Ediţia de anul acesta a premiilor TV Primetime Emmy, prezentată de comicul american Jimmy Kimmel şi transmisă de postul ABC, şi-a desemnat în această dimineaţă câştigătorii. Surpriza ediţiei a venit din partea dramei Homeland, al cărei actor principal, Damian Lewis, a fost recompensat cu primul Emmy din carieră.
Claire Danes, care s-a ales la începutul anului şi cu un Glob de Aur pentru partitura agentei CIA din serial, a primit, aşa cum era anticipat, premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal. Homeland, numit cel mai bun serial-dramă, a primit şi statueta pentru Cel mai bun Scenariu al acestei categorii.
Modern Family domină secţiune de comedie a galei şi ia acasă premiul de Cel mai bun serial-comedie, alături de premiile pentru actorii secundari, Julie Bowden şi Ty Burell.
Julia Louis-Dreyfus (Veep) şi Jon Cryer (Two and a Half Men) au fost consideraţi cei mai buni actori de comedie din producţiile TV ale ultimelor 12 luni. Noul protagonist al lui Two and a Half Men, Ashton Kutcher, nu a fost nominalizat la nicio categorie a premiilor.
Dintre câştigători s-a remarcat producţia Game Change, numită cea mai bună miniserie a anului şi premiată de asemenea, pentru scenariu, regie şi protagonistă, actriţa Julliane Moore.
Câştigătorii celei de-a 64-a ediţii a Primetime Emmy:
Cel mai bun serial – dramă:
Homeland – (Showtime)
Breaking Bad – (AMC)
Mad Men – (AMC)
Game of Thrones – (HBO)
Boardwalk Empire – (HBO)
Downton Abbey – (PBS)
Cel mai bun actor principal într-un serial – dramă:
Damian Lewis – Homeland – (Showtime)
Bryan Cranston – Breaking Bad (AMC)
Michael C. Hall – Dexter (Showtime)
Jon Hamm – Mad Men (AMC)
Hugh Bonneville – Downton Abbey – (PBS)
Steve Buscemi – Boardwalk Empire – (HBO)
Cea mai buna actriță principală într-un serial – dramă:
Claire Danes – Homeland (Showtime)
Glenn Close – Damages (DirecTV)
Michelle Dockery – Downton Abbey (PBS)
Julianna Margulies – The Good Wife (CBS)
Kathy Bates – Harry’s Law (NBC)
Elisabeth Moss – Mad Men (AMC)
Cea mai buna actriță în rol secundar într-un serial – dramă:
Maggie Smith – Downton Abbey – (PBS)
Archie Panjabi – The Good Wife (CBS)
Christine Baranski – The Good Wife (CBS)
Christina Hendricks – Mad Men (AMC)
Anna Gunn – Breaking Bad (AMC)
Joanne Froggatt – Downton Abbey – (PBS)
Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial – dramă:
Aaron Paul – Breaking Bad (AMC)
Giancarlo Esposito – Breaking Bad (AMC)
Brendan Coyle - Downton Abbey – (PBS)
Jim Carter – Downton Abbey – (PBS)
Peter Dinklage – Game of Thrones (HBO)
Jared Harris – Mad Men (AMC)
Cel mai bun serial – comedie:
Modern Family – (ABC)
30 Rock – (NBC)
Curb Your Enthusiasm – (HBO)
The Big Bang Theory – (CBS)
Veep – (HBO)
Girls – (HBO)
Cel mai bun actor principal într-un serial – comedie:
Jon Cryer – Two and a Half Men (CBS)
Alec Baldwin – 30Rock (NBC)
Jim Parsons – The Big Bang Theory (CBS)
Larry David – Curb Your Enthusiasm (HBO)
Louis C.K – Louie (FX)
Don Cheadle – House of Lies (Showtime)
Cea mai buna actriță rol principal într-un serial – comedie:
Julia Louis-Dreyfus – Veep – (HBO)
Tina Fey – 30Rock (NBC)
Lena Dunham – Girls – (HBO)
Edie Falco – Nurse Jackie (Showtime)
Amy Poehler – Parks and Recreation (NBC)
Melissa McCarthy – Mike & Molly (CBS)
Zooey Deschanel – New Girl (Fox)
Cea mai buna actriță în rol secundar într-un serial – comedie:
Julie Bowen – Modern Family (ABC)
Mayim Bialik – The Big Bang Theory (CBS)
Kathryn Joosten – Desperate Housewives (ABC)
Sofia Vergara – Modern Family (ABC)
Kristen Wiig – Saturday Night Live (NBC)
Merritt Wever – Nurse Jackie (Showtime)
Cel mai bun actor rol secundar într-un serial – comedie:
Eric Stonestreet – Modern Family (ABC)
Jesse Tyler Ferguson – Modern Family (ABC)
Ty Burrell – Modern Family (ABC)
Ed O’Neil – Modern Family (ABC)
Max Greenfield – New Girl (Fox)
Bill Hader – Saturday Night Live (NBC)
Cea mai bună miniserie sau film de televiziune:
Game Change (HBO) Films
American Horror Story (FX)
Hatfields & McCoys (HISTORY)
Luther (BBC America)
Sherlock: A Scandal In Belgravia (Masterpiece) (PBS)
Cel mai bun actor - miniserie sau film de televiziune:
Kevin Costner – Hatfields & McCoys (HISTORY)
Woody Harrelson – Game Change (HBO)
Bill Paxton - Hatfields & McCoys (HISTORY)
Clive Owen – Hatfields & McCoys (HISTORY)
Idris Elba – Luther (BBC America)
Benedict Cumberbatch – Sherlock: A Scandal In Belgravia (Masterpiece) (PBS)
Cea mai buna actriță - miniserie sau film de televiziune:
Julianne Moore – Game Change (HBO)
Connie Britton - American Horror Story (FX)
Nicole Kidman – Hemingway & Gellhorn (HBO)
Ashley Judd – Missing (ABC)
Emma Thompson – The Song Of Lunch (Masterpiece) (PBS)
Cel mai bun actor într-un rol secundar - miniserie sau film de televiziune:
Tom Berenger – Hatfields & McCoys (HISTORY )
Denis O’Hare – American Horror Story (FX)
Ed Harris – Game Change (HBO)
David Strathairn – Hemingway & Gellhorn (HBO)
Martin Freeman – Sherlock: A Scandal In Belgravia (Masterpiece) (PBS)
Cea mai buna actriță într-un rol secundar - miniserie sau film de televiziune:
Jessica Lange – American Horror Story (FX)
Frances Conroy – American Horror Story (FX)
Sarah Paulson – Game Change (HBO)
Mare Winningham – Hatfields & McCoys (HISTORY )
Judy Davis – Page Eight (Masterpiece) (PBS)
Cel mai bun reality-show concurs:
The Amazing Race – (CBS)
So You Think You Can Dance (FOX)
Dancing With The Stars – (ABC )
Project Runway – (Lifetime)
Top Chef – (Bravo)
The Voice – (NBC)
Părerea ta
Spune-ţi părereaGenul fantasy ar trebui sa primeasca mai mult respect la evenimentele de genul asta... Cand pana si American Horror Story (care mi-a placut, dar este pana la urma un serial cel mult mediocru) primeste mai multe nominalizari si premii decat Game of Thrones, e clar ca ceva e in neregula cu criteriile dupa care se acorda premiile astea... Parerea mea, desigur.