XXX 3 începe filmările la sfârşitul anului

de Ştefan Dobroiu în 24 Aug 2015
Vin Diesel a anunţat pe Instagram că e timpul să revină în rolul lui Xander Cage

După ce a devenit cunoscut publicului larg datorită lui Pitch Black, Vin Diesel a avut parte de un nou succes în carieră datorită action-ului XXX/Triplu X, lansat în 2002. Chiar dacă nu a apărut în sequel, iată că Diesel este pregătit să se arunce iar în solicitantul rol de acţiune: actorul a anunţat că producţia pentru cel de-al treilea film al seriei va începe în decembrie, în Filipine.

Unul dintre cele mai hot staruri ale momentului, protagonist al lui Furios şi iute 7, megahit al anului 2015, Diesel nu a oferit detalii despre noile aventuri ale lui Cage, dar ceva ne spune că actorul este atât de pe val, încât numai un scenariu ieşit din comun l-ar fi convins să se întoarcă la un personaj pe care l-a părăsit deja o dată.

Până când îl vom vedea iar pe Diesel în emblematicele secvenţe pline de cascadorii ale seriei XXX, prima reîntâlnire cu actorul va avea loc chiar în octombrie, când apare în The Last Witch Hunter/Ultimul vânător de vrăjitoare, un thriller supranatural în care soarta umanităţii atârnă de un fir de păr. Premiera românească are loc simultan cu cea americană, pe 23 octombrie.

Exploreaza subiecte similare:

Fast and Furious 7, XXX, Vin Diesel, The Last Witch Hunter

Alte știri din cinema

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Tom Hardy e protagonist în MobLand, acum pe SkyShowtime

Un nou serial cu mafioți londonezi garantează să țină spectatorii în suspans. Tom Hardy, Pierce Brosnan și Helen Mirren sunt în distribuție.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells