"Pozitia copilului"

[rvn]

Din informatiile publice, toata lumea stie ca filmul a avut premiera in Romania, pe data de 8 martie.
Cu siguranta, momentul ales, a avut o semnificatie legata de aceea a zilei femeii, mai ales ca,personajul principal este deasemenea, o femeie. una deosebita, interpretata cu mare har.
eu n-am reusit sa vad "Pozitia copilului", unii au dat fuguta la casa de bilete sau au fost invitati de onoare la proiectiile exclusiviste.
asadar, cine are chef sa scrie, ce i-a placut si ce nu i-a placut la castigatorul ursului, ar putea s-o faca, incepand de-acum.

[varu]

Teribil de bun si ingrozitor de suportat. Asta e cel mai ingrozitor film romanesc.
Lasand subiectele diverse la o parte, filmele romanesti din ultimii ani ("4,3,2", "Lazarescu", "Dupa dealuri") par mai slab tensionate decat "Pozitia copilului". Nu stiu cat vi s-a parut voua intensitate fals creata sau melodramatism mai ales in final sau cat e fake in interpretare, dar pe mine m-a subjugat complet. Se simtea in toata sala o tacere de mormant punctata din cand in cand de suspine, e un film la care daca regizorul si-a propus sa suferim pentru societatea in care traim, i-a reusit. E un film magistral si ingrozitor in acelasi timp.
Pana si "Amour" mi se pare un film usurel (si mai usor de jucat, as zice) in comparatie cu "Pozitia copilului". Luminita Gheorghiu e mult peste ce fac cei doi protagonisti din "Amour".


(Ca sa mai enervez pe X si pe Y, de data asta a fost atat de usor sa cumpar biletul de pe net. La mall, la avanpremiera, cu prezenta echipei inainte de film. Doua minute a durat, fara pile-relatii-cunostinte.)

[LUTARIM]

Să înțeleg că e o problemă să procuri bilete la film?!
Nu-mi vine să cred!
Eu l-am văzut la EUROPA, că locuiesc în zonă, condiții bune, rulează în continuare.
La primul spectacol costă 5 lei biletul, la următoarele, 7 lei.
Așa că studenții...

[rvn]

mi se pare ca exista tendinta generala in ultimii ani (ma refer pe meleagurile mioritice), dar e posibil sa exagerez, ca mamele romance sa-si cocoloseasca plozii in asa hal, prelungind-o in unele cazuri inexplicabil de mult timp, incat, acestia, la varsta cand ar trebui sa arate semne clare de maturitate, inca doresc sa suga la biberon.
complexul oedipian a existat de cand lumea si pamantul. numai ca, in zilele noastre, in Romania, ca despre locul asta vorbim, mamele nu reusesc sa taie cordonul ombilical dupa nastere. si nici nu vor. vor doar sa-si tina copiii alaturi si sa le controleze viata. este ceea ce le place lor mai mult si mai ales, inseamna scopul, ratiunea lor de trai. nimic mai nociv, fiindca, vom avea din ce in ce mai multe generatii de papa-lapte, copii care la randul lor, nasc copii, si carora, capacitatea de a-si construi si intretine singuri o casa, le este anulata de o grija materna anormala, bolnava, oferita din dorinta de a ocroti fara a educa.

[bremen1980]

Tot la Europa l-am vazut si eu vineri . Curios faptul ca erau destule persoane in varsta in sala .

[rvn]

Curios faptul ca erau destule persoane in varsta in sala .

daca am sta putin sa ne gandim, poate nu este asa curios. campania de publicitate facuta filmului cuprindea un mic sinopsis. relatia dintre un tanar si parintii sai, e un subiect care atrage public de varsta a doua sau a treia. in plus, cred ca aceste generatii incep sa redescopere filmul romanesc si placerea de merge la cinema ca in vremurile tineretii.

[LUTARIM]

Și eu am rămas surprins câți bătrâni erau în sală, dar am pus asta pe seama faptului că era duminică la primul spectacol.
Acum cred altceva.
Se pare că nu prea se pricep la internet și nu au văzut trailer-ul, doar au auzit la tv că a fost premiat.
Nici eu nu am văzut trailer-ul la tv, nu știu dacă a fost.
Oricum, nu poate fi dat decât după ora 22.00.

Mai constat că nimeni nu are curajul să scrie despre film.

[keepwalking]

Mai constat că nimeni nu are curajul să scrie despre film.

am vaga senzatie ca inca se mai gandesc daca e cazul sa faca unele compromisuri.
inca nu am vazut filmul, stiu doar trailerul si subiectul, dar intuitia imi spune ca e banal.

[LUTARIM]

Keepwalking, apreciez faptul că m-ai băgat în seamă.
Cam bate vântul pe acest forum.
Îți propun la modul sincer să mai urmărești încă o dată trailer-ul și vezi dacă intuiția îți spune același lucru.
Chiar mă interesează!
În ce privește „vaga ta senzație”, pentru mine e aproape o certitudine.
Cum să critici (analizezi) un film care a pus laba pe „Ursul de aur”?!

[gionloc]

are un final bun, unde incearca sa depaseasca limitele comercialului in care socarea spectatorului e importanta, ca tre sa ii zgindari conservatorismul, bunul simt, ca sa simta ca vede arta, nu intimplari din scara vecina. in finalul asta, autorul pare ca vrea sa priveasca.
dar si privitul asta e un truc prin care - pina la urma - spectatorului sa-i fie rasplatita decenta de zi cu zi si prin care sa il re-racordeze pe spectator la realitatea din care l-a luat si l-a palmuit putin (cit ii sta bine unui film care cauta marele public).

asa ca, na, daca privesti dinspre Amour e mai degraba o magarie, daca privesti dinspre Felicia, ''fluier fluier'' sau Dupa dealuri, e acolo cu ele, in norma. mainstream adica.

[LUTARIM]

„Poziția copilului” – așa cum e ea!

Cineva căuta într-o cronică semnificațiile titlului. Ajunsese la concluzia că erau 3 poziții, dar că unele picaseră la montaj.
Eu nu am avut privilegiul să discut cu autorii, nu știu ce a picat la montaj, așa că am văzut doar ce s-a văzut.

Titlul pare unul cel puțin ciudat, dacă nu incomod, sau stânjenitor, ca o traducere neinspirată dintr-o limbă străină, cum ar fi „copac întortocheat” în loc de „arbore cotit”.

După părerea mea, semnificația titlului, care dă senzația de jenant, de încălcare a intimității, este chiar poziția copilului în uter.

La prima vedere, copilul stă comod, ca-n palmă, perfect protejat de mama lui.
Mai târziu, când se apropie sorocul, constatăm că poziția aceea ghemuită, cu spinarea adusă și picioarele chircite nu e deloc comodă. Ca urmare, începe să lovească atât cu mâinile, cât și cu picioarele. Oxigenul primit prin cordonul ombilical, o dată cu sângele de la mama lui, începe să nu-i mai fie suficient. Dacă nu este eliberat la timp, pentru a lua poziția erectă, se va sufoca.
Când ajunge la maturitate, dacă nu este lăsat să meargă pe picioarele lui și să tragă aer în piept după necesități, se poate ofili, cacoșa, ghemui la pământ, devenind o legumă, sau se poate revolta, lovind atât cu mâinile și picioarele, cât mai ales cu vorba.

Aceasta era tema declarată, trâmbițată a filmului, mama exagerat de dominatoare care își sufocă propriul său copil.
Dar se pare că și aceasta a căzut la montaj.

A rămas astfel un film care exploatează la maximum sensibilitatea celor care au, mulți la număr, fie un copil care poate fi lovit oricând de o mașină, indiferent din vina cui , fie un „copil” care poate omorî pe cineva cu mașina, indiferent din vina cui.

Cineva spunea într-o minicronică a filmului, ca un merit al scenariștilor, că spectatorul este lăsat să reconstituie singur „bagajul” cu care vine „copilul” în film, care să-i justifice revolta.
Ar fi fost foarte bine să fie așa, numai că scenariștii au dat deja unele coordonate, care mai mult blochează imaginația spectatorului.

Din scenariu, așa cum se vede el pe ecran, rezultă totul foarte clar.
Poziția „copilului”: a făcut o facultate, își dă doctoratul în chimie, trăiește de 3 ani în concubinaj cu o tânără pe care nu o iubește și care are la rândul ei o fetiță în provincie, provenită din altă relație.
Este foarte departe de dorința unei mame, oricare ar fi ea, deci copilul a făcut exact ce a vrut el, nu a ascultat-o câtuși de puțin.

Dar, să zicem că pe acest parcurs s-au întâmplat multe alte lucruri.
Să zicem că nu a vrut să fie chimist, ci actor, că a vrut să se însoare cu o stripteuză, dar mama s-a opus, că a vrut să părăsească țara, dar mama a încercat să se sinucidă. Să zicem...

Să zicem că, la un moment dat, în urma unui accident mortal, se pomenește în fața unui zid de beton, nu mai știe încotro s-o ia și se revoltă. Cei mai apropiați erau părinții, în special mama. Așa că începe să lovească. Nu cu picioarele și pumnii, pentru că era un intelectual, iar părinții erau intelectuali, ci cu „vorba”.
Vorbele rănesc și dor cel mai tare, mai tare decât loviturile de pumni sau de picioare.

Filmul românesc s-a ocupat până la refuz de personaje suburbane, cu un vocabular, inevitabil, suburban.
Motivația oficială ar fi aceea că sunt personaje complexe. Eu cred că sunt doar pitorești, cu evidențe și stridențe ușor de construit, practic preluate„en gros” din realitate, fără să fie necesară prea multă imaginație
Complexitatea unui personaj este dată de autor. Dacă acesta are talent.

M-am bucurat când am auzit că un film românesc renunță la acel mediu de inspirație facil și tratează niște personaje mai spălate, mai educate, renunță la exterioarele cu blocuri dărăpănate și interioare mucegăite și, m-am gândit eu, și la vocabularul de care pomeneam, venind cu replici elevate, profunde, complexe, la care să te gândești mult timp după vizionare, nu să-ți răsune în urechi numai înjurături și cuvinte triviale.
M-am înșelat!

Filmul începe cum „mama” povestește cuiva că cineva a dat-o afară din mașină și i-a zis „Îmi bag pu..la în tine!”. Dar n-a zis-o cu puncte-puncte, sau bip.
Secvența cu datu` afară din mașină a picat la montaj, că n-am mai văzut-o, dar a rămas în trailer. Secvența cu băgatu` n-a picat la montaj, ba apare și în trailer, în variantă îmbunătățită, „Te f..ut în gură!”, și adăugită, „Și pe tine!”, adică pe tac-su...
Ulterior, ne dăm seama că acela care și-o băga era fiul, iar cea în care și-o băga era mama. El, doctorand în chimie, ea, arhitectă. Dar nu e vina lor, scenariștii i-au „băgat” cuvintele astea în gură!

Cea care asculta nu a avut nicio tresărire. Era ca și cum fiul îi spusese mamei că nu mai vrea să mănânce ouă prăjite. Dacă mama ar fi insistat, iar băiatul și-ar fi ieșit din sărite și i-ar fi zis: „Dacă nu mă lași în pace, ți le bag pe gât”, interlocutoarea ar fi trebuit să reacționeze: „Vai, dragă, chiar așa a zis?!”
Dar nu se întâmplă acest lucru, ci o sfătuiește să îl mai slăbească, să-l lase să mai respire, în timp ce mama susținea că nu face decât să se intereseze de viața lui, ceea ce, la modul cum o făcea, mi se părea ceva normal, departe de a fi mama exagerat de dominatoare.

De aici filmul decurge nu banal, dar perfect previzibil.
Părinții dau o petrecere, unde le cunoaștem cât de cât anturajul, merg la concert, mă rog, viața cotidiană.
În sfârșit, intervine evenimentul așteptat, accidentarea mortală a unui copil.
Imediat, cum era firesc, se pun în mișcare mecanismele necesare scoaterii vinovatului nevinovat. Lucrurile nu erau prea complicate, pentru că nici victima nu era nevinovată, traversase în fugă prin loc nepermis, martorul principal nu părea să fie chiar greu de cumpărat, iar suportarea cheltuielilor de înmormântare nu reprezenta o problemă. Singurul aspect, care avea să declanșeze conflictul dintre mamă și fiu, rămânea ca acesta să accepte să participe la înmormântarea copilului, victima sa. Gest greu de acceptat de către oricine, fără să fie necesare justificări.

Pentru a mări miza, scenariștii introduc aici așa-zisa temă a mamei exagerat de dominatoare. Dar nu prin mijloace artistice, text sau context, ci prin mijloace propagandistice, colaterale, în afara filmului de pe ecran.
Nimic din comportamentul personajului principal, copilul devenit matur, nu poate fi justificat în cheia acestei teme. Indiferent ce părere are Freud, un discurs cinematografic trebuie să fie coerent. Am văzut filme în care copii traumatizați de propriile lor mame ajung la maturitate asasini în serie, dar discursul cinematografic era convingător.
Probabil pentru a fi convingători, cei doi scenariști ai noștri supralicitează, dar negăsind alte mijloace artistice de exprimare, revin la veșnica metodă românească, înjurătura și obscenitățile.

Nu am reținut replica mamei, tocmai pentru că nu e una determinantă, care declanșează furia tânărului: „Te f..ut în gură!”
Aceasta nu e o simplă înjurătură, cum ar fi „Fu..tu-te-n gură”, sau „Fu..tu-te-n c..ur”, spusă la mânie, ci este o propoziție imperativă, cu subiect și predicat.
Nimic nu o justifică în acest film, nu mai vorbesc de valoarea... artistică, sau estetică.

Am mai auzit vorbe grele.
Exasperat de mama sa care îi reamintea mereu că datorită ei a văzut lumina zilei, că ea îi spală, ea îi calcă, ea îi face mâncare, un tânăr a ripostat: „Mă c..ac în mâncarea ta!”.
Deși el avea dreptate, n-am mai fost de partea lui.

Am văzut cândva un film cutremurător în care Leonardo DiCaprio înterpreta un adolescent care se droga, iar mama lui refuza să îi dea doza. Știm cu toții, din filme, prin ce chinuri trece un dependent, dacă nu primește doza! „Cățea, i-a zis, ești mama mea!”. Cățeaua, ca și pisica, atunci când puii lor ajung la o vârstă, nu-i mai lasă să sugă. Îi bate, îi mușcă, îi scuipă. Și, totuși, e mama lor. Altfel, însă, nu s-ar mai maturiza.

Dar să revin la filmul nostru.
Contrar așteptărilor mele, am avut parte de replici plate, cum ar fi: „Sau mă lași pe mine să te caut, când simt eu nevoia, sau deloc!”. Sau: „Părinții se realizează prin copiii lor, să știi și tu!”.
În final apare și o replică memorabilă: „ Mamă, deblochează-mă și pe mine!”, dar pălește pe lângă „Te f..ut în gură!”.

Interpretarea nu o pot numi magistrală, doar pentru că filmul a luat „Ursul de aur”.
Din punctul meu de vedere este o interpretare firească, așa cum trebuie să fie în orice film. Că e greu, că e ușor, asta nu e treaba mea. Luminița Gheorghiu face exact ce știe să facă, nu s-a autodepășit, pentru că scenariul nu i-a cerut-o.
De remarcat rolul lui Vlad Ivanov, al cărui personaj, „martorul principal”, se ridică deasupra tuturor, e drept doar pentru scurtul timp care i s-a acordat. Nu plânge, nu râde, nu țipă, nu înjură, dar există și se vede.
Reconstituirea accidentului cu obiecte pe masă se încadrează perfect. Nu contează că de la Chaplin încoace, cu ai săi 2 cartofi, am văzut de multe ori așa ceva.
Astfel de personaje, gândite, minuțios construite ca partitură și interpretare, speram eu că voi găsi într-un film cu intelectuali.
Mama copilului accidentat spune, ca pentru sine: „Poate că dacă avea viteză mai mică, apuca să traverseze. Sau dacă avea viteză mai mare... nu s-ar mai fi ciocnit...” Am citat aproximativ.

Din păcate, filmul vine să susțină „imaginea românului mâncător de lebede” . Acum își mai și f..ute părinții în gură.
Consider că scenariștii au jignit toate mamele, iar eu m-am simțit umilit ca român.

Cei care susțin că străinii nu sunt chiar așa ușor de influențat, se înșală.
Dovada, Kevin Costner a primit cadou un cal pe care scria vacă.
Suntem percepuți ca ultimii oameni, iar „oamenii noștri de cultură” contribuie din plin la această imagine.

[Namaste]

N-am citit o cronica mai interesanta referitoare la filmul asta. Sper sa nu te opresti aici.
Eu am avut "norocul" sa vad "Pozitia copilului" cu doua pensionare, tot la Europa, chiar in vinerea in care a aparut (din cate vad, e cinematograful preferat al cinemagistilor, ma raportez la regula de 3 simpli ).
Am avut un sfert de ora la dispozitie sa ascult discutiile celor doua doamne, dupa care am simtit ca a fost croit prototipul personajului principal, bucurestence veritabile, emancipate, care merg la teatru, la film, ba mai mult, au vorbit chiar si despre o petrecere pe care tocmai o organizasera (nu peste mult timp, pe ecran aparea petrecerea doamnei Cornelia, moment in care mai ca-mi venea sa ma uit in sala dupa camere ascunse). Era evident ca se asteptau la o punere in scena total diferita. Cand a inceput filmul, cu injuraturile neslefuite ale Corneliei ("imi bag p*** si altele de tipul asta, cum ii sta bine unei doamne de asemenea calibru), au izbucnit si interjectiile primare ale celor doua colege de suferinta: "Vai!", "Of!", "Ah!", etc. Aproape ca m-am bucurat mai tare de spectacolul din sala decat de cel de pe ecran. Nu mai zic ce reactie au avut la bizara injuratura a fiului boland, pe care ai remarcat-o si tu (greu de omis, oricum). Daca tot am ajuns la replica asta, respectiv, "Te f** în gura!", trebuie sa precizez ca si mie mi s-a parut rupta din contextul filmului si, sper eu, din orice context. Am simtit-o ca pe un ciomag in moalele capului. Refuz sa cred ca exista oameni care folosesc un asemenea vocabular cand se adreseaza parintilor. De fapt, Barbu mi s-a parut personajul cel mai slab interpretat, l-am perceput ezitant chiar si-n ezitarea pe care trebuia sa o exprime.
Personajul meu preferat a fost cel interpretat de Vlad Ivanov, bine-i sade in roluri negative. Merita sa vedeti filmul macar pentru el.

[LUTARIM]

@Namaste
Mulțumesc pentru aprecieri.
Eu scriu în calitate de spectator, așa că am o exprimare adecvată.
Am mai scris despre „Killing Time”, asta pentru că nu am putut să mă abțin.
Sunt dezamăgit că e slabă mișcarea pe forum.

[Nekkyosha]

"Deci, cine e acest domn? (...) E el oare un sadic? Un cinic justiţiar? E oare un personaj în carne şi oase? Sau o metaforă? E răul însuşi sau cel care scoate răul la suprafaţa? Iraţionalul însuşi sau cel care aduce iraţionalul din noi la lumină? Cel aşezat la răspântiile vieţii, indicându-ne drumul rău, sau îngerul care, chiar săvârşind răul, ne face să înţelegem fundătura spre care gonim cu 140, 110, 80 sau, mă rog, 50 la oră?" (Mai mult)

[illotempore2002]

Refuz sa cred ca exista oameni care folosesc un asemenea vocabular cand se adreseaza parintilor. De fapt, Barbu mi s-a parut personajul cel mai slab interpretat, l-am perceput ezitant chiar si-n ezitarea pe care trebuia sa o exprime.

Refuzi sa crezi pt ca traim intr-o societate care ii urca pe parinti pe un piedestal mult mult mult prea inalt, cand in realitate multi nu merita, exista parinti abuzatori, controlori, violatori, violenti care spulbera personalitatea copiilor lor. A acorda respect parintilor neconditionat e o valoare absurda a societatii noastre. In cazul de fata, este justificat 100% de ce el o injura pe mama sa - pt ca sufera de mania controlului si este extrem de dominanata, nepermitandu-i fiului ei sa aiba intimitate si sa face alegerile pe care are el chef sa le faca. De altfel, baiatul sufera de ceva nevroze. - teama de boli, de ace de seringa nesterilizate, de infectii, lucruri care ii afecteaza inclusiv viata sexuala, dupa um expune prietena lui. Nevrozele de genul asta sunt cauzate de parinti controlori.
In plus, ea e o mama care vrea sa se implineasca prin copilul ei, adica ii traseaza lui o misiune in viata, aceea de a o face pe ea fericita, iar nu a se face pe sine fericit.

Nici pe mine nu m-a impresionat din pacate filmul desi din dorinta de a sustine talentul romanesc sunt indulgenta, dar mi-e greu sa cred ca nu au fost filme mai bune la Berlin decat Pozitia Copilului. Am fost la festival si am vazut vreo 5 filme dintre care pt doua pariasem ca or sa ia premiul.

Dar chiar si asa, ma bucur ca premiul a venit la noi, fie si pe alte principii decat cele artistice. E o incurajare si recunoastere a talentului noii generatii de regizori.

[Namaste]

Refuzi sa crezi pt ca traim intr-o societate care ii urca pe parinti pe un piedestal mult mult mult prea inalt, cand in realitate multi nu merita, exista parinti abuzatori, controlori, violatori, violenti care spulbera personalitatea copiilor lor. A acorda respect parintilor neconditionat e o valoare absurda a societatii noastre. In cazul de fata, este justificat 100% de ce el o injura pe mama sa [...]

Ete fleosc! Ce-a facut el acolo se cheama sindromul revelatiei coaielor. Din punctul meu de vedere, injuratura aia birjareasca ramane o lacuna in scenariu, nimic nu-i justifica odioasa exprimare orala a fanteziei...bucale, nici macar complexul lui Oedip.
Si, daca e sa revenim in planul realitatii, sunt de acord ca respectul se castiga, dar optiunea folosirii unul limbaj adecvat tine, in primul rand, de respectul fata de sine. Pudibonderie? I hope not.

[LUTARIM]

A acorda respect parintilor neconditionat e o valoare absurda a societatii noastre. In cazul de fata, este justificat 100% de ce el o injura pe mama sa - pt ca sufera de mania controlului si este extrem de dominanata, nepermitandu-i fiului ei sa aiba intimitate si sa face alegerile pe care are el chef sa le faca.

Illotempore,
scuză-mă că mă amestec în discuție, dar tu din ce poziție vorbești?
Poziția copilului, a părintelui, sau a unui cineast?
Eu mi-am exprimat poziția mai sus, dar se pare că m-ai ignorat.
Tocmai arătam că nu e vorba, în filmul acesta, de nicio dominare, și că fiul a făcut alegerile exact pe care a avut el chef. Deci, înjurătura, astfel formulată, nu se justifică nici 0,1%.
Ca să rezulte ce spui tu, și alții, chestia cu dominarea, ar trebui alt scenariu.
Namaste venea să susțină că nici în viața reală nu se face așa ceva.

Dar chiar si asa, ma bucur ca premiul a venit la noi, fie si pe alte principii decat cele artistice. E o incurajare si recunoastere a talentului noii generatii de regizori.

Pe ce alte principii decât cele artistice crezi că s-a acordat premiul?
Cumva ca fiind reprezentativ pentru țara mâncătorilor de lebede?
Și eu am remarcat o încurajare, chiar asiduă, pentru realizarea unor astfel de filme, dar nu înțeleg despre ce talent al noii generații de regizori vorbești!
Acela de a aduce înjurătura și expresiile obscene la rang de artă?!

[rvn]

Refuzi sa crezi pt ca traim intr-o societate care ii urca pe parinti pe un piedestal mult mult mult prea inalt, cand in realitate multi nu merita, exista parinti abuzatori, controlori, violatori, violenti care spulbera personalitatea copiilor lor. A acorda respect parintilor neconditionat e o valoare absurda a societatii noastre. In cazul de fata, este justificat 100% de ce el o injura pe mama sa - pt ca sufera de mania controlului si este extrem de dominanata, nepermitandu-i fiului ei sa aiba intimitate si sa face alegerile pe care are el chef sa le faca. De altfel, baiatul sufera de ceva nevroze. - teama de boli, de ace de seringa nesterilizate, de infectii, lucruri care ii afecteaza inclusiv viata sexuala, dupa um expune prietena lui. Nevrozele de genul asta sunt cauzate de parinti controlori.
In plus, ea e o mama care vrea sa se implineasca prin copilul ei, adica ii traseaza lui o misiune in viata, aceea de a o face pe ea fericita, iar nu a se face pe sine fericit.

illo, se pare ca avem pareri comune. din pacare, inca n-am vazut filmul, insa, sunt aproape convinsa ca nu te inseli. si eu am vrut de cateva ori in ultimele zile, sa extrag pasajul acela din mesajul lui Namaste,dar, am amanat pana dupa momentul vizionarii.
in mod paradoxal, in realitate,exista chestii mult mai rele decat injuratura aceea. este adevarat, acum vorbim despre un film cu ceva pretentii de arta si poate acea secventa nu trebuia sa existe, din ratiunile expuse de cei doi, LUTARIM si Namaste.
dar, de ce sa nu punem degetul pe rana? de ce sa nu scoatem la iveala o problema care exista, defineste o stare de fapt, cazuri din ce in ce mai dese, in care, parintii pun semnul egal intre educatie, autoritate parinteasca nemotivata ,control mental si emotional exagerat.

[illotempore2002]

Lutarium, daca spun ca vorbesc din perspectiva unui psihoterapeut e suficient? Presupun ca nu, si ai dreptate, asta e argument ad auctoritatem, dar daca m-ai intrebat iti raspund. Nu am citit cronica ta pt ca e prea lunga.

[LUTARIM]

@ illotempore,
În privința „cronicii” mele, te rog să mă scuzi, nu am avut timp să scriu mai puțin, iar întrebări ți-am pus mai multe, nu ai răspuns decât la prima.
Se pare, însă, că nici acel scurt comentariu nu ai reușit să-l citești până la capăt.
De aici trag concluzia că nu ai văzut nici filmul până la sfârșit.
A fost, într-adevăr, cam lung și acesta!
Mă opresc aici.