Abraham Lincoln: Vânător de Vampiri se lansează vineri, 22 iunie, în România, aducând - de la realizatorii Tim Burton şi Timur Bekmambetov (regizorul filmului Wanted) - o nouă viziune asupra Războiului de Secesiune şi o motivaţie nouă a deciziilor politice luate de cel de-al 16-lea preşedinte american.
Abraham Lincoln. Vânător de vampiri. Chiar aceste cuvinte evocă o juxtapunere neaşteptată, dacă nu în mod clar bizară. Şi totuşi este o idee căreia realizatorii i s-au dedicat pe deplin. Opera lor este portretizarea unui liderşi a evenimentelor germinale care l-au definit pe el şi naţiunea americană - întrepătrunse cu acţiunea captivantă, viscerală a unei poveşti cu vampiri. Filmul este inspirat de romanul omonim al lui Seth Grahame-Smith.
Abraham Lincoln: Vampire Hunter îl prezintă pe Marele Emancipator drept supererou al ţării. Producătorul Tim Burton spune: „Întreaga viaţă a lui Lincoln este oglinda mitologiei supereroului din benzile desenate clasice. Este o dualitate: în timpul zilei este preşedintele Statelor Unite, noaptea - vânător de vampiri”. Această dihotomie stă la baza acelui Lincoln cu care facem cunoştinţă în film. „Era obişnuit şi neobişnuit în acelaşi timp”, spune regizorul Timur Bekmambetov. Scenaristul Seth Grahame-Smith, care şi-a adaptat best-seller-ul cu acelaşi titlu, spune: „Povestea vieţii lui Lincoln este o poveste privind originea de supererou arhetipală. Este mai aproape de un erou adevărat al acestei ţări ca niciodată. Uitaţi de vampiri. Lincoln nu a avut nici nume de familie, nici bani. Mama lui a murit când era mic. De fapt, toţi pe care i-a iubit muriseră. Fără educaţie şi înarmat doar cu mintea sa, a devenit preşedinte şi a salvat naţiunea”. Aceste teme au atras atenţia lui Burton şi a lui Timur Bekmambetov.
Chiar înainte ca Grahame-Smith că-şi fi terminat romanul, Burton a auzit titlul şi mintea sa a început să lucreze. „Suna ca un film pe care aş fi dorit să-l vizionez”, susţine Burton. „Am simţit că putea avea energia nebună a filmelor din tinereţea mea, care aveau o mulţime de mixaje ciudate cu genul horror”. Lemley, care produsese cu Burton şi Bekmambetov filmul animat „9” spune că sensibilităţile lui Burton s-au potrivit perfect cu acest material. „Ceea ce Tim a reuşit să facă într-un mod strălucit este inversarea imaginilor şi a poveştilor convenţionale şi examinarea lor dintr-o perspectivă neaşteptată”. Abraham Lincoln: Vampire Hunter se potriveşte perfect şi cu timoneria creatoare şi estetică a lui Bekmambetov. Producătorul de film rus regizase filmul cu un box-office impresionant „Wanted” şi înaintea acestuia „Night Watch” şi „Day Watch”, ambele oferind portrete captivante de vampiri în lumi obişnuite şi fantastice. Ca şi Burton, Bekmambetov pictează pe o pânză imensă, prezentând imagini uimitoare din punct de vedere vizual. Ideea centrală şi ingeniozitatea l-au atras pe producătorul de film rus, care a declarat: „Am reacţionat imediat la poveste, deoarece era atât de limpede, simplă şi puternică”. Iniţial, Bekmambetov trebuia să fie producător, până când Burton l-a convins să preia cârma ca regizor al filmului. „Vroiam să văd versiunea lui Timur a acestei poveşti!”, spune Burton. „Un avantaj extraordinar este că Timur este din altă ţară, prin urmare oferă o perspectivă diferită asupra personajelor şi evenimentelor istorice respective”...
Partea de „vânător de vampiri” a poveştii oferă emoţii, spaime şi cascadorii explozive, dar producătorii de film nu au uitat o clipă că prezentau şi portretul unui personaj îndrăgit şi evenimentele monumentale care au modelat naţiunea americană şi continuă să definească discursul contemporan. „Totul trebuia prezentat cât mai direct posibil”, spune Grahame-Smith. „Nu facem cu ochiul publicului niciodată; nici măcar o dată. Tim Burton ne-a sprijinit cu adevărat şi a protejat acea viziune".
Părerea ta
Spune-ţi părerea