Vanessa Kirby, Pom Klementieff, Henry Czerny şi Indira Varma revin în rolurile din părţile anterioare ale francizei, iar printre noile achiziţii se numără Hannah Waddingham, actriţa britanică devenită o celebritate globală după rolul principal din extrem de popularul serial Ted Lasso.

Foto: cadru din partea anterioară a francizei, Misiune: Imposibilă - Răfuială mortală partea întâi.

Exploreaza subiecte similare:

Tom Cruise, Hannah Waddingham, Esai Morales, Mission: Impossible - Dead Reckoning Part One

Alte știri din cinema

M3GAN 2.0: pledoarie pentru cumpătare

Continuarea horror-ului "tehnologic" se dedă unor excese de-a dreptul surprinzătoare

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells