Un loc ca oricare altul/Nowhere Special, o sensibilă poveste despre dragostea nemărginită a unui tată, în cinematografe din 10 septembrie.
O poveste adevărată l-a inspirat pe regizorul Uberto Pasolini, cunoscut ca producător al celebrei comedii The Full Monty, pentru Un loc ca oricare altul/ Nowhere Special. Un film sfâșietor despre un tată care își petrece ultimele luni din viață încercând să-i găsească o nouă familie fiului său de numai patru ani, se vede din 10 septembrie în cinema, distribuit de Independența Film.
Prezentat în premieră națională la TIFF 2021, unde a fost sold out, și realizat în coproducție cu România, Un loc ca oricare altul/Nowhere Special este o emoționantă poveste despre un tată pe moarte, aflat în căutarea unei familii de adopție pentru fiul său de patru ani.
John (James Norton) are 35 de ani şi îşi câştigă traiul spălând ferestre. Îşi dedică tot timpul creşterii fiului său de patru ani, Michael (Daniel Lamont), după ce mama i-a părăsit pe amândoi la scurtă vreme după ce a născut. Când John află că mai are doar câteva luni de trăit, principala sa grijă este să găsească familia perfectă pentru Michael. Mai mult, copilul nu trebuie să afle absolut nimic despre ce-l aşteaptă. Dar cum poate John să judece o familie doar pe baza unei scurte întâlniri? Şi îşi cunoaşte copilul suficient de bine pentru a alege în locul lui? Aflarea răspunsului la aceste întrebări devine principala luptă care i-a mai rămas de dus…
Regizorul filmului, Uberto Pasolini, producător nominalizat la Oscar, conte italian, nepot al marelui cineast Luchino Visconti, a găsit inspirație pentru filmul său într-un ziar britanic: „Am citit titlul, apoi articolul și m-a mișcat povestea, eram curios ce aș fi făcut dacă aș fi fost eu în locul tatălui. Foarte dificil, am o familie mare, fiicele mele au o mamă minunată, am o situație financiară excelentă, pe cînd tatăl acestui băiat nu avea familie, prieteni sau o situație materială bună. El și-a dedicat ultimii patru ani din viață băiatului său, astfel că am dorit să surprind călătoria prin care au trecut ei, ce trebuie să fi simțit în toată această perioadă. Într-un fel, o văd ca pe o poveste de dragoste între un tată și băiețelul său.”, spune regizorul filmului într-un interviu acordat publicației românești Observator Cultural.
James Norton (36 de ani), starul din McMafia, și Daniel Lamont (6 ani), cei doi protagoniști ai filmului, au legat o relație specială pe platourile de filmare, oferind sensibilitate și credibilitate personajelor interpretate, tată și fiu: „James Norton, care interpretează rolul tatălui, a fost extrem de afectiv; a dezvoltat o prietenie adevărată cu tânărul Daniel. Iar asta s-a văzut pe ecran. Relaxarea lui James l-a făcut pe Daniel să se simtă confortabil, să fie fericit, dar și serios la nevoie, în timpul filmărilor. Daniel a învățat de la James ce înseamnă actoria, dar și ce înseamnă munca. El nu este un copil liniștit, introspectiv, ca personajul lui, ci dimpotrivă: este foarte gălăgios, extrovertit și fericit. Daniel a înțeles totuşi diferența dintre el cel real și Michael. S-a adaptat imediat și a jucat fantastic!” - Uberto Pasolini, Aperitiff.
Filmat de directorul de imagine român Marius Panduru și avându-i printre producători pe Cristian Nicolescu (Digital Cube), Un loc ca oricare altul/Nowhere Special a fost descris de publicația britanică Screen Daily drept „o experiență aproape senzorială”, în timp ce Corriere Dela Serra îl cataloghează ca fiind „frumos și sfâșietor”, iar The Spectator spune direct: „Atenție! Veți avea nevoie de o cutie de șervețele la îndemână, dacă nu cumva de toate șervețelele din lume”.
Un loc ca oricare altul/Nowhere Special (Italia, România, Marea Britanie, 2020) este cel de-al treilea film regizat de Uberto Pasolini, un producător experimentat, nominalizat la Oscar pentru comedia The Full Monty și câștigător al unui premiu la European Film Awards. Machan (2008) și Still Life (2013), filmele sale anterioare, au câștigat aprecierea publicului din România, fiind recompensate cu Premiului Publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
Un loc ca oricare altul/Nowhere Special a avut premiera în cadrul Festivalului de la Veneția 2020 și va fi distribuit pe marile ecrane din România de Independența Film.
Printre filmele care vor fi lansate în cinematografe în acest an de Independeța Film se regăsesc: The Human Voice (r. Pedro Almodóvar), Lux Aeterna (r. Gaspar Noé), Lecții de persană/Persian Lessons (r. Vadim Perelman), Titane (r. Julia Ducournau) și Tre piani (r. Nanni Moretti).
Un loc ca oricare altul/Nowhere Special, în cinematografe din 10 septembrie
de
Cinemagia
în 2 Sep 2021
Un film sfâșietor despre un tată care își petrece ultimele luni din viață încercând să-i găsească o nouă familie fiului său de numai patru ani
Exploreaza subiecte similare:
Nowhere Special, Uberto Pasolini, The Full Monty, Marius Panduru, Cristian NicolescuAlte știri din cinema
Premieră
The Brutalist, lansat şi în România
Unul dintre cele mai lăudate filme ale anului trecut se va putea vedea pe marile ecrane în februarie
Cronică
Back in Action: nu ar trebui să pretindem mai mult?
Actriţa Cameron Diaz revine pe ecran în cel mai inofensiv mod cu putinţă
Producţie
Greta Gerwig şi Netflix deschid din nou uşa dulapului spre Narnia
După succesul lui Barbie, regizoarea are libertate totală pentru a ecraniza cărţile din seria Narnia
Producţie
James Cameron promite surprize consistente şi "alegeri curajoase" în Avatar 3
Cu 11 luni înainte de premieră, încă se cunosc mult prea puţine detalii despre aşteptatul sequel
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
- Futni mentem
- Gracie and Pedro: Pets to the...
- Limonov: The Ballad
- Wolf Man
- Marcello mio
- All We Imagine as Light
În curând la cinema
- Companion
- Dog Man
- The Seed of the Sacred Fig
- Țăndări
- Presence
- The Brutalist
- Smok Diplodok
- A Complete Unknown
- Parthenope
- Captain America: Brave New World
- Beating Hearts
- Bridget Jones: Mad About the Boy
- Out of the Nest
- Marked Men: Rule + Shaw
- September 5
- Woodwalkers
- Young Hearts
- Les fantômes
- A Real Pain
- The Day the Earth Blew Up: A Looney Tunes Movie
- A New Kind of Wilderness
- Big Trip 3: Race Around the World
- Mentorii
- Reinas
- Armand
- Le larbin
- Cleaner
- Die Schule der magischen Tiere 2
- The Monkey
Filme noi în SUA
- Game of Power
- Autumn and the Black Jaguar
- Love Hurts
- In the Lost Lands
- Sinners
- Black Bag
- Snow White
- A Working Man
- A Minecraft Movie
- Bonhoeffer
- The Amateur
- Los Muertos
- Michael
- The Passion of the Christ: Resurrection
- The Accountant 2
- Thunderbolts*
- Mission: Impossible - Dead Reckoning Part Two
- Lilo & Stitch
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2025 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Un loc ca oricare altul/Nowhere Special, în cinematografe din 10 septembrie