Ştiri cu tagul "Tanti"
-
Mircea Daneliuc - Tânărul etern furios
09.04.2012 Timpul a confirmat că cel mai bun regizor român de film din urmă cu treizeci de ani a fost Mircea Daneliuc - privite acum, cu detaşare, cele două filme ale sale din 1980, "Proba de microfon" şi "Vânătoarea de vulpi", aproape ating perfecţiunea, într-o perioadă când ceilalţi lideri valorici, ca Piţa, Tatos şi Veroiu, ezitau, Pintilie făcea doar un film care urma să fie interzis (iar apariţia lui, după revoluţie, a dezamăgit), iar Ciulei şi Săucan încetaseră de mult orice relaţie cu cinematograful. Spre acest vârf dusese o ascensiune limpede, şi avea să-i urmeze o traiectorie descendentă parabolică, determinată de un cumul de factori. Născut în 7 aprilie, 1943, la Hotin, Mircea Daneliuc a fost elev al Liceului Constantin Negruzzi din Iaşi, apoi student al ... citeşte Taguri: Şerban Marinescu, Tanti, Legiunea străină, Sistemul nervos, Senatorul melcilor, Această lehamite, Patul conjugal, A unsprezecea poruncă, Ion Creangă, Tusea şi junghiul -
Crina Semciuc, contradictoriul în unitate
12.01.2012 Rareori se întâmplă ca începuturile unei cariere să stea sub semnul unor repere atât de contradictorii, şi totodată situate sub semnul unităţii valorice. Dar, la o adică, e un apanaj al marilor talente actoriceşti acela de a fi mereu ele însele, imuabile, pe cele mai diverse coordonate, de la filmul de public la cel de conţinut, între rolurile din experimente iconoclaste şi cele din rateurile unor ambiţii de-ale altora. Pe scurt, adevăratul actor rămâne actor şi atât, impunându-se pe paradigma certitudinii.Născută în 8 ianuarie 1986, la Galaţi, ca fiică a unui ofiţer de armată (după 1989, Florin Semciuc, tatăl ei, a făcut parte din pe nedrept uitata C.A.D.A., mişcarea de reformare a armatei sugrumată în faşă de fosta nomenclatură militară cosmetizată, ceea ce mari ponoase i-a atras), Crist... citeşte Taguri: Cu un pas înainte, Ursul, Tanti, Dan Chişu, WebSiteStory, Adrian Sitaru, Crina Semciuc -
Priest îl întrece pe Thor la încasări
18.05.2011 Vremea bună ţine românii departe de cinematografe, cei mai mulţi dintre cinefili ajungând în faţa ecranelor pentru a-l vedea pe Paul Bettany omorând vampiri: filmul interzis minorilor a vândut 20.034 de bilete de vineri până luni, într-un weekend cu peste 25% mai puţin ocupat decât cel anterior.Pe locul doi în box-office coboară Thor, cu 13.430 de spectatori, după ce cu o săptămână în urmă reuşise cel mai bun debut al anului în România. Vin Diesel şi al său Furios şi iute în viteza a 5-a completează podiumul, cu 12.391 de spectatori, ajungând la un total de 128.409 în doar trei săptămâni de la lansare.Premierele de vineri Iubit de împrumut şi Domnişoare de onoare s-au clasat pe locurile 4 şi 6, cu 7.650, respectiv 4.441 de spectatori.Premiera românească Tanti, în regia lui Şerban Marinescu... citeşte Taguri: Tanti, Fast & Furious 5, Bridesmaids, Something Borrowed, Priest, Thor -
Despre alte mame, premiera în România în cadrul IPIFF5
25.06.2010 Între 30 iunie - 4 iulie 2010 va avea loc la Constanţa şi Mamaia ediţia a cincea a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi - IPIFF5.Filmul indie Despre alte mame, produs de Mihai Ionescu, recent selecţionat la Moscova, Mănuşile Roşii, produs şi regizat de Radu Gabrea, plus Tanti, cu Cosmina Păsărin în rol principal, şi documentarul Memoria de piatră, produs de Vivi Drăgan Vasile sunt patru dintre principalele premiere la IPIFF.Pe lângă Competiţia Producătorilor de Film, va avea loc şi Competiţia Şcolilor de Film, Concursul ArtOfMagic, Concursul “A Drop of Sea” (one minute shorts), Concursul de Afişe IPIFF 2011, şi trainingul Vision Picture U.K. - cu tema “producătorul executiv”. Organizator al Festivalului este Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din Ro... citeşte Taguri: Tanti, Despre alte mame -
Filmele romanesti din 2008
20.02.2008 De vineri, 22 februarie, se da startul filmelor romanesti ale anului 2008 cu "Legiunea straina", in regia lui Mircea Daneliuc. Daca in 2007 au fost doar sapte lungmetraje de fictiune, anul acesta stam mult mai bine: 12 filme! Unele titluri sunt deja pe buzele tuturor si asteptate cu sufletul la gura. Sa vedem exact ce ne-au pregatit regizorii romani, anul acesta. In februarie: "Legiunea straina", cel mai recent film al regizorului care ne-a dat remarcabilele filme "Proba de microfon", "Vanatoarea de vulpi", "Glissando", "Iacob". Cu Oana Piecnita in rol principal (debutanta in film), actrita dovedeste un real talent. Ii uram succes in continuare. Povestea este pontoasa, pe alocuri umor negru, un final apasator, insa per ansamblu un film destul de fragmentat, agitat, nehotarat, oboseste s... citeşte Taguri: Tanti, Luna verde, Tache, Weekend cu mama, Legiunea Straina, Poveste de cartier, Ana Ularu, Catalina Mustata, Un acoperis deasupra capului, Supravieţuitorul
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola
Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte. - Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
- Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
Film +
22:00
|
Wrath of Man(2021)Furia unui om periculos
|
Warner TV
20:30
|
Beetlejuice(1988)Viață de stafie
|
Warner TV
23:55
|
Gremlins(1984)Gremlinii
|
CineCloud
Elif
Andie MacDowell
The Exorcist
La sconosciuta
Homefront
Going in Style
Baghban
Sankt Maik
Early Edition
Main Street
The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe
She's the One
Clea DuVall
Ben Barnes
The Beach
Laura Gemser
The Lookout
Dragoș Pîslaru
Cool Runnings
Rod Taylor
Mélanie Laurent
The Search
The Way We Were
Joanna Pacula
Michael Jackson Live in Bucharest: The Dangerous Tour
The Adventures of Sharkboy and Lavagirl 3-D
Mossad 101
Kevin Bacon
Et si on vivait tous ensemble?
Ted Levine
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Trigger Warning
- My Lady Jane
- Noaptea lui Vlad
- Deadpool & Wolverine
- Longlegs
- Horizon: An American Saga -...
- The Blue Angels
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Noaptea lui Vlad
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Transformers One
- Speak No Evil
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C