World War Z: trepidant, spectaculos, cu elemente horror

Ziua Z: Apocalipsa 3D rulează în premieră de vineri, 21 iunie, în cinematografele din toată ţara, aducând pe marele ecran un thriller trepidant, spectaculos, cu elemente horror ce garantează sperieturi zdravene spectatorului, chiar în absenţa scenelor extrem de sângeroase. Abordarea realistă face totul plauzibil, şi prin asta mult mai terifiant, Ziua Z: Apocalipsa părând un film de război cu substrat epidemiologic (Al Treilea Război Mondial?), în care cad guverne, sunt devastate zone întregi, iar oamenii decimaţi.

Marc Forster filmează excelent câteva secvenţe cheie din film - ca de exemplu asediul prin escaladarea zidurilor Israelului de către furnicarul de zombi, goana din calea lor prin labirintul fortăreţei israeliene, scena din avion, peisajele dezolante ale oraşelor distruse, iubitorii filmelor de acţiune având nenumărate motive să fie surprinşi.

În 1929, cartea The Magic Island al lui William Buehler Seabrook (reporter, explorator şi pasionat de ştiinţele oculte, ce a cercetat practicile voodoo şi Cultul Morţilor), face pentru prima dată cunoştinţă publicului larg cu termenul de "zombi". De atunci şi până acum, intereseul şi curiozitatea oamenilor a variat, în 2013 echipa filmului World War Z mărind miza filmelor de gen până la scară globală. În Ziua Z: Apocalipsa totul începe la Philadelphia. Ca fost investigator ONU, Gerry Lane (Brad Pitt) simte că blocajul din trafic în care e prins nu e unul obşinuit; cerul e brăzdat de elicoptere ale poliţiei. Rumoarea se apropie şi Lane vede că ceva face ca mulţimi de oameni să atace cu ferocitate; oameni sănătoşi devin creaturi de o sălbăticie greu de imaginat. Urmează o călătorie ce-l face să traverseze lumea, pentru a constata că epidemia este globală. Planurile strânse alternează cu cele de ansamblu, care ne fac să înţelegem amploarea apocalipsei. Nu mai e vorba acum doar de o fermă izolată, asediată de zombi, ca în Night of the Living Dead, al lui George Romero, nici de un mall în care un grup de oameni s-a baricadat, ca în Dawn of the Dead (2004). Filmate de sus, oraşele din Ziua Z: Apocalipsa arată dezolant, ca o zonă de asediu.

Dacă în White Zombie (1932), un vraci voodoo - jucat de Bela Lugosi - oferea o poţiune magică lui Madeline (Madge Bellamy), ce o transforma pe tânără într-un zombi, plasând cauza zombificării în zona ocultă, iar în Night of the Living Dead (1968) zombificarea era de natură soft SF - cauzată de contaminarea radioactivă, şi în City of the Living Dead (1980) motivul avea rădăcini mistice (sinuciderea preotului deschide porţile Iadului şi mortii revin la viaţă), în Ziua Z: Apocalipsa 3D nu e clar motivul acestei transformări a oamenilor. În imaginile de tip arhivă difuzate la începutul thrillerului se vehiculează ca posibile cauze poluarea şi schimbarea condiţiilor de mediu, răspândirea făcându-se prin intermediul comerţului cu organe de pe piaţa neagră şi al refugiaţilor, ceea ce ar putea duce cu gândul la un mesaj subliminal al filmului - lăcomia şi incapacitateaguvernelor a dus la această situaţie de criză globală. Oricum, motivele zombificării rămân necunoscute până la final, lăsând angoasa să însoţească spectatorul şi după ce iese din sala de cinema; atenţia realizatorilor se concentrează pe găsirea de către protagonist a pacientului zero şi a unei soluţii pentru stoparea pandemiei. Un comentariu social se păstrează, totuşi, în film - cât ne mai rămâne din umanitate atunci când însăşi supravieţuirea ne este ameninţată.

Am tot folosit termenul thriller pentru că filmul excelează la capitolul tensiune. Alegerea de a nu filma în manieră naturalistă face producţia mai uşor de privit de către un public larg. Alegerea a fost făcută cu bună ştiinţă. Aşa încât, în America, World War Z are rating-ul PG-13 (echivalent românesc: "Acordul părinţilor pentru copii sub 12 ani"), iar la noi Comisia a decis că filmul este "Nerecomandat sub 15 ani". Regizorul Marc Forster evită gros-planurile când e vorba de scenele gore, iar sânge ţâşneşte preponderent în secvenţele turnate în spaţii întunecate, ori noaptea. O secvenţă în care un zombi chiar consumă un om, nu doar îl muşcă, e filmată de la distanţă. În clipul de mai jos, care redă o scenă din film, tăierea mâinii locotenentei israeliene, pentru a încerca oprirea răspândirii virusului, nu este explicită - se sugerează doar din reacţiile victimei.

Chiar în absenţa stilisticii naturaliste, spectatorii vor avea parte de câteva sperieturi zdravene pe parcursul filmului (unii chiar au sărit de pe scaun în timpul proiecţiei speciale de la Cinema City, de joi, la care am participat), nemaivorbind că teroarea şi tensiunea te însoţesc în proporţii pe care nu le poţi ignora până la final (ba, mai mult, ieşind de la film, m-am trezit spunând pe holul îngust şi rece care ducea spre ieşire: "Ssst, nu faceţi zgomot!", atunci când cineva era să răstoarne coşul pentru cutiile de popcorn)...

Ceea ce scapă, totuşi, logicii este cum de - pornind de la cazuri izolate - se ajunge la un proces al contaminării ce se desfăşoară cu viteza... sunetului (zombi sunt atraşi în primul rând de zgomote în Ziua Z: Apocalipsa). Mai mult, cum de - pe fondul unei crize globale - numai o mână de oameni e trimisă ca să dezlege misterul. Pe parcursul filmului, ai permanent senzaţia că soarta oamenilor e pecetluită - pentru că scara la care se petrece devastarea e impresionantă, iar personajul lui Brad Pitt nu e un supererou.

Dacă în trailere vedeam de la distanţă hoardele de zombi, ce mişunau ca furnicare macabre, dând unora câteva frustrări că nu primesc close up-uri ale creaturilor, în film avem parte de suficiente prim-planuri cu ele încât să ne declarăm mulţumiţi. Ba, ca o reacţie extremă la ascunderea în trailere a feţelor zombilor, confruntarea finală dintre personajul lui Brad Pitt şi un mort-viu (arătat în gros-planuri) este mult lungită, scăzând tensiunea şi dramatismul momentului.

Filmul rezolvă ceea ce în carte părea greu de narat cinematografic, îndepărtându-se de structura ei. Romanul horor cu titlul omonim al lui Max Brooks este o colecţie de relatări ale unor supravieţuitori de diferite naţionalităţi ai pandemiei, Brooks însuşi jucând rolul agentului ONU la zece ani de la încheierea războiului. Relatările individuale descriu inclusiv schimbările religioase, geo-politice şi de mediu provocate de Războiul zombi. Brooks a imaginat acest Război al zombilor pentru a comenta despre incapacitatea guvernului american şi despre politicile sale de izolare, explorând şi teme ca nesiguranţa şi lupta pentru supravieţuire. Romanul apocaliptic al lui Max Brooke (fiul regizorului Mel Brooks şi al actriţei Anne Bancroft) se găseşte în librăriile de la noi, fiind tradus de Editura Trei cu titlul Războiul Z (colecţia Science Fiction).