O ştii din Hard Candy, X-Men: The Last Stand, Juno sau Inception, iar în ciuda vârstei – are doar 25 de ani – care ar părea nepotrivită pentru un astfel de demers, actriţa Ellen Page îşi va asuma poate cel mai solicitant rol de până acum: va trece în spatele camerei de filmat. Potrivit Deadline.com, debutul său regizoral se va numi Miss Stevens şi o va avea în rol principal pe Anna Faris.
Povestea filmului are în centru o tânără profesoară a cărei viaţă este un haos total, care trebuie să însoţească un grup de liceeni la competiţie de teatru din afara oraşului. Fără a da vreun indiciu despre tonul peliculei, descrierea acestuia menţionează şi felul în care această călătorie o va schimba pentru totdeauna pe tânăra profesoară, pe care admiraţia şi comportamentul exemplar al elevilor săi îi vor schimba perspectiva despre viaţă şi îi vor întări încrederea în forţele proprii.
Miss Stevens îi va avea drept producători pe Gary Gilbert (Garden State) şi Jordan Horowitz (The Kids are All Right), iar de scenariu se va ocupa Julia Hart (The Keeping Room).
Părerea ta
Spune-ţi părerea