Au trecut 10 ani de la ultimele piese lansate, însă este pregătit să revină pe scenă şi chiar să pornească într-un turneu alături de fostul său partener muzical, DJ Jazzy Jeff. Will Smith a declarat pentru postul de radio Beats1 că a înregistrat deja „mai bine de 30 de piese, dintre care şase sau şapte îmi plac chiar foarte, foarte mult”.
Starul a recunoscut că revenirea pe scena muzicală îl „înspăimântă” şi a explicat: „Cât atingi o anumită cotă a succesului, pare că trebuie să emani încredere. Dar nu este de fapt așa. Când ai câştigat mult, ai pierdut capacitatea de a pierde. De fapt, pierzi abilitatea de a crea. Şi ai nevoie de acel abandon nesăbuit – asta am învăţat-o de la copiii mei – şi de lipsa fricii”.
Smith a spus că a învăţat să ia ce este mai bun şi din eşecurile sale şi a dat exemplul lui After Earth, filmul în care a jucat alături de fiul său, Jaden Smith, un „profund şi complet acceptat eşec”.
„Trebuie să greşeşti, a spus el, şi trebuie să greşeşti de tânăr. Şi trebuie să greşeşti des. Şi să mergi tot înainte, în ciuda eşecurilor. Aşa că eu încerc acum să accept ideea revenirii la eşec”.
Ceea ce l-a ajutat pe actor să ”scuture praful şi să cureţe rugina” de pe figura sa de rapper a fost colaborarea cu trupa columbiană Bomba Estereo.
„Mă simt inspirat acum… şi încerc să-mi regăsesc vocea. Am atâtea lucruri de spus şi mă străduiesc să le spun într-un fel potrivit ritmului muzical ce-mi place”.
Turneul muzical plănuit pentru 2016 va fi cel mai mare din cariera fostului The Fresh Prince, alături de DJ Jazzy Jeff. „Jeff şi cu mine nu am avut niciodată un turneu mondial integral. Sunt îngrozit. Am fost aşa, o săptămână aici, două acolo. Dar sunt cu adevărat pregătit de asta acum”, a mai spus Smith.