Versiunea remontată a lui Justice League, disponibilă şi în România din 18 martie

de Ştefan Dobroiu în 29 Ian 2021
Regizorul Zack Snyder propune atenţiei propria versiune a reuniunii din 2017 a supereroilor DC

Premiera lui Justice League/Liga dreptăţii a fost un adevărat eveniment al anului 2017, căci cine să nu fi aşteptat cu nerăbdare apariţia sincronizată pe ecran a lui Superman, Batman şi Wonder Woman? Din nefericire, până şi fanii cei mai înrăiţi ai acestor supereroi s-au cam dezumflat după vizionare, realizând că ecranizările DC sunt în continuare departe de entuziasmul suscitat de cealaltă reuniune supereroică, The Avengers.

Insuccesul blockbusterului a fost pus pe seama faptului că regizorul Zack Snyder s-a retras din producţie în urma unei tragedii în familie, în locul său fiind adus Joss Whedon (The Avengers) să termine filmul. Rezultatul a fost considerat inegal din punctul de vedere al tonului, cei doi regizori având viziuni complet diferite asupra a ceea ce ar fi trebuit să fie Liga dreptăţii. Dar iată că, trei ani şi jumătate mai târziu, Snyder propune atenţiei propria versiune...

Zack Snyder's Justice League se lansează în toată lumea pe 18 martie. Filmul va fi disponibil şi în România pe HBO Go, iar noi îl vom urmări cu cea mai mare atenţie. Atenţie, durata versiunii lui Snyder este de două ori mai mare (240 de minute) decât cea a lungmetrajului lansat şi în cinematografele din România pe 17 noiembrie 2017, deci schimbările sunt considerabile.

Te vei uita la noul Liga dreptăţii?

Exploreaza subiecte similare:

Zack Snyder, Joss Whedon, Justice League, Zack Snyder's Justice League

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Părerea ta

Spune-ţi părerea
dandanut05 pe 30 ianuarie 2021 12:44
da ma voi uita
ishmael pe 30 ianuarie 2021 15:25
abia astept
Phantom_sub pe 30 ianuarie 2021 20:09
Da! Dar din păcate, o să fie în 1080p la noi. Sigur pe Hbo Max fanii o să se bucure de o calitate HDR sau 4k.
danny987 pe 1 februarie 2021 14:58
sper sa fie bun de data asta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells