Al doilea lungmetraj al regizorului Contantin Popescu Jr.,"Principii de viaţă", se va turna începând cu data de 21 septembrie şi-l are ca protagonist pe actorul Vlad Ivanov. Evenimentele din această dramă, al cărei scenariu este scris de Alex Baciu şi Răzvan Rădulescu, fac portretul vieţii mediocre a unui bărbat între două vârste. Acţiunea filmului se derulează pe parcursul a doar 24 de ore.
"Acţiunea are loc în august, prin urmare filmările din septembrie vor depinde foarte mult de vreme. Totul se petrece într-o singură zi, aşa a fost scrisă povestea, iar perioada scurtă acoperită mi se pare o provocare. Oricum, este un film de actorie, mă interesează evoluţia personajului şi, chiar mai mult, părerea spectatorului despre personaj DUPĂ genericul de final", a declarat Constantin Popescu pentru Cinemagia.
În film va apărea şi tânărul actor Gabriel Huian, cunoscut publicului pentru rolul din scurtmetrajul “Marilena de la P7”, în regia lui Cristian Nemescu.
“Principii de viata” este o coproductie Hi Film Productions şi Scharf Advertising. Filmul va fi realizat cu sprijinul CNC şi McCann-Erickson, cu participarea HBO Romania.
Premiera filmului va avea loc în cea de-a doua parte a anului 2010.
Părerea ta
Spune-ţi părerea