Un cinic seducător şi o frumoasă captivă în La piel que habito

de Cinemagia în 7 Nov 2011
Un cinic seducător şi o frumoasă captivă în La piel que habito

La fel de cunoscut pentru naraţiunile complexe ce amestecă intrigi sexuale, drame familiale şi un umor negru cât se poate de particular, cât şi pentru preferinţa sa recurentă pentru anumiţi actori emblematici, odată cu La Piel Que Habito/Pielea în care trăiesc, un thriller cu accente suprarealiste, Almodóvar revine la unul dintre actorii preferaţi din prima parte a carierei sale cinematografice – Antonio Banderas – şi la frumoasa Elena Anaya (Van Helsing, Lucia y el sexo) alături de care lucrase anterior la Hable con Ella (2002), peliculă ce i-a adus regizorului cel de-al doilea Oscar din carieră. Dar în ultimul său film, cu premiera în România pe 11 noiembrie, Almodóvar reuşeşte să nu se asemene cu nimic din ce a făcut până acum, o provocare cu atât mai mare pentru actorii săi.

 La începutul anilor ’80, Antonio Banderas interpreta roluri mărunte în companii mici de teatru spaniole, în timpul mişcării culturale post-dictatoriale Movida din Spania, atunci când a fost descoperit de Pedro Almodóvar şi distribuit într-unul din lungmetrajele acestuia de început - Laberinto de pasiones (1982), unde actorul avea să interpreteze rolul unui terorist musulman numit Sadec. Se pare că relaţia actor-regizor a funcţionat foarte bine, căci Almodóvar avea să îl distribuie pe Banderas şi în următoarele patru filme ale sale. În Matador (1986) – Banderas juca rolul lui Ángel, un toreador ce ajunge să confeseze o serie de crime cu tentă sexuală. Actorul fusese apoi Antonio Benitez în La Ley del Deseo (1987), unde intrase în atenţia criticii pentru portretizarea de excepţie a unui homosexual, şi apoi Carlos în popularul Mujeres al borde de un ataque de nervios (1988) – o comedie neagră de succes şi unul dintre cele mai cunoscute filme de început ale lui Almodóvar. În fine, în Átame! (1990), Banderas juca un pacient psihiatric care răpeşte o fostă actriţă porno în timp ce aceasta filma un horror. Rolul i-a adus celebritatea şi a propulsat cariera lui Banderas la scară internaţională.

Acum, la 21 de ani după Átame!, Almodóvar se întoarce la deja ultra-faimosul actor spaniol pentru La Piel Que Habito, numai că rolul pe care i-l oferă este total atipic comparativ cu tot ce a făcut Banderas în ultima perioadă. Aici, el joacă rolul unui doctor specialist în chirurgie plastică – Robert Ledgard – un tip pe cât de cinic pe atât de seducător, care, devastat de sinuciderea soţiei sale, desfigurată în urma unui accident de maşină, a creat un nou tip de piele rezistent la orice factori externi de agresiune şi în special la foc. Dar, pentru a-şi pune în aplicaţie invenţia, Robert are nevoie de un cobai uman, iar el şi-a pierdut de mult scrupulele pentru a trece peste acest impediment minor. Banderas joacă alături de Elena Anaya (Lucia y el sexo, Van Helsing), care face un rol contradictoriu în permanenţă, aceasta fiind una dintre cele mai sigure arme de seducţie pe care le are. Întrebat, într-un interviu acordat reţelei americane de televiziune CBS, despre noua sa colaborare cu Almodóvar după o pauză de mai bine de 20 de ani, Antonio Banderas a afirmat că, atunci când regizorul spaniol i-a propus noul rol, a primit să îl joace pe doctorul Robert Ledgard cu o mare satisfacţie pentru că îl consideră pe Almodóvar ca fiind un autor ce a schimbat toate regulile în cinematografia spaniolă, sfidând în mod constant standardele şi făcând ca, în cinematografia de astăzi, când tendinţa este de se realiza produse cât mai digerabile, un film de-al său să apară ca un pahar de apă într-un deşert. De asemenea, actorul spaniol a mărturisit că munca la filmul lui Almodóvar a reprezentat pentru el o întoarcere acasă. În acord cu sentimentele actorului, despre aceeaşi colaborare Almodóvar spune că de multă vreme intenţiona să lucreze din nou cu Banderas, pentru că nimeni nu mai interpretase rolurile masculine din filmele sale din anii ’80 atât de bine cum o făcuse el, iar munca la acest film a reprezentat nu numai reconectarea cu un actor foarte valoros şi important pentru cariera sa, ci şi reîntâlnirea cu un prieten drag.

Cel mai recent film al lui Almodóvar are şi alte atuuri în mânecă, printre care coloana sonoră obsedantă, semnată de compozitorul preferat al regizorului – Alberto Iglesias (Hable con ella, La mala education, Los abrazos rotos, Todo sobre mi madre etc.) şi imaginea impecabilă a directorului de imagine José Luis Alcaine – un alt colaborator frecvent al regizorului spaniol (Volver, La mala educacion).

Dincolo de aceste aspecte, fanii lui Almodóvar, deja obişnuiţi cu intrigile sale complexe şi cu nenumăratele întorsături de situaţie nu vor fi dezamăgiţi de La Piel Que Habito, scenariul căruia adaptează un roman scris de Thierry Jonquet, intitulat Mygale (Éditions Gallimard).

În prima săptămână după intrarea în cinematografe (11 – 17 noiembrie), La Piel Que Habito va rula la Studio, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Glendale Studio - în Bucureşti, Cinema City – în Cluj şi Cityplex – în Constanţa şi Braşov. În perioada următoare filmul va ajunge în toată ţara.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 8 noiembrie 2011 14:38
mie imi suna interesant acest film . sper sa fie ceva de el .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells