Vom vedea noi filme cu Shrek şi Motanul Încălţat de la producătorul lui Despicable Me

de Cristina Grigore în 7 Nov 2018
Se vor păstra vocile originale ale seriei pentru personajele centrale - Mike Myers, Eddie Murphy şi Antonio Banderas

Studiourile Universal şi-au îndreptat privirea către Shrek şi au decis că popularul căpcăun verde şi amicul său, Motanul Încălţat, au încă şanse bune de a atrage în cinematografe iubitorii filmelor de animaţie. Cel care va revigora franciza încheiată în 2010 va fi Chris Meledandri, producătorul lui Despicable Me, anunţă Variety.com.

În comunicatul remis de studio se menţionează că şi povestea Motanului Încălţat va beneficia de o relansare, sub forma unui spin-off. Chiar dacă aventurile îndrăgitelor personaje vor fi noi, vocile acestora se doresc a fi tot cele din seria originală.

În opinia lui Meledandri, s-ar pierde o bună parte din atractivitatea noilor poveşti ale seriei dacă nu s-ar putea păstra vocile speciale ale lui Mike Myers, Eddie Murphy şi Antonio Banderas: “Acele interpretări vocale sunt grozave şi chiar dacă aş putea încerca o schimbare completă, parcă tot nu mă pot convinge şi constat că cedez dorinţei de a reveni la acele voci”, a spus el.

Ideea celor de la Universal pare să fi venit după ce compania-mamă, Comcast, a cumpărat în 2016 Dreamworks Animation, studioul responsabil de seria Shrek (o achiziţie de 3,8 miliarde de dolari). Cum Illumination Entertainment (Despicable Me, Minions, The Secret Life of Pets, Sing), studio înfiinţat de Meledandri, se află tot sub umbrela Comcast, producătorul a fost considerat cea mai bună alegere pentru a readuce cu succes pe marele ecran aventurile îndrăgitelor personaje. 

Exploreaza subiecte similare:

Shrek, Shrek 2, Shrek the Third, Shrek Forever After, Despicable Me, Minions, The Secret Life of Pets

Alte știri din cinema

Doză cvadruplă de Beatles în aprilie 2028. Nu, nu e păcăleală de 1 aprilie

Sam Mendes face câte un film biografic pentru fiecare membru al trupei şi le lansează în aceeaşi lună

The Studio, satira pe care Hollywood-ul o merită?

Dacă ţi-a părut vreodată rău că ai dat bani pe un bilet de cinema, serialul îţi spune care e problema

Dezastru pentru Robert De Niro: cel mai recent film al său are un debut lamentabil

The Alto Knights a câştigat în weekend-ul lansării o sumă de nouă ori mai mică decât bugetul

Basm sau "horror"? Albă ca Zăpada are rating 2.0 pe Imdb

Cel mai accesat site de cinema din lume a renunţat la avertismentele de "activitate de vot neobişnuită"

Părerea ta

Spune-ţi părerea
makomomo pe 7 noiembrie 2018 23:41
Buna veste! Shrek a fost unul dintre cele mai tari filme cartoons...si motanul incaltat e bun

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells