Jada Pinkett Smith, soţia lui Will Smith, a declarat că starul din Ziua Independenţei şi Şapte suflete ar lăsa actoria pentru o carieră în politică. Cel mai bine plătit actor de culoare de la Hollywood are şi o ştachetă destul de înaltă de atins: acesta vrea, nici mai mult, nici mai puţin, să ajungă primul actor de culoare preşedinte al Stelor Unite.
"Will se gândeşte să intre în politică", a spus Jada Pinkett. "Odată mi-a zis că s-ar vedea preşedinte şi nu glumea, era foarte serios. Will şi cu mine vrem să schimbăm ceva pe planeta asta, iar prin asta înţeleg schimbări mai importante decât nişte filme", a continuat vocea Gloriei din seria Madagascar.
Cei de la worstpreviews comentează că actorul s-ar putea să aibă o competiţie serioasă în demersul său politic. Angelina Jolie a mărturisit şi ea, nu demult, că n-ar deranja-o să devină prima femeie preşedinte al Statelor Unite. Şi ea spunea că are schimbări importante de făcut în lume...
Până când se vor muta în Biroul Oval, cei doi au ceva şanse să repete pentru rol în vreun blockbuster...
Pe care din cei doi l-ai alege preşedinte? Sau ce alt actor de la Hollywood ai vedea la Casa Albă? Precizăm că Arnold Schwarzenegger nu este elibigil pentru cea mai înaltă poziţie din ierarhia politică americană...
Părerea ta
Spune-ţi părereadar eu ii urez tot succesul din lume si sper sa ajunga presedinte pt ca chiar merita:)
ar fi mult prea tare ... adik nush frate da chiar e destept si nici nu pare si nici nu as crede k e genu de pers care umbla doar pt banii ( sa fim seriosi e plin omu de asa cv si prin merite e mult prea tare k actor nam ce zice :D:D:D )
si dak as fi in america si Will ar participa la presedentie
cu siguranta ar castiga fara problem .. pacat doar k paraseste actoria ( poate doar pe moment )
e actorul meu preferat si asa vreau sa ramana. :p
plus ca nu mai are cum sa mai fie primul presedinte de culoare (se vede ca e cam expirata faza), eventual intr-un film