Cronică

  • Între revoluţii: trecut, deschide-te!

    03.11.2023 Articol Între revoluţii: trecut, deschide-te! Una din marile puteri ale cinema-ului este să ne arate că toţi suntem la fel. Sau, mai bine spus, că toţi suntem sensibili la durerea altuia, oricât de mare ar fi distanţa ce ne desparte şi oricât de diferite ne-ar fi sistemele de referinţă. Docuficţiunea Între revoluţii, recompensată cu un premiu FIPRESCI la cea mai recentă ediţie a Berlinalei, pune faţă în faţă două femei şi două evenimente care au zguduit iremediabil societatea unde au avut loc, invitându-ne să privim printr-o dublă lentilă şi să înţelegem ceva imposibil de înţeles. În anii '70, Maria se împrieteneşte cu Zahra, o tânără din Iran venită să studieze medicina la Bucureşti. Înainte ca Zahra să-şi poată termina studiile, ea se întoarce în Iran, îngrijorată de implicarea tat... citeşte
  • Încă două lozuri: la omul sărac nici boii nu trag

    01.11.2023 Articol Încă două lozuri: la omul sărac nici boii nu trag Dacă îţi place sau nu iureşul de comedii independente, mai bine sau mai prost făcute, care împânzesc ecranele cinematografelor în ultimii ani, iată că sursa a fost filmul-eveniment al anului 2016, Două lozuri, care a dovedit că un film românesc poate fi profitabil. Da, Două lozuri a avut un buget mic şi numărul de bilete vândute, 134.000, poate că nu ar mai impresiona pe nimeni azi, când avem filme româneşti ce au sărit de un milion de spectatori, dar în 2016 succesul său era realmente incredibil şi a convins şi alte nume din showbiz-ul local să se înhame la un pariu ce până atunci părea imposibil de câştigat: atragerea unui număr suficient de spectatori în săli la un film românesc. Nimic nu avea mai mult sens decât un sequel, Încă două lozuri, care... citeşte
  • The Peasants: o lume familiară şi un altfel de cinema

    23.10.2023 Articol The Peasants: o lume familiară şi un altfel de cinema În 2017, regizorii Dorota Kobiela şi Hugh Welchman dădeau lovitura cu animaţia Loving Vincent, film în care fiecare cadru a fost pictat în ulei. Stilul inovator a făcut ca acest film să primească o nominalizare la Oscarul pentru Cea mai bună animaţie, iar acum cei doi regizori revin în atenţie cu The Peasants/Ţăranii, film ce poate fi văzut duminica viitoare, într-o proiecţie unică, în selecţia Les films de Cannes à Bucarest, premiera naţională având loc la anul. Românii au toate şansele să rezoneze cu această ecranizare după romanul-fluviu al autorului polonez  Władysław Reymont pentru că The Peasants este, în esenţă, un Ion al lui Rebreanu la feminin, teleportându-ne în lumea nemiloasă a satului polonez de la cumpăna dintre secolele 19 şi 20. Nu... citeşte
  • Killers of the Flower Moon: am privit răul în ochi şi (nu) am supravieţuit

    20.10.2023 Articol Killers of the Flower Moon: am privit răul în ochi şi (nu) am supravieţuit Într-o declaraţie recentă, Martin Scorsese a dezvăluit că prima sa abordare a ecranizării bestseller-ului de nonficţiune "Killers of the Flower Moon" era foarte diferită, povestea valului de crime din comunitatea de indieni Osage din Oklahoma din anii '20 fiind spusă din perspectiva autorităţilor chemate să investigheze. La îndemnul lui Leonardo DiCaprio, Scorsese a realizat că povestea trebuie spusă din perspectiva victimelor, indienii transformaţi în ţinte de lăcomia albilor lipsiţi de scrupule care le râvneau pământurile bogate în ţiţei. Cu siguranţă şi prima abordare ar fi dus la un film foarte bun, dar Killers of the Flower Moon, aşa cum este el acum, vine şi cu satisfacţia unei reparaţii necesare. Povestea începe după sfârşitul Primului Război Mo... citeşte
  • Dragoste la foc mic: dă-te aşa, să ling ecranul

    18.10.2023 Articol Dragoste la foc mic: dă-te aşa, să ling ecranul Ai văzut Sieranevada şi ai poftit la sarmalele cu mămăliguţă şi ardei iute? Provocarea gastronomică din acel excelent film al lui Cristi Puiu este ca o grisină indigestă în comparaţie cu festinul culinar şi vizual din The Taste of Things/La passion de Dodin Bouffant (tradus excelent la noi Dragoste la foc mic), unul dintre cele mai atractive titluri ale noii ediţii Les Films de Cannes à Bucarest (20-29 octombrie). Prin amabilitatea distribuitorului Independenţa Film, Cinemagia a putut vedea filmul mai devreme decât se aştepta şi îţi poate recomanda să NU intri flămând în sala de cinema. Am scris despre Dragoste la foc mic şi în acest articol despre aspectele politice şi de conjunctură ale alegerii unui film drept candidat naţional la categoria Cel mai bun film... citeşte
  • Serial cu gladiatori, un superhit al anului viitor?

    17.10.2023 Articol Serial cu gladiatori, un superhit al anului viitor? Am anunţat lunile trecuteRoland Emmerich va reveni curând în atenţie cu primul său serial, Those About to Die, a cărui poveste explorează violenta lume a gladiatorilor în perioada când unul dintre cele mai populare vestigii ale Romei, Colosseum-ul, abia fusese construit. În timp ce Hollywood-ul era blocat de greva simultană a scenariştilor şi a actorilor, regizorul german şi-a văzut liniştit de treabă în studiourile Cinecittà din Roma, iar luna aceasta serialul termină filmările. Chiar acum, Those About to Die are o primă întâlnire cu publicul la MIPCOM Cannes, o piaţă globală unde cele mai noi producţii de televiziune pot semna contracte de distribuţie în toată lumea. Serialul lui Emmerich va fi disponibil pe Prime Video în multe ţări (nu a fost conf... citeşte
  • Loki, sezonul 2: ce e mai bun şi mai rău în universul Marvel

    08.10.2023 Articol Loki, sezonul 2: ce e mai bun şi mai rău în universul Marvel Acum doi ani, serialul Loki pornea de la o scenă din Avengers, pentru a imagina o poveste alternativă a protagonistului interpretat de Tom Hiddleston (care, iată, joacă rolul de mai bine de un deceniu) şi a vorbi despre destin, liber arbitru şi adevăr şi despre faptul că, variante sau original, suntem eroii propriei noastre vieţi şi avem datoria să ne-o trăim cum putem mai bine. Şi, dacă salvăm şi lumea în acest timp, cu atât mai bine... Lansarea din 6 octombrie a sezonului al doilea, disponibil pe Disney+, redeschide discuţia despre atuurile şi hibele ultrapopularului univers Marvel. Categoric, cea mai mare atracţie a serialului este chiar Loki. Dual şi ambiguu, imprevizibil şi cinic, Loki o întrece pe Black Widow (Scarlett Johansson spune că nu va mai juca rolul... citeşte
  • Reality: tensiunea vine din jocul de-a șoarecele și pisica dintre agenți și protagonistă

    06.10.2023 Articol Reality: tensiunea vine din jocul de-a șoarecele și pisica dintre agenți și protagonistă O femeie (Sydney Sweeney, The White Lotus, Euforia) revine acasă pentru a desoperi doi agenți FBI (Marchant Davis și Josh Hamilton) care o așteaptă. Îi pun câteva întrebări, apoi pun în aplicare mandatul de percheziție a casei, mașinii și smartphone-ului tinerei. Tot ceea ce urmează în interogatoriu sunt evenimente reale. Reality este o dramă plină de tensiune, ce se naște din jocul dea șoarecele și pisica dintre agenți și tânără. Regia este semnată de Tina Satter, iar filmul este produs sub egida HBO Films. Producția rulează în premieră pe marile noastre ecrane de vineri, 6 octombrie, distribuit de Happy Cinema. Femeia este acuzată că a transmis un document secret al NSA (National Security Agency) care conținea dovezi ale intervenției hackerilor ruși în... citeşte
  • Noul Exorcistul: între două te plouă cu pucioasă

    04.10.2023 Articol Noul Exorcistul: între două te plouă cu pucioasă Acum 50 de ani, Exorcistul lua pe nepregătite Statele Unite, făcându-şi spectatorii să leşine/vomite cu violenţa sa explicită şi efectele speciale revoluţionare în epocă. Avea să devină primul horror nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film şi avea să rămână timp de 45 de ani horror-ul cu rating-ul R (spectatorii sub 17 ani trebuie însoţiţi de un adult pentru a intra în sala de cinema) cu cele mai mari încasări din istorie până la lansarea lui IT. Pentru a sărbători cele cinci decenii de la premieră şi pentru a întâmpina Halloween-ul cum se cuvine, iată că avem parte de un sequel direct, Exorcistul: Cel care crede, primul film dintr-o nouă trilogie (urmează Deceiver în 2025). Totul începe în 2010, când Victor (Leslie Odom Jr., nominalizat la O... citeşte
  • Patrula cățelușilor: Filmul cel mare - supereroii, pe înțelesul copiilor

    01.10.2023 Articol Patrula cățelușilor: Filmul cel mare - supereroii, pe înțelesul copiilor PAW Patrol: The Mighty Movie, cel de-al doilea film din franciză după Patrula cățelușilor: Filmul (din 2021), rulează în premieră pe marile noastre ecrane, readucând la cinema aventurile acestor eroi cunoscuți și copiilor din România datorită serialului ce rulează la noi pe postul Nick Jr. Urmăresc și eu, din când în când, episoadele, alături de fetița mea de trei ani care este fană a serialului, așa că nu puteam rata lansarea filmului la cinema. Mi-a plăcut că echipa cățelușilor are în film gadgeturi cum nu am mai văzut (în serial) - de la tunul cu mingi de foc al lui Marshall, la avanpostul super-tehnologizat, apoi în centrul filmului este o un personaj feminin, anume Skye, iar mesajul - „și cel mai mic poate face fapte uriașe” - este spus cu multă... citeşte
  • Tigru: nu tigrul, ci femeia

    01.10.2023 Articol Tigru: nu tigrul, ci femeia Într-un interviu acordat publicaţiei Films în Frame, regizorul Andrei Tănase spunea: "îmi place când drama e dezumflată prin derizoriu". Regizorul reuşeşte să descrie perfect, în doar o propoziţie, o esenţă vitală a debutului său în lungmetraj, Tigru, film prezent din această săptămână în programul cinematografelor. Inspirat dintr-o ştire de fapt divers de acum câţiva ani, despre evadarea unui tigru dintr-o grădină zoologică de provincie, Tigru este unul dintre cele mai fireşti filme româneşti pe care o să le vezi anul acesta la cinema: practic nu există niciun atom artificial în ADN-ul său, lucru care se poate spune despre extrem de puţine producţii locale. Cătălina Moga (am paria pe ea pentru un Gopo la anul) este Vera, veterinar la o grădină zoo... citeşte
  • The Creator: oops, Grogu are o gaură în cap

    28.09.2023 Articol The Creator: oops, Grogu are o gaură în cap În 2010, Gareth Edwards îşi lansa debutul Monsters, un film cu un buget de 500.000 de dolari, pentru care nu a fost doar regizor şi scenarist, ci şi director de imagine, principal scenograf şi principal creator de efecte vizuale. Legenda spune că Edwards ar fi realizat efectele speciale pe un laptop, contrazicând categoric ideea că un disaster/monster movie are nevoie de o echipă cât o armată şi de un buget cât PIB-ul unei ţări africane. Între timp, Edwards a mai realizat Godzilla (2014) şi cel mai captivant şi emoţionant nou film Star Wars, Rogue One, iar acum britanicul revine în atenţie cu SF-ul The Creator/Creatorul, ce oferă o discuţie relevantă despre viitorul inteligenţei artificiale pe Terra. Primele minute ale filmului ne catapultează zeci de ani în vii... citeşte
  • Arsenie: furtuna din paharul cu apă

    21.09.2023 Articol Arsenie: furtuna din paharul cu apă Acum nişte ani, Nae Caranfil spunea într-un interviu că nu are vreo problemă dacă filmele sale "mângâie în răspăr" sensibilităţile publicului şi expresia mi s-a reactivat în memorie după recentele reacţii la documentarul lui Alexandru Solomon, Arsenie. Viaţa de apoi. Pentru cine nu ştie, anumiţi preoţi acuză filmul că "sminteşte", iar apărătorii ortodoxiei au recurs chiar la ameninţări atunci când s-a anunţat că documentarul urmează să fie proiectat într-un festival. Chiar zilele trecute, astfel de ameninţări au determinat instituţii culturale din Arad să anuleze proiecţii programate cu Arsenie. Documentarul porneşte de la Arsenie Boca, probabil cea mai populară, uşor recognoscibilă (într-o vreme nu era taximetrist bucureştean care să nu aibă u... citeşte
  • Heels: o captivantă discuţie despre rivalitate şi showbiz

    17.09.2023 Articol Heels: o captivantă discuţie despre rivalitate şi showbiz Acum câţiva ani lăudam GLOW, serialul Netflix despre o trupă feminină de wrestling, convins că acesta tratează atât de complet goana după celebritate şi fascinaţia pentru conflict încât nu va mai fi niciodată nevoie să mă uit la un serial despre wrestling. Dar iată că între timp a apărut Heels, al cărui al doilea sezon (din nefericire o idee mai slab decât primul) s-a terminat chiar săptămâna aceasta şi care categoric merită atenţie. Poate că wrestling-ul, foarte bine descris drept "teatru atletic", este mult mai puţin popular în România decât în SUA, unde face profituri de miliarde şi lansează celebrităţi precum Dwayne Johnson şi John Cena, dar serialul foloseşte wrestling-ul doar ca punct de pornire, ajungând să creeze o poveste complexă despre ... citeşte
  • Talk to Me: horror sau eficient manifest antidroguri?

    16.09.2023 Articol Talk to Me: horror sau eficient manifest antidroguri? Horror-ul, gen cinematografic prin excelenţă escapist, are rareori reprezentanţi care să şi spună ceva. Ei bine, dacă vrei un horror care îţi spune ceva ar trebui să intri la Talk to Me/Vorbește cu mine, în regia australienilor Michael şi Danny Philippou, doi fraţi gemeni care au început modest, cu clipuri pe YouTube, înainte de a se transforma în cineaşti în toată regula. În centrul poveştii este Mia (Sophie Wilde), o adolescentă încă bântuită de moartea mamei ei petrecută cu fix doi ani în urmă. Când pe internet apar mai multe clipuri bizare în care cunoscuţi ai Miei se poartă de parcă ar fi posedaţi în timp ce ating o mână îmbălsămată, fata îşi imploră cea mai bună prietenă, pe Jade (Alexandra Jensen), să meargă la o petrecere unde va pu... citeşte
  • The Nun 2: mitologia lui Valak, aprofundată

    13.09.2023 Articol The Nun 2: mitologia lui Valak, aprofundată După Valentine's Day, probabil că cea mai populară sărbătoare importată din SUA este Halloween-ul, iar programul cinematografelor va arăta din plin acest lucru de-a lungul următoarelor săptămâni. Tonul sezonului îl dă Călugărița II/The Nun II, sequel-ul horror-ului din 2018 care a fost vizionat de peste 300.000 de români. Atractivitatea continuării este, fără îndoială, apropierea de România, dar şi dezvăluirea istoriei unuia dintre cele mai populare personaje horror din toate timpurile, demonul Valak. După apariţii în filmele The Conjuring şi în primul The Nun, Valak revine în atenţie cu acest nou film din cea mai populară franciză horror din istorie, cu un total de peste două miliarde de dolari încasări în ultimul deceniu. Dacă unele surse se grăbes... citeşte
  • Equalizer 3: Denzel, când vii şi în România?

    03.09.2023 Articol Equalizer 3: Denzel, când vii şi în România? "De ce sunt hoţi în România", întreba un banc nouăzecist. "Pentru că Chuck Norris este în vacanţă". Popularul actor în stare să-i vină de hac până şi unei armate în action-urile de categorie B din perioada respectivă căpătase o aură de justiţiar căruia nu-i stătea nimic în cale. Orice problemă ar fi pe lume, vine Chuck şi se rezolvă! Nu e deloc de mirare faptul că documentarul Chuck Norris versus comunism, în care ni se sugerează că videocasetele cu filme dublate de Irina Margareta Nistor ar fi influenţat apetitul românilor pentru o revoluţie aducătoare de libertate, profită de această popularitate. Dar la vremuri noi, eroi noi, iar acum a venit vremea lui Denzel Washington. Poate că titlul şi începutul bombastic al acestei cronici pot surprinde, dar... citeşte
  • Zăpadă de august: anotimpul iubirii

    01.09.2023 Articol Zăpadă de august: anotimpul iubirii Weekendul ne aduce în premieră un film de dragoste, First Snow of Summer/Zăpadă de august, din care aflăm, dacă nu intuiam deja, că mai există un anotimp, pe lângă cele deja știute, anume cel al iubirii, în care timpul are un alt curs, în care vara se transformă în iarnă, iar trecerea anotimpurilor este grăbită.  Cu estetica lui Wes Anderson, o notă de realism magic, un protagonist care - asemenea lui Oskar Matzerath din Toba de tinichea - refuză, nu să crească, ci să iubească, și câteva momente de o reală frumusețe, cu șanse de a deveni antologice, First Snow of Summer se remarcă printre premierele săptămânii. În subteranele Vienei, există o lume despre care puțin știu. Una care pare să aparțină unei dimensiuni proprii, în care oamenii lucrează, ... citeşte
  • Flecăreții - Aventuri cu Pettson și Findus: o călătorie dezlânată

    30.08.2023 Articol Flecăreții - Aventuri cu Pettson și Findus: o călătorie dezlânată Flecăreții - Aventuri cu Pettson și Findus, un prequel pentru toate aventurile animate cu îndrăgitul fermier bătrân și motanul său isteț din Suedia rurală, rulează pe marile noastre ecrane. E de apreciat că aceste mici viețuitoare, „flecăreții”, neîncadrabile în nicio specie de animale, care populează toate episoadele serialului animat și filmele, amuzând cu poznele și gagurile lor, au căpătat o producție numai a lor, dar rezultatul este dezamagitor. Povestea acestor creaturi merita cunoscută, dar nu în formula servită în acest film. Am mers la cinema cu fetița mea de trei ani, care urmărește la TV, pe canalul Jim Jam, serialul animat. Am ales filmul dintre alte animații pentru că îi știam pe cei doi prieteni buni. Avem și două cărți din seria se... citeşte
  • Copiii celorlalţi: drama care te învaţă să trăieşti

    28.08.2023 Articol Copiii celorlalţi: drama care te învaţă să trăieşti Un sfat: din multitudinea extenuantă de opţiuni în ceea ce priveşte filmele şi serialele - 99% din care au doar ambiţia de a te distrage de la realitate -, alege Copiii celorlalţi/Les enfants des autres, un film francez care dă una dintre cele mai utile lecţii de viaţă pe care o să le vezi pe marele ecran. Lansată vineri în cinematografe, această dramă regizată de Rebecca Zlotowski şi premiată pentru extraordinarul rol al actriţei Virginie Efira, are puterea de a-ţi rearanja priorităţile. Se spune că definiţia succesului e modul cum reacţionăm la eşec, cum îl transformăm într-o lecţie de viaţă, cum ne ridicăm şi mergem mai departe cu această lecţie învăţată. Că misiunea noastră este ceva nesemnificativ precum coacerea unei pâini (după o reţet?... citeşte
Articole 81 - 100 din 1588
jinglebells